După o lungă pauză de la cărţile Cristinei Nemerovschi, am revenit să citesc povestea fetei lup. Deşi nu pot să explic exact de ce, simt că nu mă mai satur de cărţile cu vampiri, vârcolaci şi vrăjitoare. Mereu mi-au plăcut acestea mai mult decât cele cu oameni obişnuiţi, poate pentru că am o fascinaţie pentru aceste creaturi sau pur şi simplu din curiozitate, încercând să aflu ce lucruri noi mai inventează autorii despre aceste creaturi. Iar Cristina Nemerovschi mereu reuşeşte să mă surprindă cu poveştile ei. Am adorat seria „Ultima vrăjitoare din Transilvania”, iar în această carte am cunoscut-o pe fata lup, un personaj grozav, care m-a ţinut cu sufletul la gură până la ultima pagină. Şi deşi cărţi cu şi despre vârcolaci s-au mai scris, ba chiar de numeroşi autori străini, întotdeauna cărţile a căror acţiune se petrece în România au fost foarte interesante. Având o adevărată legendă în ceea ce priveşte existenţa vampirilor în Transilvania, mi s-a părut grozav că acum avem şi o carte în care ni se prezintă şi existenţa vârcolacilor în această zonă. Şi sincer chiar mă săturasem de Dracula şi parcă e tare grozavă o poveste de genul acesteia. Aşa că şi „Cronicile fetei lup” a devenit una dintre cărţile mele preferate, deşi trebuie să recunosc că mi-a părut rău că nu s-a scris şi o continuare, rămânănd curioasă şi dornică de mai mult după acest prim volum al unei serii inexistente.
Nori nu este o adolescentă tipică. Ea a fost transformată într-o fiinţă nemuritoare, devenind vârcolac. Iniţial ea nu îşi asumă noua condiţie, îşi doreşte să fi rămas muritoare, iar această atitudine o face să piardă orice amintire din momentele în care se transformă în lup. Moartea mamei ei adoptive îi provoacă o suferinţă enormă, rămânănd aproape singură pe lume, cu excepţia contesei Aneke, vrăjitoarea cu care ne-am mai întâlnit în seria „Ultima vrăjitoare din Transilvania”. Dar Nori nu încetează să îşi caute mama adevărată. Colindă lumea, ca o adolescentă rebelă, încercând să găsească răspunsuri la toate întrebările ei. Însă nu pare a fi singură. Din când în când, apare o ceaţă în preajma ei, de unde se materializează un băiat misterios, care se prezintă drept Ilya, faţă de care Nori simte din primul moment o afecţiune puternică. El încearcă să o convingă să îşi accepte condiţia de nemuritoare şi de lup. Între timp, Luka, un băiat seducător care plănuieşte să o ceară de soţie, o cheamă la el acasă ca să îi cunoască părinţii. Deşi nu are niciun gând de însurătoare, ea se duce şi descoperă un complot între mama lui Luka şi vraciul Nicolas. Ea este prinsă într-o cuşcă şi reuşeşte să evadeze totuşi cu ajutorul lui Ilya, care o duce înapoi acasă în Transilvania. Acolo, Aneke pare să nu aibă încredere în ceaţa care a salvat-o pe Nori şi Ilya dispare în modul său specific, înainte să dea cu ochii de vrăjitoare. Când se întoarce acasă, Nori află, până la urmă, cine este mama ei adevărată. Iar adevărul pare atât de incredibil, încât îi schimbă percepţia despre oameni, familie, prieteni şi toată viaţa ei. Am adorat-o pe Nori, urmărind-o cum încearcă să descopere adevărul despre ea şi despre oamenii din jur şi mi s-a părut interesant şi misterios băiatul din ceaţă, deoarece până la final nu m-am prins dacă e bun sau nu, dacă vrea să ajute sau se preface. Dar acest lucru face cartea să fie şi mai interesantă.
Recomand cartea aceasta tuturor celor cărora le plac poveştile cu vârcolaci şi vrăjitoare, dar şi cu alte creaturi supranaturale, celor cărora le plac complicaţiile, legăturile de familie şi misterul, cartea aceasta fiind plină de suspans şi răsturnări de situaţie neaşteptate.