O altă carte dintre cele pe care mi le-am luat de la Bookfest a fost „O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coşmaruri”. Dacă vă întrebaţi ce m-a apucat, răspunsul este unul foarte simplu: m-a atras titlul. De multe ori aleg o carte după copertă, dar de data aceasta m-a surprins şi titlul. Şi din când în când mai citesc şi cărţi pentru copii, deoarece îmi place să ştiu tot ce apare la noi pentru aceştia, ca să fac recomandări de lecturi pentru vacanţă, încercând să ies din banalele liste de bibliografie recomandate de profesori prin şcoli. De multe ori când văd astfel de liste de cărţi „numai bune de citit în vacanţă”, mă întreb oare cât o să mai dureze până o să se schimbe listele acestea învechite. Bineînţeles că sunt şi cărţi bune, clasice pe listele alea, dar de ce nu se poate îmbina clasicul cu modernul? Avem o mulţime de edituri care traduc foarte multe cărţi pentru copii, iar la târgurile de carte e plin de copii care intră în standuri plini de emoţie şi îşi caută autorii lor preferaţi, printre care nu se numără nici măcar unul dintre cei menţionaţi în şcoli. Copiii din ziua de azi rezonează mai bine cu noile cărţi pentru copii, pentru că le vorbesc altfel, despre problemele lor reale, din viaţa de zi cu zi, şi nu se mai simt atraşi de cărţile clasice. Aşa că eu mereu încerc să le recomand câte ceva şi din cărţile noi apărute pe la noi. Acum să revin şi la această carte. Ce pot să spun despre ea este că mi-a plăcut evoluţia personajelor, dar totuşi nu mi s-a părut o carte grozavă. Ideea cărţii, ceea ce încearcă să transmită este interesantă, mai ales că cei mici au tot felul de frici, dar felul în care s-a evidenţiat această idee nu prea mi-a plăcut.
„O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coşmaruri” este, de fapt, lista pe care a făcut-o Esther Solar, o fetiţă care făcea parte dintr-o familie mai neobişnuită. În trecut, bunicul lui Esther, Reginald, s-a întâlnit cu Moartea, pe când era în război (şi da, ştiu ce gândiţi în timp ce citiţi asta, că e normal ca soldaţii să fie la un pas de moarte în timpul răboiului, dar aici este vorba despre altceva). Moartea era un bărbat, ca oricare altul, dar care îşi atrăsese antipatia camarazilor săi, iar singurul care a simţit o empatie faţă de el (deşi nu ştia pe atunci că este chiar Moartea) a fost Reginald. Cei doi s-au împrietenit într-un fel, în noaptea când s-au cunoscut, deşi a doua zi dispăruse. Ei bine, Esther a crezut tot timpul că din momentul în care bunicul ei s-a întâlnit cu Moartea, un blestem s-a abătut asupra familiei şi astfel fiecare şi-a descoperit o frică: tatăl ei suferă de agorafobie şi s-a refugiat în pivniţa casei, acela fiind singurul loc unde se simţea în siguranţă şi refuza să iasă de acolo, mama ei se temea de ghinion, motiv pentru care toată casa era plină de amulete aducătoare de noroc, iar fratelui ei îi era frică de întuneric. Toţi aveau câte o frică, doar Esther s-a hotărât să noteze toate lucrurile care o înspăimântau, fără să fi descoperit cea mai mare frică a ei. Din momentul în care Jonah Smallwood, un fost coleg din şcoala primară, un băiat pe care l-a plăcut în copilărie, o jefuieşte, iar soarta se tot încăpăţânează să îi aducă împreună, Esther realizează că încă îl place şi astfel îi acceptă provocarea: în fiecare săptămână să înfrunte fricile împreună. Pe parcursul acelor câteva săptămâni, ea realizează că temerile ei nu sunt chiar atât de teribile şi le înfruntă pe toate. Ce mi-a plăcut la această carte a fost curajul de care a dat dovadă Esther. Nu ştiu câţi copii şi-ar mărturisi şi înfrunta astfel fricile. Cu ajutorul lui Jonah, Esther realizează că lucrurile de care se temea, nu erau cu adevărat înfricoşătoare. Un alt lucru care mi-a plăcut a fost felul în care Jonah, fratele ei geamăn, Eugene, şi prietena ei, Heph, au ajutat-o în această misiune. Dragostea pentru fratele ei a fost ceea ce a determinat-o pe Esther să încerce să îşi învingă fricile, deoarece aşa spera să îl salveze şi pe el. Finalul a fost într-un fel neaşteptat, dar nu pot să zic că mi-a plăcut foarte tare, deoarece vorbeşte despre felul în care unii sunt suficient de curajoşi să facă ceva pentru a scăpa de frică. Într-un fel mă aşteptam să se termine aşa şi asta nu prea mi-a plăcut. Dar este interesant cum cartea asta ne învaţă că nu trebuie să ne temem de nimic, deoarece orice frică este doar în capul nostru şi nu trebuie să ne fie frică nici să ne ataşăm de persoane, pentru că cei care ne iubesc cu adevărat sunt alături de noi atunci când avem cea mai mare nevoie.
Recomand cartea asta celor care se tem de ceva, pentru că ne învaţă cun să ne înfruntăm fricile, celor care consideră că nu suntem niciodată prea mari pentru a citi cărţi pentru copii, pentru că şi acestea ne învaţă câte ceva sau ne amintesc de câte ceva ce am învăţat pe parcursul vieţii şi celor care vor să citeasă o poveste amuzantă despre frică, prietenie, familie şi dragoste.