Deoarece tocmai s-a terminat luna decembrie, ba chiar a trecut şi anul, mi-am luat inima în dinţi să vă vorbesc despre cartea aceasta. Şi dacă vă întrebaţi de ce mi-a trebuit atât ca să fac asta, ei bine, pentru că astăzi vă voi vorbi despre cea mai proastă carte citită de mine anul trecut. Ador poveştile de Crăciun, oricât de banale şi siropoase ar fi ele, indiferent de autor sau acţiune, dar să fie cât de cât credibile. Şi în plus, vreau cărţile de acest gen pe care le citesc să fie pline de magie, să mă facă să simt mirosul şi fascinaţia acestui anotimp şi, mai ales, a ultimei luni din an. Dar cartea asta, în loc să fie acolo, o altă poveste banală, dar frumoasă de dragoste care se petrece în preajma Crăciunului şi care să-mi inspire ceva frumos, m-a făcut să îmi doresc să o arunc pe geam. Chestie pe care nu am şi făcut-o datorită dorinţei mele de a duce la bun sfârşit orice care pe care o încep, indiferent de cât de proastă mi se pare. Ştiu că o viaţă am şi o irosesc aiurea citind toate inepţiile, dar câteodată, din întâmplare, o carte care începe groaznig, poate fi ascunde nişte chestii care să mă facă să îmi schimb părerea proastă pe care o aveam iniţial despre ea (chestie care îmi aduce aminte de povestea cu baba aceea senilă care tot îşi căuta prietena, care, de fapt, nu dispăruse şi astfel ajunge să rezolve misterul crimei surorii ei). Dar aici nu e cazul de nicio surpriză, decât poate de una neplăcută, dacă vreţi să vedeţi partea plină a paharului.
Noelle, eroina cărţii noastre, este o fată care îşi doreşte mai mult de la viaţă decât un iubit plin de bani, care nu îi oferă nimic pe partea sufletească, aşa că, deşi pare că iubitul ei este tot ce şi-ar fi dorit vreo femeie vreodată de la un bărbat, aşa cum îi evidenţiază sora sa, se desparte de el. Depresia pe care a căpătat-o în urma refuzurilor editorilor de a îi publica cartea a făcut-o să vadă lumea cu alţi ochi. Astfel, a hotărât să renunţe la iubit, pe care oricum nu îi prea iubea, să o dea afară pe sora ei din casă, că se auto-invitase să locuiască cu ea, ba îi mai băga pe gât şi o prietenă care venea din altă ţară, fără ca Noelle să fie de acord şi şi-a rezervat o vacanţă de iarnă la munte. Însă viaţa ei se schimbă în momentul în care îl întâlneşte pe Oliver, un scriitor renumit. Şi, ca în orice carte de dragoste siropoasă şi lipsită de orice element surprinzător, fiind Crăciunul şi iarnă şi toată magia, Noelle şi Oliver tot se întâlnesc, ba la magazinul mamei lui, ba în oraşul unde locuiau, toate chestiile astea fiind, bineînţeles, doar pură coincidenţă, mâna destinului, dacă vreţi să îi ziceţi aşa. Şi cum era de aşteptat cei doi se îndrăgostesc, familia lui Oliver e fascinată de Noelle, ba chiar şi fetiţa lui o adoră, aşa că se hotărăsc să îşi petreacă Crăciunul împreună, coincidenţa făcând ca Oliver să aibă o cabană fix în aceeaşi staţiune montană unde îşi rezervase Noelle cazarea, ba chiar el petrecându-şi oricum fiecare an acolo Crăciunul. Acum vă puteţi imagina şi voi cum se termină toată treaba asta şi credeţi-mă nu veţi greşi cu nimic presupunând ceea ce pare logic că se va întâmpla. Iar acum să vă spun ce mi s-a părut atât de tras de păr la o astfel de carte, care, din cele povestite mai sus, pare doar a fi o carte siropoasă de dragoste. Ei bine, în viaţa mea nu am pomenit de un văduv să se îndrăgostească atât de repede, ba chiar să îşi înlocuiască soţia atât de repede ca Oliver. Dar hai să zicem că şi asta se poate întâmpla (prin cine ştie ce miracol, în care simţi că ţi-ai găsit sufletul pereche şi brusc nu vrei să mai fi singur), dar cum naiba de se tot întâlneau absolut peste tot, ori cei doi, ori ea cu fata lui. Şi dacă mă luaţi acum cu idei despre predestinare, nu aş zice că e total greşit, se mai întâmplă, dar aici chestiile astea par trase de păr. Şi ca să fiu sinceră nici personajele nu m-au dat pe spate, atât Noelle, cât şi Oliver fiind enervant de previzibili. Aşa că această carte a fost o pierdere de vreme şi m-am plictisit grozav citind-o.
Recomand cartea asta celor care n-au citit în viaţa lor o carte de dragoste, poate doar aşa vor fi uimiţi şi plăcut surprinşi de asta, celor care vor să citească o poveste ca un clişeu, chestie a naibii de plictisitoare, dacă mă întrebaţi pe mine, dar şi celor care o au prin bibliotecă şi nu ar vrea să o dea înainte să o citească (cam ăsta a fost şi cazul meu).