„Fiica Zeiţei Lunii” – Sue Lynn Tan

      Niciun comentariu la „Fiica Zeiţei Lunii” – Sue Lynn Tan
Sue Lynn Tan - Fiica Zeiţei Lunii
Sue Lynn Tan – Fiica Zeiţei Lunii

Astăzi o să vă povestesc despre încă un roman fantasy care mi-a plăcut la nebunie şi mai ales o să încerc să vă descriu ceea ce simt eu când citesc o carte. Atunci când deschidem un roman, acolo ne sunt descrise personaje, locuri, întâmplări, însă chiar dacă sunt scrise toate acestea, noi ni le putem închipui cum ne dorim. Poate că, bazată pe fapte şi pe ceea ce ştim noi despre lume, ne facem în mintea noastră o imagine diferită de cea pe care şi-a imaginat-o autoarea, dar, atâta timp cât acest lucru este ok pentru noi, nu contează restul. Pe când, atunci când urmărim un film, vedem cu ochii noştri un personaj. El există deja acolo, ilustrat aşa cum s-a putut, uneori mai bine, alteori mai rău decât îşi închipuia însăşi autorul. Iar mintea noastră nu mai simte nicio provocare, doar înregistrează acţiunea. Astfel că, atunci când am citit că povestea despre care vă voi vorbi astăzi este bazată pe o legendă chinezească, eu sincer nu mi-am putut imagina personajele în consecinţă. Adică nu i-am văzut nici ca pe nişte europeni clasici, dar parcă nici chinezi nu s-au conturat în mintea mea. Şi cred că asta este frumuseţea cititulul: puterea de a-ţi imagina personajele. Cât despre cartea „Fiica Zeiţei Lunii”, vreau să vă spun că am găsit-o anul trecut la Gaudeamus şi nu m-am putut abţine să nu o citesc. Mi-a fost tare dragă, iar anul acesta, când am găsit continuarea, bineînţeles că am plecat de acolo cu ea.

Acest prim volum al seriei „Regatul Celest” începe cu povestea pe care micuţa Xingyin o tot află de la mama ei, Zeiţa Lunii. Deşi pare că mama ei este tristă şi închisă în ea, fetiţa care şi-a petrecut toată viaţa alături de aceasta o iubeşte enorm, dar, în acelaşi timp, ar vrea să înţeleagă stările mamei ei. Într-o zi însă, viaţa ei se schimbă. Împăratul Celest vine în vizită pe Lună, iar aceştia îi simt prezenţa fetei, de a cărei existenţă nu ştiau şi nici nu ar fi trebuit să afle vreodată. Slujitoarea încearcă să furişeze fata de pe Lună, să o ducă în siguranţă la familia ei, dar pe drum descoperă că au fost urmărite, iar cele două trebuie să se despartă, ca să nu fie prinse. Astfel Xingyin ajunge servitoare la Conacul Lotusului de Aur. Acolo suferă groaznic de pe urma nedreptăţilor, deşi încearcă totul pentru a-şi mulţumi stăpâna. Într-o zi, spălând o haină pe marginea apei şi plângând, îl întâlneşte pe Liwei, fiul Împăratului Celest, care, aflând de toate cele prin care trece, i-a fost drag de ea şi, la scurt timp, au ajuns să o ia la palatul lui, pentru a studia împreună. Deşi nu excela la învăţătură, fata s-a dovedit un soldat extraordinar. Deşi ea şi Liwei ajunseseră să ţină unul la celălalt, atunci când Xingyin a aflat că acestuia i s-a găsit o viitoare soţie, s-a angajat în armată, luptând alături de cel mai bun războinic, Wenzhi. După luptele duse în numele Regatului Celest, a obţinut titlul de Prim Arcaş, datorită priceperii cu care mânuia arcul şi, până la urmă, a obţinut cel mai râvnit lucru, Talismanului Leului Stacojiu, prin care îi putea cere regelui orice favoare. Însă atuncă când a cerut ca mama ei, Zeiţa Lunii, să fie eliberată şi iertată, regele voia să le pedepsească pe amândouă. Dar, în schimb, îi dă o misiune care cu siguranţă îi putea aduce moartea: să recupereze perlele dragonilor şi să le aducă regelui, prin orice mijloc. Şi deşi credeam că totul se va termina destul de repede după primirea Talismanului, iată că acţiunea a continuat, mai intensă decât înainte, cu ameninţări cu moartea la tot pasul şi situaţii limită, care m-au ţinut cu sufletul la gură până la ultimele pagini. Am adorat curajul şi onoarea lui Xingyin, faptul că nu s-a dat bătută şi a rămas mereu puternică şi a trecut peste toate obstacolele din calea ei, cale care nu a fost deloc una uşoară. Cartea este extrem de interesantă, captivantă şi plină de situaţii neprevăzute, iar asta mi-a plăcut la nebunie.

Recomand această carte celor care vor să citească o poveste despre maturizarea forţată a unei fete, care nu ştia prea multe despre propria lume, dar care a reuşit să facă faţă tuturor provocărilor, celor care vor să citească o poveste extrem de intensă, a cărei acţiuni pare să nu se termine niciodată, ba chiar reîncepe în forţă aproape de sfârşitul cărţii, dar şi celor care vor să citească o poveste despre prietenia care se transformă în dragoste, o dragoste atât de pură şi sinceră, încât supravieţuieşte oricăror obstacole.