„Copilul lui Noe” – Eric-Emmanuel Schmitt

Eric-Emmanuel Schmitt - Copilul lui Noe
Eric-Emmanuel Schmitt – Copilul lui Noe

De când am citit prima carte scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt pe care mi-am luat-o, nu a existat moment în care să nu îmi doresc să citesc încă o carte de-a lui. Ador stilul şi faptul că sunt uşor de citit, dar transmit atâtea emoţii, încât te pun pe gânduri după ce le termini. Am adorat stilul fiecărei cărţi şi mereu mi-am dorit mai mult, încât am ajuns să am toate cărţile scrise de el şi traduse la noi, iar de fiecare dată când vreau să încep o nouă carte, mă uit cu drag spre raftul unde găsesc cărţile lui şi abia mă abţin să nu iau una dintre ele (câteodată trebuie să mai iau şi câte o pauză şi să citesc şi restul de autori de prin bibliotecă, să îmi împart timpul de citit între toate acele cărţi care aşteaptă pe rafturi să fie descoperite). Dar acum să revin la cartea aceasta. Într-o zi, în una dintre lungile mele plimbări prin oraş, am descoperit o vitrină de librărie în care am văzut-o şi nu am rezistat tentaţiei de a o avea şi pe aceasta. Mi se pare foarte interesant faptul că noi, cititorii, nu ne putem abtine să nu cumpărăm cărţi, indiferent de numărul cărţilor care ne aşteaptă acasă. Mereu vrem mai multe cărţi. Iar chestia asta nu am observat-o doar la mine, ci tot timpul văd oameni care spun că au mai luat o carte nouă. deşi aveau destule în bibliotecă, chiar dacă nu mai au loc unde să le pună sau nici nu dispun de foarte mulţi bani pentru asta. Şi cu toate astea tot cumpărăm cărţi. Aşa a ajuns şi această carte în biblioteca mea şi nu m-am putut abţine să nu o citesc cât mai repede posibil şi s-a dovedit a fi o carte superbă şi interesantă.

„Copilul lui Noe” este o carte foarte intensă, a cărei acţiune se petrece în Belgia în anul 1942. După cel de-al doilea Război Mondial, evreii au fost obligaţi de circumstanţe să se ascundă sau să fugă, pentru că altfel ar fi ajuns în lagărele naziste. În această fugă din calea naziştilor, evreii au încercat să îşi salveze copiii. Cartea începe cu povestea micului Joseph, care se plimba pe o scenă în speranţa că părinţii săi sunt în viaţă şi se vor întoarce după el, că îl vor recunoaşte şi îl vor recupera. El a fost lăsat de mama sa la o familie, care însă l-a trimis cu un preot la un adăpost pentru copii. Joseph trebuia să îşi uite identitatea, să nu spună nimănui că este evreu şi să se integreze în adăpostul care îi va fi casă până la întoarcerea părinţilor. Acest adăpost este, de fapt, un internat catolic, iar el este inscris acolo pentru a i se pierde urma. Deşi se integrează în noul colectiv, el duce dorul familiei, dar ascunde acest fapt la fel cum îşi ascunde şi identitatea, povestea, amintirile şi viaţa dinainte. La internat, Joseph îl are ca mentor pe părintele Pons, un om bun care îi ajută pe copii şi mai ales pe Joseph să nu îşi piardă speranţa. La fel ca şi Noe, el încearcă să îi salveaze pe toţi de potopul nazist, care s-a abătut asupra lor, construind în subsolul bisericii catolice o „Arcă”, un spaţiu de rugăciune, unde se ascunde cu copiii atunci când naziştii se prind că el ascunde evrei şi vrea să îi ia cu ei. Astfel copiii scapă de mânia naziştilor şi supravieţuiesc nenorocirilor care se petreceau în jurul lor. Ce m-a impresionat foarte tare la această carte a fost povestea în sine. Copiii, indiferent de religie, cultură, rasă, nu au nicio vină, însă naziştii nu au ţinut cont de nimic atunci când au venit după evrei. S-au scris foarte multe poveşti în acest sens şi mereu am încercat să le evit, însă nu mereu s-a putut. Se zice că cine nu îşi cunoaşte istoria, o repetă, dar ororile războaielor şi felul în care naziştii au capturat şi omorât evreii sunt ingrozitoare pentru mine. L-am adorat pe Joseph şi mi-a plăcut felul în care s-a adaptat, în stilul specific al copiilor la toate schimbările din viaţa sa, ajungând într-un final înapoi la familia sa. Aceasta a fost una dintre cele mai frumoasă, dar şi tristă poveste pe care am citit-o anul acesta şi mereu o să îmi amintesc cu drag de ea, iar asta face ca această carte să fie minunată şi specială.

Recomand cartea aceasta celor care vor să citească încă o carte despre ororile istoriei, despre felul cum naziştii au încercat să nimicească un popor şi celor care vor să descopere o poveste plină de emoţie, despre supravieţuire, suferinţă şi dor.

1 thought on “„Copilul lui Noe” – Eric-Emmanuel Schmitt

  1. Pingback: Ce am citit anul acesta – Ce citeşte miss-shady

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.