Întotdeauna am preferat să citesc prima dată cartea şi abia apoi să mă uit la ecranizare, deoarece în 99% dintre cazuri cartea a fost mai bună decât filmul. De fapt, până acum o singură ecranizare mi s-a părut mai bună decât cartea şi anume „Vălul pictat”. Dar să revenim la subiectul zilei, cartea lui BB Easton. Pe la începutul verii (la început de iulie, ca să fiu mai exactă) mi-am petrecut o săptămnă întreagă singură într-o căbănuţă în padure. Chestia asta o fac cam de două ori pe an, de obicei, pentru că mă ajută să mă relaxez (nici semnal la telefon nu am întotdeauna acolo) şi am timp pentru mine, să citesc, să mă uit la filme, să mă plimb sau pur şi simplu să stau, fără să fac nimic. Şi într-o noapte, era o nuntă pe la restaurantul hotelului şi nu puteam să adorm de muzică aşa că am intrat pe Netflix şi am dat peste filmul „Sex/Life”. Am fost curioasă despre ce este vorba şi am avut şocul vieţii (m-am uitat la primele 4 episoade fără pauză), deoarece era ca şi cum cineva îmi scrisese viaţa, ba mai mult că cineva a făcut un film după asta. Am căutat puţin pe net despre film şi am aflat că era făcut după cartea „44 de capitole despre 4 bărbaţi”. Este inutil să vă mai spun că a doua zi, la prima oră, eram la librărie să cumpăr această carte. Eram atât de entuziasmată, încât m-am apucat de îndată de ea. Şi de aici a venit dezamăgirea vieţii mele. Cartea este atât de neinteresantă (ca să mă exprim frumos), încât mi-a luat o veşnicie ca să o termin şi, la final, am zis că mai bine vedeam filmul şi atât. Cartea asta mi-a lăsat o impresie groaznică şi sincer mai bine vedeţi doar filmul şi gata, veţi fi mai câştigaţi (personajele sunt superbe, povestea este grozav ilustrată şi nu este nimic plictisitor).
„44 de capitole despre 4 bărbaţi” este povestea lui BB Easton, care descoperă o nouă formă de a îşi exprima nemulţumirile din viaţa ei. Ea scrie despre ce o nemulţumeşte la soţul ei şi acesta îşi schimbă comportamentul. Văzând acestea naratoarea începe să ţină două jurnale în paralel: cel adevărat şi cel menit să fie citit de către soţul ei. Poveştile din cel care era citit de soţ erau exagerate şi conţineau chestii pe care ea nu le-a trăit, dar astfel îl influenţează pe el să facă ce îşi doreşte ea. Cel de-al doilea este adevărul, lipsit de artificii şi lucrurile impresionante. În general, plictisitoare amândouă, dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine. Adică nu numai că trebuie să citim ceea ce s-a întâmplat, dar şi înfloriturile naratoarei, toate acestea fiind plictisitoare ca naiba. Astfel aflăm ce fel de relaţie a avut aceasta cu Ronald Mc.Knight (zis şi Skeletor), Harley Jones, Hans Oppenheimer şi Kenneth Easton. Ei bine, dacă vă aşteptaţi să vă povestesc ce şi cum a făcut cu fiecare, o să vă dezamăgesc, pentru că atât de „interesante” au fost capitolele alea încât am şi uitat ce era cu fiecare dintre aceşti bărbaţi. Ce pot să vă zic este că primii trei erau băieţii răi tipici, cu care nu e bine să te pui, dar nici să te împrieteneşti, iar ultimul este soţul naratoarei, cel care, deşi nu era genuş acesteia, însă a rămas cu el tocmai pentru că nu era ca ceilalţi bărbaţi. Şi vă jur că aş vrea să fac orice altceva în loc să vă povestesc despre cartea asta, ba chiar v-aş spune şi cum era treaba cu filmul, dar o să mă abţin, pentru că scriu despre cărţi pe aici, nu despre filme. Vreau să vă spun doar că as revedea filmul acesta la infinit (deja l-am văzut de trei ori), însă despre cartea asta nu mai vreau să aud nimic de acum încolo. Am rămas foarte dezamăgită şi mi-am adus aminte de comparaţia făcută tot timpul dintre cărţi şi filme şi felul în care mereu mi-au plăcut mai mult cărţile. Iubesc cărţile, felul în care un autor mă face să îmi imaginez personajele, acţiunea şi să trăiesc totul în imaginaţia mea, iar filmele sunt total altfel decât ce mi-am imaginat eu şi astfel rămân puţin dezamăgită când văd câte o ecranizare după o carte care mi-a plăcut. Dar aici a fost exact invers şi mă voi opri aici cu scrisul, deoarece îmi place să vorbesc şi să scriu despre chestii plăcute nu şi despre cărţi groaznice.
Recomand tuturor să vă uitaţi la film şi să nu vă pierdeţi apoi timpul cu această carte, pentru că este plictisitoare ca naiba, nici măcar scenele de sex nu sunt impresionante şi până la urmă nu este deloc distractiv să citeşti aceeaşi poveste de două ori, o dată scrisă cu înflorituri pentru soţ şi a doua oară cum s-a petrecut cu adevărat, niciuna nefiind vreo minune de poveste.