Am vrut zilele astea să citesc şi o carte care să mă ducă cu gândul la mare, o lectură relaxantă şi totuşi ceva care să îmi placă. Nu ştiu voi ce gândiţi, dar îmi este dor de mare, de briză, de aerul curat şi intens. Şi toate astea le putem găsi câteodată în cărţi, în mâncare şi în pescăruşii pe care îi auzim, deşi nu prea îmi dau seama de ce există aceste păsări şi nu sunt şi ele la mare, bucurându-se de tot ce nu ne putem bucura noi. Astfel, cu dorul de mare în suflet, am citit şi acest ultim volum de povestiri scurte scrise de Dan Niţă. Când am deschis cartea, mi-am amintit de felul în care l-am găsit pe acesta, la colţul străzii principale, în Vamă, aşteptând oamenii care şi citesc, nu doar pe cei care se află acolo pentru distracţie. Mi-a plăcut şi acest volum, deşi, trebuie să recunosc, nu la fel ca primele două, pentru că m-a adus mai aproape de mare, de Vamă, de atmosfer de la mare şi am întâlnit noi personaje interesante. Acum mai am o singură dorinţă pentru vara asta: în afară de provocări şi de tot ce mai am de citit de prin bibliotecă, să ajung pe plajă şi să citesc şi cele două volume ale romanului „Nopţi de Vamă” care mă aşteaptă şi ele tot de vreo doi ani să le vină rândul.
Al treilea volum de povestiri scurte, „Nopţi de Vamă”, este o carte cumva diferită de primele două volume. Cartea conţine 31 de poveşti, fiecare diferite atât din punct de vedere al locului unde se petrece acţiunea, cât şi din punct de vedere al personajelor. Găsim în această carte o mulţime de personaje, de la rockeri la Gaius Iulius Cezar, de la oameni simpli la regi care iau decizii importante pentru liniştea lor. Prima povestire este despre Vamă şi la fel şi ultima, ceea ce creează un fel de simetrie. Însă restul povestirilor sunt foarte diverse şi cumva axate pe istorie. Eu ştiu că istoria este o materie importantă, adorată de mulţi şi aşa mai departe, însă mie nu mi-a plăcut niciodată, aşa că acest volum mi-a plăcut mai puţin decât celelalte două din acest motiv. Deşi am râs la povestirea „Regele” şi am stat puţin pe gânduri la cea numită „Maşina timpului”, totuşi este ceva ce îi lipseşte acestei cărţi. Poate am simţit asta şi pentru că nu a mai fost doar despre Vamă sau pentru că nu am simţit că titlul i se potriveşte în totalitate, dar un lucru e sigur: m-am simţit mai departe de mare şi de tot ce însemna Vama. Cred că dacă aş fi fost pe plajă, stând la soare şi ascultând marea, chestia asta nu m-ar fi deranjat atât de tare, dar totuşi nu m-am simţit la fel de aproape de mare. În rest, cartea se citeşte super repede, poate fi terminată şi într-o zi, însă este de preferat să staţi puţin şi să vă gândiţi, în timp ce citiţi, la ceea ce a vrut să ne transmită autorul cu fiecare dintre aceste povestioare, pentru că fiecare are un sens mai profund, care poate să ne scape cu uşurinţă dacă o luăm ca o carte uşoară de vară.
Recomand cartea aceasta celor care vor să citească povestioare mai profunde, celor cărora le este dor de mare şi mai ales de Vamă şi celor care nu se sperie de un pic de istorie şi de personajele complexe care apar în carte. Deşi pare o lectură uşoară de vară, cartea asta m-a cam pus pe gânduri şi am stat tot timpul atentă să nu îmi scape ceea ce voia să ne transmită autorul.