Iată că a sosit şi anul 2022, însă eu sunt puţin în urmă cu articolele, aşa că astăzi o să vă vorbesc despre cartea mea prefereată de anul trecut, carte care poate nu este foarte mare, dar, aşa cum e şi vorba, esenţele tari se ţin în sticluţe mici. După cum v-am spus şi ieri în articolul trecut, îl ador pe Matt Haig. Dacă ar fi să trebuiască să aleg să păstrez un număr limitat de cărţi în bibliotecă, cu sigurantă că toate cărţile scrise de acesta ar fi printre ele. Ador poveştile de Crăciun, mai ales citite iarna (cu toate că la noi nu prea a mai fost iarnă aşa cum trebuie în ultimii ani), iar cele pentru copii sunt preferatele mele, deoarece păstrează cumva magia Crăciunului, într-o lume în care adulţii nu prea mai cred în multe lucruri. Iar cartea asta nu este neapărat de Crăciun, ci este despre adevăr. Adevărul doare şi supără şi nu le convine multor oameni şi tocmai din acest motiv am fost curioasă să citesc această carte, ca să aflu cum fac faţă celorlalţi Spiriduşei Adevărului. Ba chiar aş fi curioasă să aflu ce ar face oamenii dacă s-ar afla în situaţia acesteia, fiind nevoiţi să spună numai şi numai adevărul, fără jumătăţi de măsură şi fără chestii ascunse. Cred că tot ceea ce spunem trecem mai întâi printr-un filtru, ca să ne dăm seama dacă ceea ce vom scoate pe gură îl va supăra pe interlocutorul nostru, dar cum ar fi să spunem totul fără să ne gândim prea mult la asta? Ei bine, nu cred că vom afla prea curând răspunsul la această întrebare, aşa că propun să o lăsăm aşa şi să continuăm cu articolul de azi, până nu mă apuc să fac unul mai mare decât însăşi cartea.
Cu Spiriduşa Adevărului ne-am mai întâlnit şi în celelalte cărţi ale lui Matt Haig, cele despre Crăciun, dar acum aceasta are o carte numai a ei. Toată cartea aceasta este, de fapt, povestea Spiriduşei, care are un dar aparte, acela de a spune numai adevărul. Dar adesea adevărul supără, aşa că spunând mereu doar adevărul, Spiriduşa şi-a pierdut toţi prietenii, cu excepţia şoricicii Maarta, singura care nu se supără pe ea. Dar Spiriduşa şi-ar dori mai mulţi prieteni, însă atunci când aceasta este întrebată, trebuie să le spună exact ceea ce crede despre ei, iar asta poate fi supărător câteodată. Într-o zi, Spiriduşa pleacă în oraş după mâncare. Pe drum, se întâlneşte cu un elf, iar când acesta o întreabă ce mai face, ea îi spune adevărul, că se simte groaznic, aşa că elful pleacă repede mai departe. Când ajunge în oraş, alţi elfi o întreabă diverse chestii, iar ea, cu adevărul ei, reuşeşte să îi supere pe toţi, ba chiar şi pe un iepuraş îl necăjeşte, spunându-i tot ce îi trece prin minte. La un moment dat, Spiriduşa se loveşte de un trol. Acesta o ridică la nivelul ochilor şi, deşi se teme de acesta, tot nu se poate abţine să nu îi spună adevărul, iar acesta o aruncă departe, peste munţi şi câmpuri, tocmai până în oraşul Helsinki. Aici ajunge în casa unei fetiţe, cu care se împrieteneşte, fetiţă care nu se supără atunci când află tot adevărul, aşa că cele două se împrietenesc şi Spiriduşa Adevărului rămâne să locuiască împreună cu aceasta. Copiii întotdeauna sunt mai deschişi faţă de adevăr şi nu se gândesc la consecinţele acestuia, aşa că Spiriduşa noastră a fost foarte norocoasă. Cred că pot spune că nu există ceva ce să nu îmi fi plăcut la cartea asta, am iubit-o pe Spiriduşă, m-am amuzat de peripeţiile ei, iar felul în care povestea este scrisă, adică în rime, este superbă. Am adorat şi ilustraţiile şi povestea şi de abia aştept să mai citesc şi alte cărţi scrise de Matt Haig anul viitor, de Crăciun.
Recomand cartea aceasta tuturor copiilor, pentru că ei o vor înţelege cel mai bine pe Spiriduşa Adevărului şi ceea ce simte ea, dar şi tuturor adulţilor care au încă sufletul tânăr şi se pot bucura de o poveste plină de înţelepciune, pentru că pot învăţa câte ceva atât din poveste, cât şi de la Spiriduşă.