Era o frumoasă zi de noiembrie, miercuri 22 noiembrie mai exact, iar eu mă bucuram de o frumoasă plimbare printre cărţi la Gaudeamus (pentru că doar miercurea şi joia dimineaţa nu prea e lume prin târg, că doar, de, lumea e la servici şi doar atunci ajungi să şi vezi ceva din cărţile de la standuri) şi cum mă plimbam printre standuri văd o mulţime de oameni adunaţi la o lansare. M-am oprit să văd cine ce lansează şi l-am văzut pe Bogdan Stoica. Acela a fost momentul în care celelalte gânduri au rămas pe locul doi şi singurul lucru pe care l-am făcut a fost să mă opresc să îl ascult (îmi place la nebunie cum vorbeşte tipul ăsta!). Este genul de om care mi-ar înveseli şi cea mai nasoală zi şi pe care nu m-aş plictisi să îl ascult, este glumeţ şi simpatic. Şi cu toate că am avut primul volum al cărţii „Tipul din filme nu există”, dar cineva mi l-a cerut împrumut şi am rămas fără el definitiv, mi-am propus să mai îmi încerc norocul de un nou autograf pe cele două volume, de data asta. Şi cel mai mişto moment a fost acela când i-am zis „pentru miss-shady” iar el a zis că m-a menţionat în cartea lui (aşa mândrie am simţit mai rar 🙂 şi m-a făcut şi curioasă). Aşa că aş putea vorbi de Bogdan Stoica şi de cărţile lui în 1000 de pagini, dar să trecem la subiect: volumul doi mi-a plăcut la fel de mult ca şi primul.
Volumul acesta conţine 60 de scurte povestioare din viaţa autorului (asta în varianta distribuită prin librării, că în ediţia limitată sunt cu 12 în plus, eu am avut norocul să o obţin pe cea în ediţie limitată) scrise în acelaşi fel specific lui Bogdan Stoica, care te face să râzi în hohote uitând unde te afli de fapt (şi aşa am ajuns să mă fac de râs prin metrou, de apoi îmi doream să ajung mai repede la destinaţie ca să scap de privirile bănuitoare ale celor din jur). Într-o nouă încercare de a ne arăta că „tipul din filme nu există”, autorul m-a făcut să râd şi să îmi doresc să citesc mai încet (gen câte o poveste – două pe zi) ca să nu se termine cartea asta. De mult nu mi-a mai oferit vreo carte aşa o doză bună de râs şi bună dispoziţie. Mică şi uşor de citit, prezentând faptele într-un mod plin de umor, cartea asta a fost perfectă de luat peste tot cu mine şi mi-a înseninat şi cele mai urâte zile. Singurul lucru uşor negativ pe care pot să îl zic despre cartea asta (sau cel puţin o chestie care mie nu mi-a plăcut şi m-a surprins) este că ultimele 32 de pagini, cele care sunt în plus în ediţia limitată sunt scrise cu un font mai mic, ceea ce creează un efect ciudat. Adică nu am probleme cu vederea sau ceva, dar chiar trebuia micşorat fontul? Sau poate asta e un mod ciudat de a face cititorul să simtă că i se împărtăşeşte un secret, ceva ce nu se poate scrie la fel ca restul cărţii??? Oricum per total cartea asta a meritat citită şi mi-a înseninat zilele.
Recomand cartea asta fetelor care încă mai speră să îl găsească pe „tipul din filme”, celor care cred că l-au găsit deja, tuturor femeilor, că poate mai învaţă câte ceva de la Bogdan Stoica şi tuturor celor care vor să se amuze pe cinste (cartea asta te face să râzi chiar şi în cele mai naşpa zile!!!) singuri sau cu prietenii.