„Cum să-ţi dresezi dragonul” – Cressida Cowell

Cressida Cowell - Cum să-ţi dresezi dragonul
Cressida Cowell – Cum să-ţi dresezi dragonul

Întotdeauna mi-au plăcut cărţile pentru copii. Din această cauză, mereu caut un motiv să mă întorc la ele ori de câte ori am ocazia, pentru că îmi aduc bucurie şi un plus de optimism, care este binevenit oricând în vieţile noastre. Cărţile pentru copii ne transportă într-o lume unde nu există nicio şansă ca răul să câştige, nu ai cum să pierzi nimic dacă eşti bun şi corect, iar prietenia şi dragostea faţă de tot ce este în jurul nostru ne salvează. În poveştile acestea, dacă eşti bun nu eşti călcat în picioare şi luat de prost, ba chiar la final poţi deveni un erou, dacă dovedeşti că ai cât de cât calităţile unuia. Şi toate aceste elemente mă fac să mă bucur de fiecare carte de acest gen pe care o citesc. Evident că în viaţă nu este întotdeauna aşa, dar exact asta caut prin cărţile pe care le citesc, să evadez. Am ales să cumpăr această carte mai demult, la una dintre ediţiile târgului de carte Gaudeamus, la recomandarea unei prietene, care citise mai multe cărţi scrise de aceeaşi autoare şi mi-a zis că scrie grozav. Şi cum noi două avem gusturi comune în ceea ce priveşte preferinţele literare, am mers pe mâna ei şi bine am făcut. Una dintre chestiile mele preferate este să găsesc oameni cu gusturi literare asemănătoare şi să ne petrecem ore în şir recomandând cele mai bune cărţi pe care le-am citit şi stând la o cafea comentând cărţile respective. Este o activitate teribil de relaxantă. „Cum să-ţi dresezi dragonul” este una dintre cărţile acelea despre care voi tot vorbi cu prietenii şi de care îmi voi aduce aminte cu drag tot timpul când mă voi gândi la literatura pentru copii.

Sughiţ Straşnicul Stavrid al III-lea, prin intermediul autoarei, îşi spune povestea sa. El este doar un băieţel ca oricare altul, locuieşte pe Insula Tontului, fiind fiul lui Stoic Mătăhălosul, urmaşul la tronul Tribului Huliganilor Păroşi. El trebuie să se antreneze de mic ca să ajungă să îi urmeze la tron tatălui său şi să conducă tribul acestora, dovedind tuturor, atât bătrânilor, cât şi colegilor săi, că este un adevărat erou. Parte din acest antrenament presupune să înveţe să dreseze dragonii, aşa că prima lui probă este să facă rost de unul. El, împreună cu colegii săi şi îndrumătorul, Haplea Râgâitorul, merg pe Faleza Dragonilor Sălbatici şi îşi fură câte un dragon adormit. Însă Sughiţ nu are norocul să găsească un dragon rar sau puternic, ci unul mic şi ştirb, pe care îl numeşte Ştirbul. Şi ca lucrurile să fie mai complicate pentru Sughiţ, dragonul lui nu ascultă de el, este leneş şi nu face decât ce îl taie capul. Însă atunci când nu unul, ci doi Dragoni-de-Mare (cei mai mari şi înspăimântători dragoni existenţi în lume) ameninţă să mănânce tot tribul lui Sughiţ, acesta, împreună cu micuţul său dragon, reuşesc să salveze situaţia. Mi-a plăcut la nebunie fiecare pagină din această carte, am privit amuzată ilustraţiile cu personajele şi dragonii acestora şi am stat cu sufletul la gură de fiecare dată când Sughiţ s-a aflat în pericol. Dar cel mai mult mi-a plăcut că personajul principal nu este dotat cu calităţi supranaturale, ci doar un băieţel, foarte deştept, care se descurcă cum poate pentru a supravieţui şi pentru a îşi ajuta tatăl şi întreg tribul. De asemenea, este un foarte bun prieten, pentru că mereu încearcă să îl ajute pe cel mai slab membru al tribului, un băieţel care mereu este ironizat de ceilalţi copii, pe care îl salvează făcându-i rost de un dragon, apoi ajutându-l la nevoie. Finalul mi-a plăcut foarte tare, deoarece eram curioasă ce se va alege până la urmă de Sughiţ şi dragonul său. Mă aşteptam să devină eroul care era menit să fie, dar felul în care acţionează este unul interesant. De abia aştept să citesc şi celelalte cărţi ale Cressida Cowell din seria aceasta, pentru că aceasta a fost tare simpatică.

Recomand această carte copiilor de peste 7 ani, dar nu numai acestora, pentru că, iată, mi-a plăcut şi m-a ţinut în suspans şi pe mine, deci o recomand celor cu sufletul tânăr, care vor să citească o carte drăguţă despre prietenie, curaj şi sacrificiu, dar şi celor care vor să citească o altfel de carte despre încercările prin care trece un băieţel pentru a ajunge eroul care este menit să devină.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.