„Soţia dintre noi” – Greer Hendricks & Sarah Pekkanen

Greer Hendricks, Sarah Pekkanen - Sotia dintre noi
Greer Hendricks, Sarah Pekkanen – Sotia dintre noi

Există cărţi pe care mi le cumpăr pentru că mă atrage coperta sau titlul, însă cel mai des aleg să citesc prima pagină dintr-o carte. Această primă pagină este decisivă pentru mine, deoarece cred că dacă reuşeşte să mă prindă de la primele cuvinte, ştiu că, cu greu voi mai putea să o las din mână până la ultima pagină. Dacă o carte începe cu o descriere interminabilă, aceasta ajunge să mă plictisească, indiferent de cât de bine este scrisă. Aşa am ajuns să iau cu mine această carte. Prima dată, mi-a atras atenţia coperta, culorile, femeile ilustrate, iar apoi mi-a sărit în ochi titlul, poate şi din cauză că este scris cu galben, culoare care se vede imediat pe alte culori mai închise. Dar înainte să mă hotărăsc dacă chiar merită să o iau acasă am deschis-o la prima pagină, iar prologul a fost unul grozav, m-a făcut să îmi doresc să aflu mai multe despre personajul feminin care ne vorbea. Pe urmă, cartea a stat o perioadă destul de lungă de timp prin biblioteca mea, până când, într-o zi, anul trecut, am remarcat-o pe un raft şi mi-am dat seama că nu am citit-o. Astfel am pornit într-o aventură neaşteptată, unde nimic nu este ceea ce pare, iar personajele nu sunt aşa cum am putea crede la început. Cartea aceasta m-a surprins în cel mai plăcut mod, aşa că astăzi vă voi povesti câte ceva despre ea.

Înainte să încep să vă povestesc ce se petrece în această carte, trebuie să recunosc că la un moment dat, pe măsură ce citeam (asta s-a întâmplat undeva pe la mijlocul acţiunii) nu mai înţelegeam nimic, m-a intrigat acest lucru peste măsură, aşa că am continuat să citesc şi, până la urmă, m-am prins care a fost ideea şi de aceea am adorat această carte. Din primele pagini facem cunoştiinţă cu Vanessa, o femeie recent divoţată de soţul ei, Richard. Iniţial, toate gândurile şi acţiunile Vanessei ne fac să credem că aceasta este geloasă pe noua soţie a lui Richard, că îi doreşte răul şi nu vrea decât să îi despartă, prin orice metodă. Am crezut că această fostă soţie este o persoană rea, citeam cu grijă, de teamă să nu ajung la vreo crimă, dar ceea ce s-a petrecut mai departe în carte mi-a depăşit cu mult aşteptările. Şi nu, nu există nicio crimă în această carte, doar o grămadă de personaje care nu sunt ceea ce par, care par că acţionează oribite de sentimente puternice, dar, după cum am mai zis nimic nu este ceea ce pare. Ba chiar mă voi opri de data aceasta aici cu rezumatul, deoarece chiar mi-aş dori să citiţi această carte şi să îmi spuneţi ce părere aveţi despre ea. Pot să vă spun doar că personajele sunt construite într-un mod interesant, fiecare fiind mai mult decât am putea crede, iar momentul în care am ajuns la mijlocul cărţii şi mi-am dat seama că nu mai înţeleg nimic, a fost acela în care am realizat că aceasta este cu siguranţă o carte în compania căreia a meritat să îmi petrec timpul. Un thriller de acest gen nu am mai citit de mult, m-a uimit cât de bine construită a fost acţiunea, astfel încât nici prin gând nu mi-a trecut că se va termina aşa. Autorii au dat, din punctul meu de vedere, un nou sens expresiei „triunghi amoros”, iar suspansul m-a făcut să nu pot lăsa cartea din mână până la ultima pagină.

Deşi nu este genul meu preferat de carte, aceasta mi-a depăşit cu mult aşteptările aşa că o recomand tuturor celor care îşi doresc să citească o poveste plină de suspans, o poveste cu nişte personaje complexe, pline de mister, dar pe care trebuie să o citiţi cu atenţie, pentru că vă va surprinde în moduri neaşteptate!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.