„După ce ne-am certat” de Anna Todd – Seria „After” vol.2

Anna Todd - După ce ne-am certatDe obicei, atunci când încep să citesc o serie de cărţi o şi termin. Cred că singurul lucru care m-ar împiedica este dacă primul volum din seria respectivă ar fi prost, ceea ce, evident, nu este cazul. Am îndrăgit mult povestea de dragoste dintre Tessa şi Hardin din primul volum al seriei „After”, aşa că nu m-au speriat nici măcar cele 730 de pagini (cu 100 mai multe decât în primul volum) şi m-am apucat imediat de ea. Am savurat-o ca si pe prima şi am trăit cu sufletul la gură fiecare pagină din cartea asta, aş putea să zic chiar că nu m-am mai desprins de ea până la final, când singurul meu regret a fost că s-a terminat atât de repede (ştiu că pare puţin ciudat să zic asta despre o carte de 700 de pagini, dar exact asta am simţit).

„După ce ne-am certat” continuă povestea din primul volum cu felul în care şi-au continuat cei doi îndrăgosţiţi, Tessa şi Hardin, viaţa, încercând să stea la distanţă unul de celălalt. Nici din volumul ăsta nu au lipsit certurile şi stiuaţiile în care Hardin o dădea în bară, dar cumva cei doi mereu reuşesc să se regăsească, să rămână îndrăgostiţi şi împreună. Într-un fel asta îmi place la romanul ăsta, că nu ştiu ce să zic… Pe de o parte sunt super încântată de frumoasa poveste de dragoste care rezistă indiferent de obstacole şi de firile atât de diferite ale celor doi, dar, pe de altă parte, îmi e cam milă de ei, amândoi, cum se chinuie să fie fiecare ceea ce celălalt are nevoie. Adică oricum el s-a schimbat pentru ea, dar ea nu pare să aprecieze chestiile astea, observând predominant greşelile lui. Şi ca acţiunea să fie şi mai interesantă, în volumul ăsta mai face şi ea nişte chestii pe care el le consideră greşite şi lucrurile se complică şi mai tare. Acum nu pot să nu zic nimic de final. Finalul este uimitor! Deşi credeam că nimic nu mă mai poate surprinde, mă trezesc uimită şi rămân cu gura căscată fix la ultima pagină. Uimitor cum poate o astfel de carte să mă surprindă în felul ăsta, mai ales după 700 de pagini!

O recomand celor cărora le-a plăcut primul volum al seriei, celor care cred că după un volum de 600 de pagini, încă mai există motive să fie surprinşi şi celor care apreciază o frumoasă (şi parcă imposibilă, într-un fel) poveste de dragoste.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.