Astăzi vreau să vă vorbesc despre Cassandra Clare şi de ce am tot evitat să termin această serie. Însă să începemcu începutul. Am seria aceasta prin bibliotecă de câţiva ani buni, însă este foarte greu de citit. Motivul este unul destul de simplu: atâta timp cât sunt acasă nu prea am timp de citit. Acasă toate lucrurile pe care le am de făcut se adună şi abia am timp să scriu despre ceea ce citesc. Aşa că cel mai des citesc în mijloacele de transport. Pur şi simplu iubesc să îmi petrec ore în şir în troleu sau în tramvai cu cartea în mână. Aproape că nu îmi doresc să ajung la destinaţie sau, cel mai adesea, să mai prind câte un semafor ca să mai câştig 3 minute de citit. Desigur, asta se petrece atunci când îmi şi place ceea ce citesc. Dacă este plictisitoare sau total neinteresantă cartea, mai uit să citesc, concentrându-mă pe ceea ce se petrece pe stradă, privind oamenii şi maşinile care trec pe lângă mine. Şi revenind la cărţile Cassandrei Clare, după cum puteţi observa din orice poză, toate, dar absolut toate sunt imense. Au un format mare, ceea ce le face greu de cărat după mine (naiba să le ia, că ar rupe orice geantă în care le-aş pune), aşa că le-am tot evitat. Am tot sperat că mă voi ocupa de ele în vacanţă şi iată că au trecut deja multe vacanţe şi nimic. Dar acum am zis: „Gata!” Nu mă mai las până nu termin seria asta! Indiferent cât timp îmi ia şi cât de greu e să le iau după mine, mi s-a pus pata pe ele.
„Oraşul îngerilor căzuţi” este cea de-a patra carte din seria „Instrumente mortale”. Aici ne întâlnim din nou cu Simon, care încearcă să se adaptaze vieţii de Diurn şi să îşi ţină sub control setea de sânge. Ba mai mult are probleme serioase de când umblă şi cu Maia (vârcolacul) şi cu Isabelle (vânătorul de umbre). Şi după toate astea, apare una dintre cele mai vechi femei-vampir, care îl vrea în echipa ei, cineva încearcă să îl omoare pentru sângele lui, iar mai apoi încearcă să îl şantajeze să îşi doneze sângele pentru a îl învia pe Sebastian. Clary este supărată că nu înţelege ce are Jace de o tot ocoleşte. Însă acesta are de înfruntat proprii demoni (la propriu). Cineva îi intră în mintea lui Jace şi încearcă să îl posede. El visează că o ucide pe Clary, aşa că decide că cel mai bun lucru este să o ţină la distanţă, concentrându-se să îl apere pe Simon de cei care vor să îi facă rău. Însă lucrurile se înrăutăţesc, până la urmă Jace este posedat de un demon şi astfel ajunge cu Clary, Simon, Isabelle, Maia, Alex şi Jordan să încerce să îl oprească pe demonul malefic din planurile sale. Cartea se termină în cel mai crud mod posibil, chiar nu mă aşteptam la aşa final, care m-a lăsat puţin curioasă de cum se va termina toată tevatura asta. Deci finalul a fost cel puţin interesant, cartea a avut ceva acţiune pe mai multe planuri, chestie care nu m-a lăsat să mă plictisesc, personajele la fel de încântătoare şi pline de probleme ca întotdeauna m-au făcut să stau cu sufletul la gură la fiecare pas şi la cum acţionau existau mii de moduri de a da greş în planurile lor. Dar cumva nu pot spune că m-am omorât după cartea asta, motiv pentru care am făcut o pauză şi m-am apucat de altele. Sper să ajung într-un viitor apropiat să ajung la finalul seriei, că mor de curiozitate cum se va termina cu totul (sper să mă surprindă).
Recomand cartea aceasta şi seria din care face parte celor care vor să citească cărţi cu o mulţime de creaturi supranaturale şi interacţiunea dintre aceştia şi oameni, celor care vor să citească o poveste de dragoste care merge până dincolo de moarte (chestie care a avut ceva urmări neprevăzute), dar şi celor care vor să citească o poveste destul de alertă, unde nu ai cum să te plictiseşti şi aş zice chiar că nu aş fi lăsat-o din mână dacă ar fi fost de nişte dimensiuni mai suportabile.