Din când în când mi se face dor de cărţile mai vechi pe care le am prin bibliotecă, cărţi scrise de autori pe care îi îndrăgesc, dar pe care nu mă grăbesc prea tare să le citesc, deoarece ştiu că, după ce le termin, o să îmi fie dor. Şi deşi ultima carte scrisă de Coelho pe care am citit-o, „Adulter”, nu m-a impresionat deloc, ba chiar m-a cam dezamăgit puţin, am revenit să mai încerc ceva, poate cine ştie, de data aceasta voi găsi o carte pe sufletul meu. Dar, la fel cum s-a petrecut şi data trecută, „Hippie” nu a fost chiar cartea la care mă aşteptam. De obicei, ador cărţile autobiografice, atunci când autorii ne lasă să tragem cu ochiul în trecutul lor, atunci când aveau diverse experienţe, una mai interesantă ca alta, demne de a apărea într-o carte. Iar acum, deşi încă îmi place să citesc astfel de cărţi, nu pot să spun că am mai găsit cărţi de acest gen care să mă prindă. Mi s-a întâmplat anul trecut şi cu cartea lui Roald Dahl, pe care de abia am aşteptat să o am, ba chiar m-am apucat de ea la scurt timp după ce am cumpărat-o şi, la fel, nu mi-a plăcut deloc. Dar aceste experienţe nu m-au făcut să nu mai vreau să citesc genul acesta de cărţi şi poate cândva în viitor voi descoperi cărţi mai bune.
„Hippie” este un roman autobiografic în care Paulo Coelho ne povesteşte despre generaţia hippie. La vârsta de 23 de ani, străbătând lumea pentru a îşi găsi sensul în viaţă, tânărul Paulo ajunge la Amsterdam unde, din întâmplare, o întâlneşte pe Karla, o olandeză care îşi doreşte să călătorească până în Nepal, însă nu are cu cine. Şi astfel, din piaţa Dam, cei doi îşi încep călătoria cu autobuzul Magic Bus. Drumul nu este deloc unul uşor, pe parcursul călătoriei cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt, dar acesta nu este un roman de dragoste, ci unul de aflare a sensului existenţei, aproape un drum iniţiatic, aşa că dragoste dintre personajele noastre este doar un bonus, un mic amănunt nesemnificativ. Oprirea la Istambul îl ajută pe Paulo să descopere noi valori şi principii, iar aceste descoperiri l-au convins că drumul său se opreşte acolo, Nepalul fiind destinaţia pe care şi-a ales-o Karla, pentru el călătoria luând sfârşit atunci. Deşi romanul se termină în acel punct în care Paulo o conduce pe Karla înapoi la autocarul Magic Bus, aflăm totuşi că, peste ani, atunci când deja devenise scriitor, s-a întors la Amsterdam, dar nu a mai întâlnit-o niciodată pe fată. Deşi povestea este destul de simplu scrisă, faptele sunt interesante pentru cei care sunt interesaţi de generaţia hippie de la începutul anilor 1970. Eu personal nu m-am documentat deloc despre această generaţie şi nici nu cred că o voi face, deoarece nu prea îmi plac episoadele istorice, chestii din trecut, care pentru mine nu însemană mare lucru. Îmi imaginez că mulţi vor vrea să ştie cât mai multe despre asta, însă pentru mine faptul că am reuşit să termin această carte a fost suficient.
Recomand cartea aceasta celor care vor să afle lucruri noi despre ce însemna generaţia hippie, celor care vor să îl urmăreasă pe autor, în călătoriile sale, în căutarea cunoaşterii, dar şi celor care sunt pasionaţi de filizofie şi sensul existenţei.