Din când în când îmi place să iau o pauză de la cărţile pe care le citesc în mod normal şi mă apuc de câte o carte pentru copii. Deşi aş putea spune că această carte nu este neapărat pentru copii, probabil că nu m-aţi crede. Ei bine, cartea aceasta este o carte foarte drăguţă. Acum mult timp (nu chiar atât de mult timp, că nu a apărut când eram eu mică sau ceva de genul acesta) am văzut pe net o reclamă la această carte. Şi cum tot spuneam că nu îmi prea plăceau autorii români, am avut oarecare reticenţe, dar până la urmă mi s-a părut interesantă ideea şi mi-am luat-o. Şi de atunci tot stă la mine în bibliotecă, cuminte, aşteptându-şi rândul. Iată că luna aceasta am avut o nouă provocare (provocarea de luna aceasta include patru cărţi) şi aşa i-a venit rândul acesteia. Cartea mi-a plăcut, pentru că m-a atras povestea, personajele, dar cel mai mult mi-a plăcut pentru că a rezonat cu sufletul meu. Ador cărţile pentru copii („Harry Potter” a rămas în continuarea cartea mea preferată, ba mai mult este cartea pe care aş recomanda-o oricui, oricând) şi această carte nu a fost nicio excepţie.
Sophie este un robot, care seamănă foarte bine cu o fetiţă adevărată, având sentimente şi, după cum zice şi titlul, cel mai corect ar fi să zic că are suflet. Profesorul Schwartz a creat-o pentru maleficul domn Jacob, care îşi dorea, de fapt, un robot cu care să cucerească lumea. Însă domnului Jacob nu i s-a părut deosebită Sophie, pentru că nu avea lasăr cu care să tragă şi nici să zboare nu putea, aşa că i-a ordonat doctorului să o caseze, considerând-o un experiment eşuat. Şi nici măcar argumentul lui Sophie că dispune de o inteligenţă artificială extraordinară care o ajuta să înveţe tot timpul lucruri noi sau faptul că a fost făcută ca să ajute oamenii şi să găsească soluţii la problemele omenirii nu l-au îmbunat pe domnul Jacob. Dar bunul doctor Schwartz, realizând ce chestie minunată a făcut, a ajutat-o să evadeze. Când a ajuns pe continent (pentru că laboratorul se afla pe o insulă), Sophie l-a întâlnit pe domnul Good, care a luat-o la el acasă şi i-a făcut cunoştinţă cu nepoata sa, Natalie. Natalie era o fetiţă într-un scaun cu rotile, deoarce nu putea să meargă, iar familia ei se străduia să strângă bani pentru a o opera, ca să o ajute să meargă din nou. Sophie şi Natalie se împrietenesc, iar Sophie o ajută pe prietena ei să fie acceptată de copiii de la şcoală şi pe familia ei să strângă bănuţii pentru operaţie. Dar domnul Jacob realizează că doctorul nu a distrus-o pe Sophie şi trimite un detectiv pe urmele ei, ba mai mult transmite o ştire la televizor în care cere ajutor tuturor ca să o găsească. Peripeţiile continuă şi nu o să vă spun mai multe pentru că e super drăguţă povestea şi merită să o citiţi şi voi. Această poveste este despre prietenie, despre familie şi despre aventură şi emoţii. Personajele sunt deosebite şi majoritatea au un nume care le caracterizează. Astfel pe cel mai bun om din poveste, bunicul lui Natalie, îl cheamă domnul Good, pe profesoara de literatură o chema doamna Epic, pe profesorul de educaţie fizică îl chema domnul Muscle, iar exemplele pot continua. În afară de acţiunea alertă şi peripeţiile lui Sophie, cartea aceasta mi-a plăcut pentru lecţiile de viaţă pe care le oferă. Ea învaţă copiii să nu fie răi cu ceilalţi copii, că prietenia e cel mai frumos lucru şi faptul că răul întotdeauna este pedepsit. Aşa că această carte a fost o surpriză plăcută pentru mine şi chiar nu regret că am citit-o.
Recomand cartea aceasta tuturor copiilor, pentru că vor învăţa lucruri importante şi vor putea înţelege puterea prieteniei, dar şi adulţilor, pentru că este o carte foarte interesantă, care va rezona cu sufletul vostru al tuturor şi cu siguranţă că o să o apreciaţi la fel de tare ca mine.