Era vară şi frumos afară, eu stăteam liniştită pe malul mării, cu o cafea bună şi mă uitam pe facebook să văd ce mai e nou. Şi imediat mi-a sărit în ochi faptul că a mai apărut un roman scris de Sylvia Day, ultimul din seria Crossfire. Şi cum trecuse o grămadă de timp de când citisem primele două volume, mi-am zis: „Dracu’ s-o ia de treabă că trebuie să le iau iar la citit de la primul volum!”. În capul meu era o amestecătură groaznică între acţiunea din seria Crossfire şi cea din „Cele cincizeci de umbre ale lui Grey”, aşa că trebuia să le recitesc pe primele două, pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo.
Despre carte tot ce pot să zic este că e un final reuşit pentru seria Crossfire. Ce m-a surprins de când am pus mâna prima dată pe carte a fost coperta albă (după patru volume negre, care probabil erau ca felul în care Eva îl vedea pe Gideon, „Întunecat şi Primejdios”), acum lucrurile sunt diferite. Multă acţiune, mult suspans, mai puţine scene de sex (ajunsesem la pagina 230 şi eram ceva de genul: „Am citit 200 de pagini şi nicio scenă de sex??? WTF?”). La sfârşit, în nota autorului, Sylvia Day ne spune că „…Eva şi Gideon sunt pregătiţi şi capabili să îşi vadă singuri de viaţa lor pe mai departe.” Finalul cărţii şi nota autoarei m-au făcut să mă uit în urmă cu nostalgie, ştiind că nu o să mă mai întâlnesc cu Eva şi Gideon de acum încolo.
Părerea mea este că „Descătuşarea” este o carte care se citeşte repede, acţiunea te ţine prins, iar la sfârşit am rămas puţin tristă că s-a terminat, deşi ştiam că nu mai rezistam psihic dacă mai apărea încă un volum. Cred că s-a terminat la momentul potrivit, înainte să ajungă o carte cu o acţiune trasă de păr sau lungită la nesfârşit.