Din când în când mă mai apucă dorul de câte o carte pentru copii şi cărţile lui Roald Dahl, în frunte cu al său „Charlie şi Fabrica de ciocolată”, au fost cărţile mele preferate. Aşa că am zis să mă apuc şi de această carte, curioasă mai mult, pentru că, mai demult, o elevă dintre ale mele a zis că era o porcărie. Nu mi-am imaginat că aşa ceva poate fi posibil, aşa că nu m-am lăsat până nu am văzut cu ochii mei. Însă acum vreau să fac o scurtă paranteză şi să vă vorbesc despre traduceri. Eu ştiu că Florin Bican a tradus o mulţime de cărţi, a şi scris câte ceva, însă traduceri mai proaste ca ale lui, mi-a fost dat să văd doar la traducătorii de duzină. Şi aici intră în discuţie şi cele două cuvinte pe care le-am descoperit mai demult într-o carte pentru adolescenţi şi anume „sveter” şi „sofalele” (că nu mai avem noi cuvinte româneşti normale să denumim un pulover şi o canapea, trebuie să ne dăm mari că în dex mai scapă şi alte sinonime şi să le folosim ca să dovedim că ne ştim limba), dar nu, în această carte nu a apărut nici sveterul, nici sofalele, ci doar nişte cuvinte care nu am habar ce naiba caută într-o carte pentru copii. Iar aici vă pot oferi trei exemple din cartea de faţă: „… George aburcă oala pe aragaz” (că să pui sau să urci oala nu este destul de artistic spus, aşa că haideţi să folosim „aburcă” că sigur impresionăm nişte copilaşi cu vastele noastre cunoştiinţe), „… suspendată în aer… la vreo doi coţi deasupra fotoliului” (că metrii sunt aşa de comuni, haideţi mai bine să învăţăm copiii şi alte unităţi de măsură) şi ultimul exemplu „… o vacă uriaşă va da cincizeci de vedre de lapte pe zi” (pentru că sigur copiii mulg vacile şi ţin socoteala laptelui în vedre, litrii fiind pentru oamenii de la oraş). Eu nu zic că aceşti termeni nu există, însă ce naiba caută într-o carte pentru copii? Cărţile pentru copiii, după părerea mea, ar trebui să conţină termeni pe înţelesul copiilor. Or copiii nu ştiu ce naiba sunt coţii, vedrele şi termenii precum „aburcă”. Astfel acţiunea acestei cărţi a fost umbrită de traducere şi am rămas dezamăgită de traducător şi fără nicio părere puternică despre carte.
George este un băieţel care locuia împreună cu părinţii şi cu bunica lui la o fermă. Mama lui pleacă la cumpărături şi îl roagă pe George să aibă grijă de bunica, care se purta urât cu el, şi să nu uite să îi dea medicamentul. George se plictiseşte acasă şi mai ales urăşte faptul că trebuie să aibă grijă de zgripţuroaică, aşa că se hotărăşte să îşi petreacă timpul în mod constructiv, inventând un nou medicament care să o transforme pe bunica într-o persoană mai bună şi mai plăcută. Astfel adună tot ce găseşte prin casă şi prin curte şi amestecă totul într-o oală pe care o pune la fiert pe aragaz. Apoi lasă la răcit compoziţia şi i-o serveşte bunicii la ora la care aceasta trebuia să îşi ia medicamentul ei obişnuit. Însă ceva nu e în regulă şi bunica începe să crească până când ajunge să iasă cu capul prin acoperiş. Atunci când mama revine acasă şi tatăl vine de la treburile lui de la fermă, când o văd pe bunica, nu le vine să îşi creadă ochilor. Tatălui îi vine o idee: să hrănească animalele cu acest medicament, ca să crească mari şi apoi să le vândă. Animalele cresc mari sub ochii tuturor, însă curând se termină medicamentul, iar când tatăl îi cere lui George să îi spună ingredientele ca să facă împreună mai mult, să facă o afacere din asta. Însă nu mai nimeresc exact cantităţiile, ingredientele şi combinaţia iniţială, aşa că nu pot reproduce medicamentul, însă bunica gustă din noul medicament şi devine din ce în ce mai mică, până dispare. Finalul este drăguţ, însă nu excepţional, iar cartea nu mi-a lăsat impresia că este grozavă (o prefer oricând pe „Dory Fantasmagory”). Geroge mi-a plăcut foarte tare, deoarece este un băieţel inventiv şi plin de idei, pe bunica am detestat-o de la prima pagină şi chiar speram să dispară. M-a enervat însă felul în care tatăl lui George insista să facă o avere din reţeta fiului şi îl chinuia pe acesta cu reţeta. Acţiunea a fost destul de alertă, aşa că am reuşit să o termin foarte repede. În rest, aş zice că am citit şi cărţi de copii mai bune.
Recomand cartea aceasta celor care vor să afle cum e să ai o bunică diabolică, celor care vor să citească o carte pentru copii care nu prea se termină interesant, dar şi celor care vor să ciească o carte uşoară. Nu o recomand adulţilor dacă nu au sufletul încă tânăr şi mintea deschisă. Ah, şi aveţi grijă la ce cuvinte citiţi pe acolo, e plină de termeni mai puţin folosiţi în limbajul uzual.