În ultimii ani am avut un obicei, ca începând cu 1 decembrie să citesc doar cărţi a căror acţiune se petrece de Crăciun sau în preajma sărbătorilor de iarnă. Anul trecut a fost singura exepţie, însă anul acesta am revenit la obiceiul acela, având o listă destul de mare de cărţi, printre care unele luate chiar de anul trecut. Dar şi anul acesta voi face o excepţie şi nu vă voi vorbi astăzi despre ceea ce am citit anul acesta, deoarece nu au fost multe cărţi, ci vă voi povesti despre prima carte pe care am început-o pe data de 1 decembrie, carte care m-a făcut să mă duc cu gândul la apropierea sărbătorilor de iarnă. „Scrisoarea de Crăciun” este una dintre cărţile pe care mi le-am cumpărat anul acesta de la târgul de carte Gaudeamus, de unde nu mi-am mai luat atâtea cărţi ca anii anteriori, dar am prefeat să îmi petrec timpul printre editurile mai mici, ascultând poveşti şi cunoscând oameni noi. Dacă vă întrebaţi de ce am ales exact cartea aceasta pentru a începe cu ea tradiţia mea anuală, ei bine, a fost doar faptul că am găsit-o cel mai uşor în bibliotecă, dar mi-a plăcut, pentru că m-a făcut să simt că se apropie Crăciunul.
În fiecare an, Josie le scrie o scrisoare părinţilor ei, o scrisoare care nu va ajunge niciodată la destinatar, deoarece părinţii ei au murit, într-o noapte de Crăciun. Din acest motiv lui Josie nu îi place să sărbătorească Crăciunul. Însă, de data aceasta, atunci când se îndreaptă spre o cutie poştală, ca să pună scrisoarea anuală, fiind pe bicicletă, îl loveşte pe un bărbat care coboară dintr-un taxi. Aceasta îşi cere scuze şi se oferă să îi facă cinste cu ceva, ca să se revanşeze, iar bărbatul, Max, acceptă. Ea află de la acesta că se ducea la New York la părinţii lui, dar zborul a fost anulat şi nu a găsit o altă cursă prea devreme, fiind prins în Londra. Cei doi petrec nişte zile frumoase împreună, iar Josie chiar ajunge să aibă sentimente pentru Max. Dar acesta dispare, fără urmă. Viaţa însă ţine morţis să îi aducă din nou împreună pentru un scurt timp, înainte să îi despartă iar. Dar atunci când bunica lui Josie ajunge la spital, iar aceasta este la pământ, Max este, din nou, acolo pentru ea. Finalul acestei poveşti de dragoste este atât de neaşteptat încât m-a surprins chiar şi pe mine. Deşi, de obicei, îmi place să intru în detalii şi să povestesc în mare parte ce se petrece într-o carte, la această carte am simţit nevoia să povestesc doar în mare acţiunea, pentru că este o carte atât de impresionantă, încât chiar nu aş vrea să-i stric cuiva surpriza să bucuria lecturii. Am plâns când am citit cartea aceasta, mai mult decât am plâns tot anul, deoarece este o poveste extrem de emoţionantă, iar finalul, deşi m-a surprins, m-a şi întristat, deoarece eu vreau mereu să am speranţă, să se termine totul cu bine.
Recomand această carte tuturor celor care îşi doresc să citească o frumoasă poveste de Crăciun, celor care vor să afle o poveste despre soartă, care uneori poate fi nemiloasă, dar şi celor care adoră poveştile de dragoste, genul acela de dragoste pe care doar în cărţi o putem găsi.