Mă aşteptam de când am luat la citit cartea asta ca lumea să se întrebe de ce naiba o citesc şi am uimit pe mulţi din cauza asta, dar nu m-am lăsat şi am terminat-o şi în continuare nu mă las şi scriu şi despre ea. Am auzit cu ceva timp în urmă de ea, o aveam de ceva vreme în bibliotecă, dar doar când a apărut şi continuarea am zis că ar cam fi timpul să mă apuc şi de ea. Şi, da, ştiu, nu vă aşteptaţi la aşa ceva de la mine şi am dezamăgit pe câţiva când am început să postez citate din ea, dar nu m-am putut abţine.
„Suge-o, Ramona!” este o poveste luuungă (are 480 de pagini). Este povestea lui Andrei şi ce a păţit el în relaţiile cu femeile. Nu este o poveste complexă, nici una grozavă, dar este amuzantă. De multe ori m-am apucat să râd de una singură pe la câte un capitol, deci nu e extraordinară, dar te face să o citeşti şi să râzi. Ultima parte mi s-a părut destul de nasoală, părea că trage autorul de timp, de parcă avea normă să scrie un anumit număr de pagini şi era ca un copil la un test la şcoală când nu mai ştie ce să scrie, aşa că aberează, poate ia notă de trecere. Deci două părţi bune, una proastă! Pe de altă parte, nu pot zice că e cine ştie ce carte, doar că autorul şi-a scris povestea vieţii lui şi aia e! Trebuie să spun că îi admir curajul… să treci prin fazele alea şi să ai curaj să scrii despre asta…
Poate fi o lectură plăcută, dacă eşti dispus/ă să iei cartea pe ansamblu şi dacă ai simţul umorului. Răbdarea este şi ea o calitate necesară cititorului unei astfel de cărţi, dar e amuzantă pe alocuri, ceea ce o face plăcută (pentru cine gustă genul ăsta de cărţi… dacă ai un morcov în cur şi te dai fiţos, poţi zici că e proastă cartea, dar te invit să scrii tu una mai bună din amintirile din liceu). O recomand celor care vor o porţie zdravănă de râs!