„Mobilul” – Stephen King

      Niciun comentariu la „Mobilul” – Stephen King
Stephen King - Mobilul
Stephen King – Mobilul

Prima carte scrisă de Stephen King pe care am citit-o eu a fost „Shinning” şi a fost una dintre cărţile care mi-au rămas în suflet. Bineînţeles, cum mi s-a întâmplat de un miliard de ori până acum la foarte mulţi autori, au fost şi cărţi care mi-au plăcut mai puţin sau chiar deloc (un exemplu în acest sens ar fi „Carrie”, care nu a fost deloc pe gustul meu), însă în general am citit cu mare drag acest autor. Şi luna trecută, când am avut ca provocare să citesc o carte cu o copertă urâtă, am ales „Mobilul”. Şi da, chiar mi se pare urâtă coperta, cu ochii aceia, nu doar sinistră. Există cărţi care au coperţi pline de sânge sau cu nişte imagini care pot fi considerate deranjante de unii oameni, însă în acest caz, coperta cărţii acesteia chiar mi s-a părut urâtă. Iar când am văzut cât de mare este această carte, am zis că îmi voi petrece destul de mult timp cu ea, însă nu a fost cazul. Stephen King are un stil al lui, de-a dreptul interesant, care face cititorul să se oripileze, să se sperie, dar să îşi dorească să continuie să citească. Şi, exact cum zicea şi Stefan Ahnhem, orice om îşi doreşte, atunci când a găsit o carte bună, care îi place, ca acea carte să nu se termine prea repede. Însă, în acest caz, trebuie să recunosc că mi-am dorit să se termine mai repede. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, căci mi s-a părut interesant subiectul, însă m-a pus pe gânduri această carte şi vă voi explica mai jos de ce.

„Mobilul” a devenit dintr-o dată o armă. În data de 1 octombrie, toţi oamenii care şi-au folosit telefoanele mobile au devenit nişte creaturi teribile. Artistul plastic, Clayton Riddell, care se afla la Boston pentru a semna un contract avantajos pentru romanul său grafic, după ce a ieşit de la întâlnirea de afaceri s-a oprit la o tonetă de îngheţată şi a fost martorul transformării totale a lumii din jurul său. Oamenii au început să se atace între ei, accidentele de maşină au blocat străzile şi nişte explozii asurzitoare au răsunat prin tot oraşul. Dar cel mai şocant este felul în care oamenii s-au transformat în nişte criminali. Fie că îşi făceau rău singuri sau celorlalţi, toţi cei care aveau telefon mobil şi l-au folosit în acea dată au încetat să mai fie ei înşişi. Fenomenul a fost denumit „Semnalul”, de la semnalul subliminal pe care l-au auzit toţi. Şi astfel oamenii au ajuns să trăiască într-o realitate întunecată, terorizaţi de o grupare de oameni reduşi la instinctele lor primare. Şi astfel s-a dezlănţuit haosul. Clay şi-a făcut un prieten, pe Thomas McCourt şi împreună cu acesta şi cu o fată, Alice, toţi trei, fiind printre puţinii supravieţuitori (pentru că nu aveau telefoane mobile atunci când toată nebunia aceea a început) au hotărât să plece din Boston. Prima dată s-au oprit la casa lui Tom, unde au descoperit că teledemenţii aveau un comportament de stol şi nu se mai atacau între ei, ieşeau afară ziua şi nu intrau în casele oamenilor. Apoi cei trei prieteni au pornit spre Kent Pond, locul unde trăiau soţia şi fiul lui Clay. Pe drum însă îi întâlnesc pe Profesor şi pe Jordan şi împreună dau foc într-o noapte la un stadion întreg de teledemenţi care dormeau, atrăgându-şi astfel ura liderului acestora, un bărbat care avea o bluză cu „Harvard”. Profesorul este omorât de către teledemenţi, ca răzbunare pentru cei pe care i-a ucis. Fiind proscrişi, Clay, Tom, Alice şi Jordan pleacă mai departe să încerce să găsească familia lui Clay, însă fiul şi soţia lui au fost prinşi de teledemenţi şi transformaţi în unii de-ai lor. Clay şi gaşca ajung la Kashwak, unde într-un gest disperat reuşesc să îi omoare pe toţi teledemenţii de acolo, reuşind totuşi să îşi recupereze fiul. Deşi cartea ar fi avut un final bun, terminându-se aşa, autorul a continuat-o, arătându-ne lupta lui Clay de a îşi readuce fiul la starea iniţială. Cartea aceasta, deşi nu pot spune că mi-a plăcut, m-a provocat. M-am gândit la câtă dreptate are autorul, deoarece toţi avem telefoane mobile, iar dacă cineva ar vrea să manipuleze sau să controleze omenirea, probabil acesta ar fi cel mai simplu mod de a o face. Toţi suntem dependenţi de tehnologie, chiar dacă într-o mai mică sau mai mare măsură. Avem bunici care folosesc mobilele, computerele şi alte dispozitive, aşa că suntem, într-adevăr, vulnerabili din acest punct de vedere. Să săperăm însă că nu o să ajungem să ne autodistrugem în acest mod teribil. „Mobilul” este o lecţie de viaţă sau un preview al viitorului, aşa cum îmi place mie să spun, fiind o carte care ne arată că lucrurile pot lua o întorsătură neaşteptată în orice moment.

Recomand cartea aceasta tuturor fanilor lui Stephen King, pentru că este o carte bine scrisă, în stilul inconfundabil al autorului, celor care vor să citească o carte care ne arată cum tehnologia poate fi folosită împotriva noastră, dar şi celor care vor o carte care se termină în cel mai neaşteptat mod posibil, asta dacă ar fi să considerăm că are un final, acesta fiind mai degrabă ceea ce profesorii meu numeau un final deschis.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.