„Portocaliul este noul negru” – Piper Kerman

Piper Kerman - Portocaliul este noul negru
Piper Kerman – Portocaliul este noul negru

Acum ceva timp, multă lume vorbea despre această carte, părerile fiind împărţite. Iar cum mie nu îmi place să mă iau după ce spun unii sau alţii şi prefer să îmi fac propria părere despre o carte, am zis să îi dau o şansă. Şi iată că, după ani de zile, am ajuns în sfărşit să citesc şi această carte. Din experienţa mea, ar fi ideal să găsim pe cineva cu gusturi asemănătoare la cărţi şi să ne recomandăm unii altora cărţile care ne-au plăcut. Însă asta este destul de greu de realizat. Iar acest lucru l-am trăit pe pielea mea. Am o prietenă care iubeşte să citească şi petrece la târgurile de carte la fel de mult timp ca mine. Şi într-un an am plecat cu ea să explorăm standurile de cărţi. Şi de aici a reieşit diferenţa mare între noi. Ea citea un anumit gen de cărţi care pe mine nu mă atrăgea deloc. Tot ea era foarte încântată să îmi recomande cărţile care i s-au părut ei cele mai bune şi am cumpărat şi eu una dintre acele cărţi. Însă mare mi-a fost mirarea, atunci când am ajuns acasă cu cartea respectivă, să constat că nu mi-a plăcut deloc cartea respectivă. Astfel că, de atunci încolo, am început să îmi aleg singură cărţile pe care mi le cumpăr şi doar din când în când mai citesc ce scrie câte cineva ca să mă inspir. Dar acum să revin la cartea aceasta, pe care curiozitatea m-a împins să o cumpăr şi provocarea lunii octombrie m-a făcut să o citesc. Am avut de ales o carte care să conţină o culoare în titlu şi am zis că portocaliul este o variantă bună. Însă cartea nu a fost chiar pe placul meu sau cum mă aşteptam să fie.

În cartea „Portocaliul este noul negru”, autoarea, Piper Kerman, ne spune povestea vieţii ei. Piper provine dintr-o familie de oameni cu studii superioare şi joburi importante, precum medici, avocaţi sau chiar profesori. Însă ea a fost fata rebelă a familiei, încercând mereu să iasă din umbra familiei. Astfel, în anul 1993 a început o relaţie cu o altă femeie. Însă aceasta făcea trafic cu heroină şi nu a durat mult până a folosit-o pe Piper pentru a spăla banii obţinuţi din aceste operaţiuni ilegale. Piper se desparte de iubita ei şi încearcă să revină la o viaţă normală. Astfel îl cunoaşte pe Larry, un tip de care la început nu îi plăcea, dar de care se îndrăgosteşte şi cu care ajunge să se căsătorească. Însă trecutul o urmăreşte şi, când îi era lumea mai dragă, în 1998, este vizitată de poliţie, care îi spune că este acuzată de spălare de bani. În urma procesului, în care se declară vinovată, începând cu anul 2004, este închisă pentru un an într-o închisoare de maximă securitate din Danbury, Connecticut. Acţiunea cărţii se desfăşoară în mare parte în închisoarea pentru femei, unde autoarea cunoaşte diverse tipologii de persoane, încearcă să se ferească de necazuri, să ajute pe cât posibil pe toate femeile care se află în aceeaşi situaţie cu ea, deşi unele dintre ele sunt închise acolo pentru perioade mult mai lungi decât ea şi se adaptează vieţii în închisoare, aşa cum poate mai bine. Însă sistemul penitenciarelor nu este chiar ceea ce trebuie, astfel că suferă lipsuri şi este nedreptăţită uneori. În final, înainte de a fi eliberată, ea se întâlneşte cu fosta ei prietenă, cea care o folosise pentru spălarea de bani şi cele două ajung chiar să se împace, deşi la început Piper simţea doar ură pentru că din cauza ei se afla în închisoare. Deşi nu mă aşteptam, cartea aceasta a fost interesantă şi m-a făcut să mă gândesc cu dor la un amic care a fost închis şi despre care nu mai ştiu nimic de foarte mult timp. În altă ordine de idei, nu mi-a plăcut să citesc o poveste despre pierderea libertăţii, fix în acest moment, când suntem îngrădiţi şi obligaţi să facem anumite lucruri datorită virusului.Cumva lunile de stat în casă şi-au spus cuvântul şi nu îmi place să citesc despre niciun fel de limitare a libertăţii. Aşa că această carte, în loc să îmi lase o impresie plăcută, m-a întristat.

Recomand cartea aceasta celor cărora le plac poveştile adevărate din vieţile autorilor, pentru că întotdeauna poţi învăţa ceva, atât din greşelile, cât şi din faptele bune pe care le fac aceştia, celor care nu au probleme cu poveştile despre închisori şi despre limitarea libertăţii, dar şi celor care vor să cunoască poveştile unor femei care au ajuns în închisoare şi se adaptează la noua lor viaţă, încercând să nu îşi piardă umanitatea.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.