“Trenul de la miezul nopții” – Matt Haig

Matt Haig - Trenul de la Miezul Nopţii
Matt Haig – Trenul de la Miezul Nopţii

Matt Haig este unul dintre autorii mei preferați. Am citit câteva dintre cărțile scrise de el și mereu mi-a plăcut atât felul în care scrie, cât și mesajele pe care le transmite prin intermediul poveștilor sale. Așa că, această vară m-am întors la el, atunci când am găsit, din întâmplare, cartea “Trenul de la miezul nopții”. Cu riscul de a mă repeta, vreau să vă povestesc puțin despre cum l-am descoperit pe acest autor și cum m-a impresionat de la prima lectură. Prima carte pe care am citit-a a fost “Umanii”, carte care a venit la mine într-una dintre primele mele genți Bookletta. După cum vă puteți da seama din titlul acestei cărți (sau nu neapărat), din această carte am învățat câteva lecții importante despre umanitate, despre ceea ce ne deosebește de alte ființe și chiar în ce fel suntem diferiți unii de alții. Apoi au urmat cărțile de Crăciun, cele pentru copii, dar care mi-au plăcut la fel de mult ca prima carte citită și, bineînțeles, nu m-am oprit aici. Am luat o pauză, timp în care am citit multe alte cărți, însă mereu mi-am dorit să mă reîntorc cândva la Matt Haig. Așa că am mai citi și “Câteva motive să iubești viața” si “Cum să oprești timpul”, cărți care mi-au reamintit motivul pentru care îl ador pe acest autor. Prima, m-a ajutat să îmi dau seama că depresia este ceva ce afectează foarte mulți oameni, iar acea carte povestea felul în care autorul a reușit să o depășească. Cea de-a doua, aducând în atenția cititorului problema unui om care nu îmbătrânea care trebuia să-și găsească mereu un alt loc unde să locuiască pentru ca oamenii să nu se prindă de situația lui. Dar această ultimă carte a fost citită de mine anul trecut, așa că nu puteam să las să treacă un an fără să citesc o nouă carte. Concluzia: mi-a plăcut cartea aceasta la fel de mult ca și celelalte cărți citite de mine și, deși am citit-o vara aceasta, în sfârșit, mi-am făcut puțin timp ca să scriu despre asta.

“Trenul de la miezul nopții” este o poveste incredibilă despre ceea ce se petrece după ce murim (sau, mă rog, una dintre multiplele teorii legate de acest subiect). Wilbur, personajul principal masculin al cărții, ajuns la bătrânețe, moare. Însă ceea ce se întâmplă mai departe este uimitor. De nicăieri (fără să existe șine sau altceva), apare un tren misterios în care el se urcă. Acolo o reîntâlnește pe proprietara unei librarii pe care el o frecventa în tinerețe, acolo unde a și lucrat o perioadă. Aceasta îi povestește că trenul acesta îl va duce să îi arate tot ce a trăit el, dar că există anumite reguli pe care să le respecte. Wilbur este astfel dus înapoi în timp, în perioada în care era doar un bebeluș în pătuțul său, iar fratele lui avea grijă de el, apoi trecut prin fiecare eveniment major din viața sa. Una dintre condițiile trenului era să nu încerce să interfereze în niciun fel cu oamenii pe care îi revede și să nu încerce să schimbe în vreun fel realitatea pe care a trăit-o. Dar atunci când Wilbur o revede pe Maggie, prima și singura lui iubire, își dă seama cât de prost a fost că a pierdut-o și regretă alegerile pe care le-a făcut. La un moment dat, nu mai suportă să se vadă cum o pierde pe Maggie, așa că încalcă regulile și face tot posibilul să vorbească cu el, cel din amintiri, încercând să schimbe deznodământul. Până la urmă reușește să-și arate sieși, cel viu din trecut, ce va deveni dacă nu se schimbă, astfel reușind să își rescrie povestea, astfel încât să remedieze greșelile și să se bucure de viața pe care nu a avut-o. Iar astfel a învățat să fie atent la minunățiile lumii din jurul lui, vrând să se bucure din plin de viață. Cartea aceasta ne învață că nu putem știi totul despre persoanele din jurul nostru, ceea ce simt sau prin ce au trecut, însă ne putem strădui să trăim o viață în urma căreia să nu avem regrete. Nu trebuie să ajungem să regretăm ceea ce nu am trăit, ci să ne străduim pe cât posibil să facem alegerile care ne aduc bucurie, fără să ne îndepărtăm de persoanele iubite și fără să luam decizii bazate pe ceea ce se așteaptă de la noi. Mi-a plăcut cartea aceasta, la fel și mesajul ei, l-am îndrăgit pe bătrânul Wilbur, pentru că a luptat cu toate forțele sale să își rescrie povestea, cu una mai bună, în care nu pierde persoanele iubite, ci le prețuiește așa cum merită.

Recomand această carte celor care cred că dincolo de moarte mai este ceva, dar care nu așteaptă să ajungă acolo pentru a vedea ce au greșit cât timp au fost în viață, celor care vor să înțeleagă că viața trebuie trăită la maxim, fără regrete, fără să lași dorințele neîmplinite și cu curaj, cu speranța că ai făcut tot ce se putea pentru tine și cei din jur, dar și celor care apreciază o o frumoasă poveste de dragoste, o poveste despre o a doua șansă. Oare dacă ai privi în trecut, ce anume ai schimba?