Cred că v-am mai spus cândva că eu nu citesc cărţi de istorie. Pot citi biografii, memorii, jurnale, le citesc cu drag şi mă intrigă, dar când vine vorba de cărţi istorice, mă plictisesc groaznic. Nu sunt în stare să reţin date şi nume (aceeaşi problemă o aveam şi prin liceu la orele de istorie) şi cumva nu reuşesc să văd genul acesta de cărţi ca pe nişte poveşti reale, din care să reţin ceva. Aşa că luna asta am intrat puţin în panică atunci când am citit că una dintre provocările lunii februarie era să citesc o carte de istorie. Din moment ce nu citesc cărţi de genul este mai mult decât evident că nici nu am aşa ceva în bibliotecă, aşa că într-o zi, plimbându-mă prin mall-ul din Piteşti, am zis să intru în Diverta şi să arunc un ochi pe titlurile cărţilor istorice, poate găsesc ceva digerabil şi să găsesc şi o carte scrisă de un autor de culoare (altă provocare pe care am avut-o pentru această lună). Şi cum mă învârteam eu pe acolo, am cerut ajutorul doamnei care vindea acolo, care a fost extraordinar de drăguţă şi mi-a arătat unde aveau cărţie istorice şi împreună am început să ne uităm peste titluri (am descoperit că amândouă aveam o reticenţă în a citi cărţi istorice, aşa că ne-am înţeles ce căutam) şi după recomandarea ei, care era o carte despre Experimentul Piteşti (singurul motiv pentru care am băgat-o în seamă era pentru că avea puţine pagini), mi-a sărit în ochi această carte, „Prinţese necuviincioase”, care atrăgea atât prin titlu, cât şi prin descriere şi introducere, aşa că fericite am mers împreună la casă şi ce mi-a plăcut a fost că doamna respectivă m-a rugat să revin pe la ea şi să îi povestesc cum mi s-a părut, iar asta mi s-a părut de-a dreptul drăguţ din partea ei. Aşa că după dezastroasa poveste de dragoste, pe care am citit-o înainte, am ajuns să citesc şi cartea asta. Mi-a plăcut foarte tare perspectiva, poveştile prinţeselor care erau oricum numai virtuoase nu, am atras o mulţime de priviri şi am primit o mulţime de întrebări de la prieteni referitoare la cartea aceasta, aşa că a fost o experienţă super, deşi este o carte plină de nume, date şi fapte reale.
Pentru toţi cei care citesc titlul şi se gândesc: „Uau, ce interesant!”, vă spun de la început că aceasta nu este o carte despre prinţese ca cele pe care le întâlnim în basme sau în desenele animate, acele prinţese virtuoase, care, după ce au avut de înfruntat tot felul de provocări, au reuşit să trăiască fericite până la adânci bătrâneţi. Nu, prinţesele adevărate nu au avut parte mereu de finalul fericit, deoarece deşi unele erau fermecătoare şi mărinimoase, majoritatea au fost lipsite de scrupule, nemiloase, fiind gata să recurgă la orice pentru a obţine puterea. Cartea aceasta este împărţită în şapte capitole, după tipurile de prinţese: „Războinice”, „Uzurpatoare”, Intrigante”, „Supravieţuitoare”, „Petrecăreţe”, „Femei uşoare” şi „Nebune”. Iar această carte este fix despre aceste prinţese, cu faptele lor mai mult sau mai puţin eroice, aceste femei care datorită contextului politic şi familiilor sau pur şi simplu datorită moştenirii genetice, au fost mai puţin iubite, respectate şi unele au trebuit să înşele şi să folosească diverse tertipuri pentru a rămâne în viaţă, în timp ce altele au făcut tot ce au putut ca să obţină şi, mai apoi, să păstreze puterea. Eu personal când eram mică nu mi-am dorit vreodată să fiu prinţesă, chiar şi după ce am văzut o grămadă de poveşti cu prinţese la televizor, cumva rozul, graţia şi frumuseţea nu m-au atras, însă o grămadă de părinţi îşi îmbracă fetiţele în roz şi se uită împreună la desene cu prinţese, dar viaţa reală este mai mult decât roz, zâne, dragoni şi prinţi salvatori. Dar au existat şi prinţese adevărate, a căror viaţă nu a fost deloc de poveste, care s-au aflat în situaţii pe care nu le puteau controla, au fost şi prinţese instabile psihic, care au avut un final tragic. Iar această carte exact asta conţine: poveştile adevărate, ale unor prinţese adevărate, cu date şi nume adevărate. Acum că am terminat această carte. pot spune că nu a fost chiar aşa de rău, pentru că până la urmă mi-a plăcut cum a fost scrisă, deşi să nu mă întrebe careva anii în care au trăit prinţesele astea că le încurc de le ia naiba. Dar a fost o experienţă drăguţă şi încă o provocare bifată.
Recomand cartea aceasta pasionaţilor de întâmplări istorice mai neconvenţionale, celor care vor să cunoască adevărata poveste a prinţeselor şi nu doar părţile bune şi roz ale poveştilor, dar şi celor care, la fel ca şi mine, fug de cărţi istorice, pentru că, deşi are o grămadă de pagini, este o carte foarte bine scrisă şi care se citeşte destul de uşor.