„Demoni” este o serie de patru volume, care au ca titlu cele patru elemente ale naturii: apa, focul, aerul şi pământul. Fiind atrasă de acestea şi de tot are legătură cu magia, în general, am fost extrem de curioasă să văd cum sunt aceste cărţi. Am citit primul volum şi l-am adorat din atât de multe motive, încât aş scrie din nou un articol de o mie de pagini doar despre asta. Dar astăzi vreau totuşi să vă vorbesc despre cel de-al doilea. Ca paranteză, aş dori să adaug că apa este elementul meu preferat şi mi-a părut tare rău când am terminat cartea dedicată acestui element. Cât despre foc, pot spune că este incredibil ca element al naturii. Mă fascinează, dar nu aş putea spune vreodată că aş îndrăzni să încerc să îl controlez. Însă acum să revenim la cărţile Laurei Nureldin. Recunosc că am făcut o pauză destul de mare între primele două volume ale seriei, deoarece mi-a plăcut foarte mult primul şi nu îmi doream să ajung la finalul seriei atât de repede. Dar mi s-a făcut tare dor de personaje, de mica şi puternica vrăjitoare şi de ajutorul ei, încât nu am mai rezistat şi iată-mă astăzi vorbindu-vă despre „Foc”. Această carte mi-a plăcut la fel de mult ca şi prima, am citit cu drag fiecare pagină şi, din nou, mi s-a părut că s-a terminat prea repede, iar eu nu mă pot sătura de povestea aceasta şi nici de personaje. Aş putea chiar să zic că este una dintre cele mai bune cărţi citite de mine anul acesta.
Volumul acesta începe cu un incendiu, cu oameni mistuiţi de foc, acesta fiind scăpat de sub control. Însă focul acesta nu este doar atât, ci Răul însuşi care încearcă să distrugă echilibrul din lumea oamenilor. Lisa Whelan începe să îşi dea seama că ceva nu este tocmai în regulă atunci când focul ajunge să izbucnească peste tot prin lume. Chiar ea este martora unui jaf, care nu ştie nimeni cum s-ar fi terminat dacă nu ar fi fost la bancă în ziua aceea şi nu ar fi folosit magia ca să rezolve situaţia. Aşa cum se aştepta, Yadiel simte şi el pericolul şi încearcă să afle despre ce este vorba. Astfel Lisa ajunge să îl cunoască pe însuşi Îngerul Focului, care îi dăruieşte din puterile sale pentru a putea combate împreună inamicul comun: Răul. Dar puterile magice ale Lisei şi puterea primită de la înger nu sunt suficiente pentru a învinge Răul care îşi doreşte să câştige această bătălie cu orice preţ. În acelaşi timp, un poliţist bănuieşte că ceva nu este tocmai în regulă cu Lisa şi este cu ochii pe ea, încercând să îşi dea seama ce anume. Dar Lisa află că nu este singură în această nouă bătălie, având nişte aliaţi extraordinar de puternici, despre care nici nu bănuia. Deşi mi-a fost teamă că, având alt element în afară de apă ca centru al acţiunii, această carte nu îmi va părea la fel de grozavă, de îndată ce am deschis-o, m-am bucurat că am făcut-o. Lisa şi Yadiel sunt nişte personaje grozave, pe care le-am îndrăgit pe dată şi de abia aşteptam să citesc aventurile lor din celelalte volume. Pe de altă parte, mi-a plăcut foarte tare că această carte pune într-o lumină foarte bună vrăjitoarele şi magia, fără de care lupta cu Răul ar fi una mult mai dificil de câştigat. Mereu am simţit că vrăjitoarele ar trebui să aibă un rol pozitiv în cărţi, nu să fie urâte şi rele. Acţiunea m-a făcut să nu vreau să îi mai dau drumul cărţii din mână până la ultima pagină, fiind exact aşa cum îmi place mie, adică alertă de la prima pagină. Astfel că am adorat şi acest volum şi mi-am amintit cât de bine este să citesc o carte bună, la care îmi place absolut totul.
Recomand cartea aceasta celor care sunt atraşi de magie, pentru că aici vrăjitoarele luptă cu tot ce au pentru a învinge răul şi a salva omenirea, celor care adoră o carte plină de supranatural, deoarece tot ce se petrece în acest volum este nebunesc (cum ar fi un înger să colaboreze cu cineva din iad), dar pus totul atât de frumos într-o poveste plină de suspans, încât nu aveţi cum să nu o adoraţi, dar şi celor care vor să citească o carte despre lupta dintre bine şi rău, unde vă puteţi imagina şi voi cine câştigă mereu. Iar apoi ne întrebăm: dacă o vrăjitoare a câştigat această luptă oare chiar a câştigat binele? Dar probabil că asta vom afla pe parcurs.