Umblând printre standurile de cărţi la Târgul Gaudeamus, m-a atras titlul acestei cărţi, care sărea în ochi deoarece cartea asta se numeşte de fapt „Camera de povestit – o istorie despre iubire, trădare, răzbunare şi cea mai formidabilă bucată de brânză din lume”, deci m-a prins cu faza despre „cea mai formidabilă bucată de brânză din lume”, aşa că am zis că trebuie să iau această carte cu mine şi să aflu ce ar putea cineva scrie despre o bucată de brânză. Astfel că am şi pus-o în fruntea listei mele de cărţi pe care vreau să le citesc cât mai curând (acum nu vă închipuiţi că am o listă pe undeva cu ce cărţi vreau să citesc şi în ce ordine, nici vorbă de aşa ceva, dar sunt câteva titluri pe care le am şi la care am rămas cu gândul şi de fiecare dată când aleg următoarea carte pe care o voi citi, ele sunt principalele atracţii). Din păcate, subiectul cărţii nu a fost pe măsura titlului sau cel puţin nu pe măsura aşteptărilor mele. Am mai zis de câteva ori prin diverse articole că urăsc cărţile care sunt pline de descrieri interminabile. Ei bine, cartea asta m-a omorât cu descrierile ei. În ea este descris totul în cele mai mici detalii, este descrisă Spania (trecut şi prezent), obiceiurile, natura, arta şi o grămadă de alte chestii, suficient cât să mă facă să sar fragmente întregi, doar ca să ajung la ceva mai interesant. Problema mea a fost că, în ciuda tuturor acestor descrieri, tot nu mi s-a părut minunată cartea, autorul urmărind povestea brânzei acesteia minunate, care era de fapt o mare minciună. Astfel că mi-a luat o veşnicie să termin cartea asta tocmai pentru că nu mi-a prea plăcut.
„Camera de povestit” este povestea lui Michael Paterniti, care citind despre „cea mai formidabilă bucată de brânză din lume” pleacă în căutarea ei şi a inventatorului ei, pentru a îi afla povestea, pentru a afla de ce este atât de apreciată. Şi găseşte satul Guzman, din Spania, unde se află o peşteră săpată într-un deal, care are o încăpere numită „camera de povestit”, iar în această cameră Ambrosio Molinos, producătorul faimoasei brânze îi spune toată povestea, despre cum a ajuns el să o producă şi de ce era atât de specială. Ambrosio a creat această brânză după o reţetă veche de familie şi s-a străduit mult să obţină exact aceeaşi brânză minunată pe care au făcut-o strămoşii lui. Fascinat de povestea lui Ambrosio, naratorul s-a mutat împreună cu familia în Guzman, pentru a afla întreaga poveste. Dar curând află că povestea brânzei nu este aşa cum i-a povestit-o Ambrosio, acesta spunându-i parţial adevărul şi astfel încearcă să descifreze singur misterul care are în centrul său brânza aceea specială. Povestea în sine este drăguţă, însă nu mi-a plăcut că este plină de descrieri, atât de multe încât mi-a luat o veşnicie să termin cartea asta, cu toate că am sărit o grămadă de pasaje descriptive. De la o vreme sunt pretenţioasă cu ceea ce citesc, vreau să citesc ceva care să mă prindă şi să nu pot lăsa cartea respectivă din mână, dar nu am mai găsit astfel de cărţi de ceva vreme, iar aceasta chiar nu a fost o carte pe gustul meu. Aşa că am rămas puţin dezamăgită, deoarece titlul era promiţător, în timp ce cartea lasă de dorit. Într-adevăr este o poveste despre iubire, trădare şi planuri de răzbunare, toate pe fundalul poveştii brânzei. Şi deşi satul şi Spania sunt descrise foarte frumos, atâtea descrieri prezente în cartea asta m-au făcut să nu îmi placă.
Recomand cartea asta celor care sunt fascinaţi de Spania, de orăşelele mici şi obiceiurile locuitorilor acestora, celor cărora le plac poveştile despre trădare, intrigi, răzbunare şi regret, dar mai ales celor cărora le place să citească descrieri interminabile chiar şi ale celor mai neînsemnate lucruri cotidiene.