A fost odată ca niciodată o perioadă în care scriam zilnic pe blog, în care aveam tot timpul din lume să fac ce îmi place, adică să citesc şi să scriu despre asta, dar au apărut treburi zilnice care îmi mănâncă mai mult timp decât aş vrea să le acord, aşa că trebuie să aleg dintre scris şi citit. În majoritatea cazurilor aleg cititul. Iar apoi vin zile ca aceasta, în care mi se face dor să şi scriu, în care îmi amintesc promisiunea pe care le-am făcut-o unor tineri că voi scrie mereu despre ceea ce citesc, ca să aibă de unde să se inspire. Iată că am revenit astăzi să vă povestesc despre o nouă aventură literară, despre o carte pe care am citit-o anul trecut, dar despre care nu am apucat să vă spun nimic. Anul trecut a fost anul seriilor, am citit o mulţime de serii care îşi făceau veacul prin biblioteca mea, pentru că pe mine personal mă sperie. Ştiu că dacă încep una, voi simţi o datorie faţă de autor, cititorii mei, dar şi faţă de mine să o şi termin. Ce se întâmplă dacă nu îmi place? Ei bine, o termin, indiferent de ce se petrece, pentru că nu las lucrurile neterminate şi pentru că am încă speranţa că, până la urmă, o să îmi placă ceva la ea. Despre seria „Şcoala pentru Bine şi Rău” pot să spun că am început-o cu o curiozitate copilărească şi am ajuns la acest ultim volum tradus (că mai sunt câteva încă netraduse), sperând să mai aud de continuare. Cred că asta spune multe, mai ales venind de la un om care se fereşte pe cât posibil de serii. Dar acum să revenim la povestea noastră.
De data aceasta, acţiunea nu se mai petrece în preajma Şcolii pentru Bine şi Rău, ci în jurul Camelotului, care este ameninţat. Tedros are parte de o încoronare eşuată, deoarece oamenii nu îl văd ca pe un adevărat rege şi nu reuşeşte să treacă peste proba finală, impusă de tatăl său, şi anume să o scoată pe faimoasa sabie Excalibur din piatra în care se afla acum. Aşa că Tedros are probleme cu oamenii care nu îl recunosc ca rege, cu sabia, fără de care nu poate pretinde tronul, dar şi cu sărăcia în care se află regatul său. Şi de parcă toate astea nu ar fi suficiente probleme pentru tânărul nostru personaj, apare o nouă problemă, mai mare decât toate cele enumerate mai sus la un loc şi anume: un alt moştenitor care pretinde tronul regatului. Deşi mama lui Tedros îl asigură că regele Arthur nu a avut alt fiu, în afară de el. Tedros se pregăteşte de luptă, iar tot regatul se hotărăşte să i se alăture, după ce acesta îşi găseşte un nou cavaler, aparent dispus să îl apere cu preţul vieţii, şi care o cere de soţie pe Sophie. Problemele par a fi rezolvate, situaţia pare a fi salvată, dar nimic nu este ceea ce pare, iar fix la final are loc o răsturnare de situaţie, aşa cum numai în cărţi putem afla. Trebuie să recunosc că am închis cartea şi am deschis internetul, ca să aflu dacă a mai fost tradusă şi continuarea, dar nu am avut noroc cu asta, aşa că am rămas în suspans, sperând ca, într-o bună zi să mai citesc şi restul poveştii. Mi-a plăcut să urmăresc evoluţia personajelor, de la copiii prostuţi care erau în primele volume, la adolescenţi plini de curaj, am admirat prietenia dintre Sophie şi Agatha, cum cele două se completează şi se ajută necondiţionat, chiar dacă uneori Sophie pare superficială şi imatură, iar Agatha a rămas la fel de impulsivă. Ador genul acesta de cărţi, seria aceasta a fost interesantă, simpatică şi voi reveni la ea, de îndată ce se vor traduce şi restul volumelor.
Recomand această carte celor care vor să afle cum se termină toată povestea asta, celor care speră la un final fericit atât pentru Sophie, cât şi pentru Agatha, dar şi celor care vor să citească o frumoasă poveste despre prietenie, luptă, curaj şi maturizare, despre ceea ce înseamnă să fii un rege adevărat, o prietenă adevărată şi sinceră, dar care ne învaţă şi despre trădare şi dezamăgire.