A trecut ceva timp de când nu mai citisem o carte pentru adolescenţi sau copii mai mari, cum îmi place mie să le zic, dar anul acesta mi-am amintit o poveste foarte frumoasă, a unui dialog pe care l-am purtat pe contul meu de Instagram, la ultimul târg de carte Gaudeamus, care a avut loc înainte de pandemie. Şi vreau să vă povestesc şi vouă, tuturor, ce s-a petrecut. Era o zi obişnuită de târg, în care mă plimbam printre cărţi, iar, la un moment dat, încep să mă doară picioarele, aşa că mă retrag la secretariat să mă odihnesc puţin. Dar nici nu mă aşez bine, că primesc pe pagina de Insta a blogului un mesaj de la o cititoare, care îmi spune că nu este din Bucureşti şi nu poate ajunge la târg, dar tare mult ar vrea să ştie dacă a apărut următorul volum din „Şcoala pentru Bine şi Rău” la Editura Arthur. După cum bine ştiţi, voi cei care mi-aţi mai scris, eu răspund tuturor, aşa că imediat m-am şi dus la stand să întreb. Cartea nu apăruse, însă am fost foarte curioasă să aflu ce mai citesc cei tineri, aşa că mi-am luat primul volum al seriei, de care abia acum am apucat să vă povestesc. Şi încep prin a vă spune că această carte m-a făcut să sar dintr-o tabără în alta, să ţin când cu Binele, când cu Răul, lucru care m-a ameţit de tot, iar la final, tot nu am ştiut să spun cine este personajul meu preferat, însă cartea mi-a plăcut mult de tot.
În satul Gavaldon, trăieşte o fetiţă pe nume Sophie, care toată viaţa şi-a dorit să fie răpită şi să ajungă la Şcoala pentru bine, deoarece ea visa poveşti cu prinţi şi mult roz. Iar pentru asta, făcea o mulţime de fapte bune, printre care s-a împrietenit cu Agatha, o fetiţă care locuia într-o casă dărăpănată, într-un cimitir. De Agatha nimeni nu se apropia, deoarece nu avea grijă de aspectul ei şi nici nu îi plăceau lucrurile care le plăceau copiilor normali, încercând să îi ţină pe toţi departe. Cât despre povestea cu Şcoala pentru Bine şi Rău, nici nu încerca să îşi imagineze cum ar fi fost dacă ar fi ajuns acolo. Aşa că, în noaptea în care o creatură venea să fure fete şi băieţi din sat, ca să îi transforme în eroi sau ticăloşi din poveşti, Agatha a stat de pază, să îşi apere prietena, iar când creatura a luat-o pe Sophie, Agatha a crezut că este de datoria ei să o salveze, aşa că amândouă au ajuns la Şcoală, doar că frumoasa Sophie a ajuns la Şcoala pentru Rău, iar Agatha a ajuns la Şcoala pentru Bine. Cât de corect sau nedrept a fost asta, nici acum când am terminat cartea nu aş putea să zic, lucru care face cartea asta să fie una cu adevărat bună. Cele două fete s-au luptat din răsputeri să îndrepte lucrurile, însă au rămas la şcolile la care au fost repartizate iniţial, aşa că nu le-a mai rămas altceva de făcut, decât să încerce să ajungă înapoi acasă, însă nici aceasta variantă nu era posibilă pentru ele, aşa că au trăit o poveste cel puţin ciudată. Când mă gândesc acum la cele două fete, îmi dau seama că atât Sophie, cât şi Agatha nu sunt cu adevărat bune sau rele, ci mai degrabă sunt două copile, puse în faţa unor situaţii pentru care nu erau pregătite, iar asta le transformă. Cred că frumuseţea acestei cărţi constă în miile de momente în care am ţinut ba cu o fată, ba cu cealaltă, trecând dintr-o tabără în alta, iar acest amalgam de sentimente mixte pe care mi le-a inspirat povestea celor două prietene sunt ceea ce la final m-a făcut să vreau să mai citesc şi continuarea poveştii.
Recomand cartea aceasta celor care cred că nu există doar răutate sau bunătate pură, ci trebuie să acceptăm pe toată lumea cu bune şi rele, celor care vor să citească o poveste drăguţă despre prietenia adevărată şi provocările prin care pot trece două prietene, dar şi celor care vor să citească o carte fantasy atât de bine scrisă, încât poate face cititorul să fie confuz, încât, la un moment dat, să nu mai ştie cu cine ţine şi de ce.