Iată că am revenit la cărţile de Crăciun pentru copii (de ceva vreme abia aşteptam să mai citesc aşa ceva, dar nu las o serie neterminată), cărţi pline de magie şi de ilustraţii superbe. Ador cărţile pentru copii pentru că sunt atât de simple, dar totuşi pline de învăţături, chestii drăguţe şi relaxante, care sunt pentru mine ca o gură de aer printre lecturile „de oameni mari” pe care le citesc zi de zi. Câteodată îmi place să fiu iar copil, să citesc poveşti şi să mă pun în pielea personajelor şi să călătoresc împreună cu acestea pe tărâmul fanteziei. Dacă aş putea aş citi numai cărţi d-astea toată ziua, dar nu aş vrea să păţesc ce am mai păţit şi cu alte genuri de cărţi şi anume să citesc o grămadă de cărţi de acelaşi fel, iar mai apoi să mă satur atât de tare de aşa ceva încât să nu mai vreau să aud de ele o perioadă luuungă de timp. Aşa că, din când în când, mai alternez şi mai ajung să citesc şi câte o carte pentru copii (Crăciunul acesta am citit mai ales cărţi pentru copii, pentru că acestea au cele mai frumoase poveşti de Crăciun pe care le putem întâlni în cărţi, dar o să revin cât de curând şi la cărţi mai „serioase”). Dar, revenind la cartea asta, pot să zic că la început mi s-a părut atât de tristă povestea, încât jur că era cât pe ce să mă las de citit şi, culmea, nici finalul nu mi s-a părut unul plin de speranţă, deci nu prea a fost pe gustul meu cartea aceasta.
La începutul cărţii „O dorinţă de Crăciun” facem cunoştinţă cu Theodore, un băieţel trist pentru că părinţii lui nu au timp de el nici măcar în ajunul Crăciunului, ba mai mult, nici bradul nu l-au împodobit. Aşa că Theo se duce în pod şi găseşte o cutie cu decoraţiuni de brad, însă acestea sunt sparte sau au câte un defect. Dar acest lucru nu îl descurajează pe băiat, care observă, dintre toate obiectele din cutie un înger, un soldăţel de tinichea, un căluţ şi un măcăleandru (să dea naiba dacă înţeleg de ce ar folosi cineva asemenea termen prin cărţile pentru copii şi cât la sută dintre copiii care citesc această carte înţelec ce este acela un „măcăleandru, dar, na, poate sunt singura care dacă nu avea ilustraţii nu pricepeam despre ce este vorba, însă dacă mai există careva care se miră ca şi mine, vă scutesc eu de un drum până la Dex şi vă spun că este o pasăre…mda, greu era să spună asta…). După ce Theo împodobeşte bradul, se uită pe geam şi îşi pune o dorinţă: să nu mai fie singur de Crăciun (jur că în momentul ăla plângeam mai ceva ca la „Titanic”) şi peste noapte îngerul, soldăţelul, căluţul şi pasărea prind viaţă şi împreună se distrează pe afară. În primul rând, pasărea îşi doreşte să ajungă tenor, aşa că Theo o duce la vecina lui, care ştia să cânte la pian ca să o înveţe. Apoi aflăm că micul căluţ de lemn are o foame grozavă, aşa că mănâncă tot ce prinde, dar şi îi poartă pe eroii noştri peste tot unde vor să meargă. Îngerul îşi doreşte să zboare, aşa că împreună se duc în pădurea din apropiere şi strând pene ale păsărilor, pentru a îşi putea construi nişte aripi şi aşa ajunge îngeraşul să zboare unde vede cu ochii. Iar în final, soldăţelul îşi caută aleasa inimii într-un magazin de jucării şi împreună ajung să păzească ieslea amenajată în centrul oraşului. Dar după toate aceste aventuri, Theo rămâne din nou singur şi suferă grozav din această cauză. Şi-a ajutat prietenii, însă acum este momentul să se întoarcă acasă. Dar cum aceasta este o carte de Crăciun, evident că lucrurile nu puteau rămâne aşa, astfel încât intervine ceva magie, iar Theo se trezeşte în dimineaţa de Crăciun şi are parte de surpriza vieţii lui (dar nu o să vă spun care este, că poate vă fac curioşi şi citiţi şi voi cartea asta). Acum aş vrea să vă spun că singurul lucru care mi-a plăcut la cartea aceasta au fost ilustraţiile, care, într-adevăr. îţi iau ochii, dar în rest am rămas puţin tristă după ce am citit această carte, cu toate că finalul a vrut cumva să îmbunătăţească lucrurile. Dar nu o să mă apuc acum să vă enumăr şi tot ce nu mi-a plăcut la ea, pentru că aş scrie aici un articol mai lung decât însăşi cartea, aşa că vă las să o citiţi şi să vă faceţi şi voi o părere.
Recomand cartea aceasta celor care vor să citească o scurtă poveste de Crăciun, din care putem învăţa cu toţii că pentru copiii noştri nu contează câţi bani aducem acasă, ci prezenţa noastră în viaţa lor, dar, în acelaşi timp, nu o recomand celor care se întristează uşor atunci când citesc o carte, pentru că mie personal cartea asta mi-a frânt sufletul, aşa de milă îmi era de Theo, pentru că se simţea atât de singur.