Câteodată amân să scriu despre cărţi pentru că m-au impresionat foarte tare, mai ales despre cele care mă întristează, iar această carte nu a fost cu nimic mai veselă faţă de „Vocea lui Archer”, pe care am citit-o şi despre care am scris acum ceva timp. Nu ştiu cum şi de ce, dar în ultima vreme nu prea am mai nimerit cărţi a căror acţiune să mă bucure. Deşi „Te-am ales pe tine” este o poveste de dragoste, nu este una fericită, cel puţin iniţial. Aşa că dacă sunteţi într-o perioadă mai nefericită a vieţii şi încercaţi să găsiţi o carte care să vă însenineze zilele, aceasta nu este alegerea potrivită. În general, nu mă deranjează să citesc cărţi mai triste, deoarece mă fac să sper că totul va fi bine în final, că personajele vor găsi o modalitate să fie împreună sau să reuşească tot ce şi-au propus. Ceea ce mă deranjează însă este o carte în care personajele au probleme, suferă de diverse boli sau traume din trecut le afectează vieţile. Şi mă deranjează acest lucru pentru că este mult mai greu să păstrez o notă optimistă în timp ce citesc o astfel de carte. Câteodată simt nevoia de optimism şi speranţă în ceea ce citesc, iar acum chiar sper că următoarea carte va fi mai puţin tristă. Cât despre părerea mea despre această carte, pot să vă spun doar că m-a întristat, mi s-a părut o poveste interesantă, dar nu pot spune că mi-a plăcut, deşi m-a făcut să simt atâtea lucruri.
„Te-am ales pe tine” este o poveste de dragoste. Crystal (aceasta era doar o poreclă a personajului principal feminin) este o tânără care a avut o viaţă grea. Mama ei a abandonat-o la tatăl ei, deoarece era pe moarte şi nu avea cine să aibă grijă de fetiţă. Tatăl nu s-a bucurat deloc de copilul cu care s-a ales şi o bătea şi o neglija pe cât posibil. Astfel ea a învăţat să nu simtă nimic, nici dragoste, nici suferinţă, ci să se închidă în ea de fiecare dată când lucrurile nu mergeau cum trebuie. Şi-a înconjurat inima care îi era plină de suferinţă într-o armură de detaşare, ca bărbaţii cu care inta în contact să nu o mai poată face să sufere. Toţi vor să o folosească şi de aici vine neîncrederea ei în bărbaţi. Însă într-o zi, în barul unde lucra ea, apare Gabriel Dalton. Gabriel are o poveste şi mai tragică. Când era mic a fost răpit şi abuzat de un bărbat, însă acesta a reuşit să evadeze, însă după ani de suferinţă. Iar viaţa a fost crudă cu el, deoarece atunci când a scăpat a aflat că părinţii lui muriseră, iar singura rudă pe care o mai avea era fratele său. Speranţa l-a ţinut în viaţă cât a fost închis şi tot speranţa l-a ţinut pe linia de plutire când a revenit acasă. Dar Gabriel a rămas cu o traumă: nu suporta să fie atins de nimeni. Contactul fizic trezea în el amintiri pe care dorea cu ardoare să le şteargă şi aşa a ajuns în barul în care lucra Crystal. El a plătit-o pe ea să îl ajute, însă ea a renunţat, deoarece ajutându-l pe Gabriel i se deschideau porţi către inima ei, pe care ea îşi dorea cu ardore să rămână închise. Dar soarta îi aduce împreună, deoarece Crystal este atacată şi nu are cum să se întoarcă singură acasă. Astfel cei doi petrec foarte mult timp împreună, încercând să îşi vindece unul altuia rănile. Însă drumul nu le este deloc uşor şi trebuie să îşi rezolve singuri problemele, înainte să poată fi împreună. Deşi finalul este unul fericit, nu îmi este deloc uşor să scriu despre această carte, care emană atâta suferinţă. Personajele, fiecare cu dramele sale, sunt incredibil de puternice, însă uneori şi cei puternici au de înfruntat demonii din trecut. Acţiunea este alertă, chiar nu te plictiseşti citind această carte şi mi s-a părut că am terminat-o prea repede, pentru că nu puteam să o mai las din mână de curiozitate. Dar suferinţa personajelor m-a făcut să îmi fie greu să vorbesc despre această carte, care este doar pentru cei care nu pun la suflet durerea celor din jur.
Recomand cartea aceasta celor care vor să citească o poveste de dragoste tristă, plină de suferinţă, care face cititorul să trăiască emoţiile personajelor şi să sufere împreună cu acestea, celor care vor să citească o carte care te prinde şi nu te mai lasă până nu o termini, dar şi celor care cred că nu toate poveştile de dragoste trebuie să fie numai inimioare şi roz, ci şi îmbinate cu suferinţă, demoni din trecut şi speranţă.