După ce am terminat cu vampirii, vârcolacii, elfii şi celelalte creaturi care s-au angajat în lupta binelui, am revenit la o carte pentru copii. Simt nevoia adesea să citesc astfel de cărţi, fie pentru a mă destinde, fie pentru a vedea ce se mai publică în zilele noastre pentru cei mici. Din ce am citit până acum dintre cărţile pentru copii, parcă niciuna nu are farmecul pe care îl aveau poveştile clasice. Probabil că dacă îmi pun mintea cu „Scufiţa roşie” sau „Albă ca zăpada” o să mi se pară că nici acelea nu sunt în regulă în totalitate, deci poate că problema este fix la mine. Cel puţin trebuie să cred asta pentru că celor mici pare să le placă cărţile noi apărute, motiv pentru care împânzesc literalmente standul editurii Arthur an de an la Gaudeamus. Şi să nu credeţi că exagerez, însă sâmbăta şi duminica târgului nu ai putea pătrunde în standul acela nici dacă ai fi purice, am încercat. Dar asta mai înseamnă ceva care nu poate decât să mă bucure: copiii încă citesc. Sunt o mulţime de oameni care cred că cei mici nu mai citesc şi cărţile nu mai au viitor, însă nici că se poate să se înşele mai tare. Toţi cârcotaşii care zic asta sunt aşteptaţi personal de mine la târgurile de carte să le arăt cum stă treaba. Iar Roald Dahl pare să fie un autor foarte îndrăgit de cei mici. Într-adevăr şi mie mi-a plăcut la nebunie „Charlie şi Fabrica de ciocolată”, am citit şi cartea, am văzut şi filmele, ba chiar am comentat cu soţul pe subiectul care film a fost mai bun, cel vechi sau cel mai nou. Ba mai mult, filmul cel nou l-am pus pe proiector la mine la şcoală, iar elevii au fost foarte încântaţi. Însă pentru mine, în acest moment al vieţii, nu reuşesc să găsesc farmecul acestor cărţi. Poate mi-am pierdut eu răbdarea, poate caut altceva în cărţi, însă simt că nu rezonez cu Roald Dahl şi cu cărţile sale.
Astăzi însă vă voi povesti despre domnul Fox, un vulpoi care locuia în vizuina unui copac înpreună cu soţia şi cei patru puiuţi ai lor. Ca să îşi hrănească familia, domnul Fox pleca în fiecare seară să fure de mâncare de la fermele celor trei negustori din apropiere, domnii Boggis, Bunce şi Bean. Primul creştea pui şi găini, cel de-al doilea raţe şi gâşte, iar ultimul curcani şi meri. Astfel vulpoiul nostru avea un meniu variat de unde putea alege cu ce să îşi hrănească familia. Însă, într-o zi, cei trei oameni s-au săturat să fie furaţi de vulpoi şi au început să îl vâneze. Întâi l-au împuşcat, apoi, când domnul Fox şi ai lui s-au refugiat în pământ, au încercat să sape cu excavatoarele după bărlogul vulpilor. Deşi au reuşit să se ferească din calea excavatoarelor, familia de vulpi a întâmpinat în scurt timp o nouă problemă, aceea că le era foame şi nu aveau ce mânca. Astfel domnul Fox şi cei patru puiuţi de vulpe au început să sape un tunel pe sub pământ pentru a ajuge la fermele celor trei bărbaţi. Astfel au furat din nou de la fiecare suficientă hrană cât să le ajungă nu numai lor, ci şi celorlalte animale care mureau de foame de când cu isprava cu săpăturile. Astfel familia vulpilor, familia bursucilor, cea a cârtiţelor, a iepurilor şi a nevăstuicilor au stat împreună la o masă mare organizată de domnul Fox şi soţia acestuia, unde au mâncat pe săturate găini, raţe, gâşte, şunci şi costiţe (şi desigur morcovi pentru iepuraşi) şi au ajuns la concluzia că pot trăi foarte bine şi pe sub pământ,furând în continuare mâncare şi apărându-se astfel de pericolele de afară. Mi s-a părut grozav domnul Fox, deoarece era în stare de orice ca să îşi apere familia şi să le pună mâncare pe masă. Însă cei trei fermieri, deşi sunt prezentaţi şi ilustraţi încă de la început ca personaje negative, mie nu mi s-au părut răi. Fiecare avem viciile noastre, toţi avem ceva de apărat. Eu înţeleg că animalele ar fi murit de foame dacă nu furau de la cei trei, însă nu consider că sunt de condamnat că îşi apără bunurile, care sunt şi pentru ei mijloacele de supravieţuire. Astfel, da, domnul Fox este un vulpoi fantastic, însă nici oamenii nu erau foarte răi. Mie personal mi s-a părut că toţi aveau dreptate în felul lor şi că toleranţa este întotdeauna cea mai bună soluţie.
Recomand această carte copiilor, cei care adoră poveştile cu animale şi lupta continuă pentru supravieţuire a acestora, celor care vor, la fel ca şi mine, să afle ce mai citesc copiii în zilele noastre, pentru că noi am fost diferiţi faţă de copiii din ziua de azi, care cunosc o altfel de lume, cu altfel de principii şi altfel de cărţi, dar şi celor care au încă sufletul de copil şi astfel de cărţi îi relaxează şi îi aduce mai aproape de copilărie.