Tot cu ocazia curăţeniei pe care am făcut-o prin august, am descoperit şi această carte şi, deşi nu mi-a luat cinci ani ca să o găsesc şi să mă apuc de ea, nici mult nu mai era. Am mai citit şi alte romane scrise de Rebecca Serle („Bărbatul care n-a mai sunat” şi „O zi de decembrie”) şi mi-a plăcut destul de mult stilul autoarei. Dar, ca de fiecare dată când mă apuc de o carte nouă, nu ştiam la ce să mă aştept şi iată că am fost din nou surprinsă. Am mai spus-o şi cu alte ocazii, dar o voi repeta: ador atunci când o carte mă surprinde la final. Însă ce nu mi s-a mai întâmplat până la această carte este să mă surprindă într-un mod negativ. Ca să o spun pe şleau sfârşitul acestei cărţi a fost surprinzător, dar oribil. Nu numai că nu mă aşteptam la aşa ceva, dar mi-a stricat părerea despre toată cartea. Eu ştiu că dacă o carte provoacă sentimente foarte puternice în cititorii ei se consideră a fi o carte bună, pentru că, indiferent de sentiment, a provocat ceva în noi, însă finalul acestei cărţi m-a făcut să mă simt că mi-am făcut speranţe aiurea şi, deşi nu aş fi vrut să se termine aşa cum mă aşteptam, parcă nici finalul ales de autoare nu mă bucură. Şi cu ceea ce v-am spus până aici despre finalul o să închei această discuţie, deoarece nu am de gând să vă dau spoilere prea multe, că poate careva se va încumeta să citească cartea asta.
Dannie Kohan este o fată cu o viaţă aparent perfectă: are un job bine plătit, la una dintre cele mai bune firme din Manhattan şi este logodită cu un tip căruia nu are ce să îi reproşeze. Dar în noaptea în care ea şi iubitul ei, David, îşi sărbătoresc logodna ceva se petrece şi Dannie se trezeşte într-un apartament pe care nu îl cunoaşte, alături de un bărbat pe care nu l-a mai văzut niciodată, dar care cu siguranţă că o cunoaşte pe ea, pentru că se poartă familiar în preajma ei. La televizor apare o dată cu cinci ani faţă de cea pe care o ştia ea şi chestia asta o pune pe gânduri, dar totuşi încearcă să nu se panicheze şi se apropie de tipul din apartament să afle mai multe detalii. Şi atunci şi acolo ea face dragoste cu acel bărbat necunoscut. Dar când se trezeşte, este din nou alături de David, logodnicul ei. Timpul trece, însă Dannie nu îl cunoaşte pe tipul din apartament şi încearcă să îşi ia gândul de la asta şi să îşi continuie viaţa. Dar nu apucă să se căsătorească cu David, din cauza vieţilor lor ocupate. Peste patru ani şi jumătate, prietena ei cea mai bună, Bella, îi spune că l-a întâlnit pe bărbatul visurilor ei, omul alături de care vrea să îşi întemeieze o familie. Iar acesta este nimeni altul decât bărbatul din visul lui Dannie, Aaron Gregory. Din acel moment, ea încearcă să facă tot posibilul să se căsătorească cu David, pentru a evita viitorul pe care l-a văzut în noaptea logodnei. Când Bella îi spune că este însărcinată cu Aaron, Dannie se mai linişteşte, dar sarcina se dovedeşte a fi falsă şi, de fapt, Bella este pe moarte. Aceasta moare şi scena din noaptea logodnei se repetă în realitate, însă lucrurile nu sunt ceea ce păreau în acel vis şi acţiunea ia o întorsătură ciudată. Sincer, chiar nu mă aşteptam la aşa ceva şi culmea e că surpriza nu a fost deloc plăcută. Astfel, o carte care la început mă intriga, deoarece mă gândeam: „Cum naiba e posibil să trăieşti într-un vis ceva ce vei trăi în viitor?” a ajuns o dezamăgire grozavă datorită acelui final.
Recomand cartea aceasta celor care chiar vor să fie surprinşi de un final neaşteptat, pentru că atunci când am terminat această carte m-am simţit ca şi cum mi-am luat o tigaie în cap, aşa surpriză ciudată am avut, celor care vor să simtă ceva atunci când citesc o carte, dar şi celor care vor să citească ceva potrivit pentru această perioadă a anului, o carte uşor de citit şi plăcută (asta până la final, că acolo…).