„Frumoasele adormite” de Stephen&Owen King

      1 comentariu la „Frumoasele adormite” de Stephen&Owen King
Stephen King - Frumoasele Adormite

Acum că se apropie primul club de lectură Nemira din acest an, am zis să fiu în temă şi să mă duc pregătită citind cartea propusă, „Frumoasele adormite”. Ce pot să spun despre Stephen King este că am citit doar două cărţi scrise de el, „Shining” şi „Carrie”, dintre care prima mi-a plăcut, iar a doua nu. Astfel că am rămas curioasă să citesc mai multe opere de-ale lui şi să mă decit dacă într-adevăr îmi place sau nu felul în care scrie, pentru că până acum eram doar pe jumătate convinsă. M-a cam speriat la început numărul mare de pagini şi datorită grosimii era greu să o iau cu mine prin oraş, dar trecând peste aceste aspecte, pot să zic că mi-a plăcut foarte tare cartea asta. Povestea este interesantă, personajele sunt cam pulte după gustul meu, dar mi-a fost uşor să le ţin minte şi să nu trebuiască să mă întorc mereu la prima pagină ca să îmi amintesc cine erau şi acţiunea a fost pe gustul meu, alertă şi plină de suspans. Concluzia mea după ce am citit cartea asta este că merită citită, fiind o carte interesantă şi plină de mistere, care prinde de la primele pagini.

În „Frumoasele adormite” Stephen&Owen King ne prezintă o societate în care femeile dispar una câte una. În momentul în care adorm, femeile şi doar ele sunt acoperite de coconi ca de fluturi, rămânând în viaţă, respirând normal, dar fără posibilitatea să se trezească. Dacă cineva încerca să le scoată din coconii lor, femeile deveneau nişte creaturi agresive şi nu se lăsau până nu îi ucideau pe cei care au îndrăznit să le trezească. Bărbaţii au rămas astfel să lupte pentru a îşi aduce înapoi mamele, soţiile şi fiicele. Unii au cedat şi le-au ucis sau s-au sinucis ei, neştiind cum să facă faţă unei lumi fără femei în ea. Alţii au luptat până la sfârşit pentru a le avea înapoi, neştiind că era de fapt alegerea femeilor dacă vor să se întoarcă sau rămân într-o lume în care să se descurce doar ele, departe de răutatea şi violenţa bărbaţilor. Este foarte interesant felul în care autorii au reuşit să creeze atât de bine cele trei tipuri de societăţi: societatea mixtă, aşa cum o ştim noi astăzi, în care bărbaţii şi femeile convieţuiesc, societatea bărbaţilor, unde aceştia se lasă pradă instinctelor lor primare şi aproape că ajung să se omoare între ei şi societatea femeilor, o lume sau un fel de dimensiune paralelă unde femeile au şansa să o ia de la capăt, să trăiască independent, departe de tirania bărbaţilor, într-o lume în care ele fac legile şi se organizează, ajungând să îşi dea seama că se descurcă şi singure chiar foarte bine. Mi-a plăcut la nebunie cartea asta, mi-a plăcut felul în care a fost scrisă şi ideea care a stat la baza ei. M-a făcut să mă întreb eu ce aş face în situaţia asta, eu ce aş alege, dacă m-aş întoarce printre bărbaţi sau aş rămâne în societatea cea nouă creată special pentru femei. Mi s-a părut interesantă şi captivantă acţiunea, cartea începe direct, fără descrieri inutile şi m-a prins de la primele pagini. Cu toate că numărul mare de pagini m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte să citesc această carte, a meritat fiecare moment petrecut în compania ei. Mi-a plăcut felul în care sunt construite personajele pentru a ilustra o societate săracă, dintr-un sat, unde singurul refugiu îl găsesc oamenii în alcool, droguri şi alte vicii. Per total „Frumoasele adormite” este un roman reuşit, care m-a făcut curioasă în legătură cu celelalte cărţi semnate Stephen King.

Recomand cartea asta tuturor celor care nu au mai citit nimic scris de Stephen King, pentru că o să se îndrăgostească de felul în care scrie, celor care vor să înceapă să se gândească la cum ar fi dacă societatea ar fi compusă doar din bărbaţi sau doar din femei şi celor care au mai citit Stephen King dar au nimerit vreo carte care nu a fost pe gustul lor, ar fi o idee bună să îi mai dea o şansă cu această carte, poate îşi vor schimba părerea.

1 thought on “„Frumoasele adormite” de Stephen&Owen King

  1. Pingback: Ce am citit în 2019 – Ce citeşte miss-shady

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.