Cea de-a treia carte citită de mine anul acesta a fost „Prinţul nemilos” şi cum mereu aleg cărţile după care îmi place cum sună, de data aceasta a fost o poveste mai amuzantă (cel puţin din punctul meu de vedere), dar cartea asta a fost alegerea perfectă. Am primit la începutul lunii o provocare, să citesc anumit gen de cărţi (dacă sunteţi curioşi să aflaţi cum arată provocarea pe care am acceptat-o anul acesta, intraţi pe instagram la profilul meu şi veţi vedea pozele acolo, că întâi am pozat-o) şi una dintre aceste provocări era să citesc o carte care a fost câştigătoare pe Goodreads în 2019 la orice categorie. Aşa că am intrat frumuşel pe Goodreads, am căutat nominalizările şi câştigătorii şi am ales de acolo singura carte pe care o aveam în bibliotecă din cele enumerate pe acolo ca fiind câştigătoare, anume „Regele malefic” de Holly Black. Şi da, aţi citit bine, astăzi vă voi vorbi despre „Prinţul nemilos”, dar mai aveţi un pic de răbdare cu mine şi vă voi spune cum am ajuns să sar de la una la alta. Deci, cum spuneam, mă pun frumos să citesc „Regele malefic”, ajung pe la pagina 29 şi cumva simţeam că am pierdut ceva, că nu prea înţeleg care e faza cu acţiunea şi personajele, aşa că mă uit (da, abia atunci mi-a trecut prin cap să verific asta) şi aflu că, de fapt, cartea asta era o continuare a „Prinţului nemilos”. Aşa că o pun frumos pe noptieră (tot pe profilul meu de insta o să găsiţi o poză cu felul în care arăta noptiera mea cu cele două cărţi şi un iepuraş) şi mă apuc de primul volum, ca să pricep şi eu ceva. Şi pot să vă spun că eu cu greu dau cinci stele pe Goodreads, anul trecut foarte puţine cărţi au primit cele cinci steluţe de la mine, dar cartea asta mi-a plăcut foarte mult. Atât de mult încât nu pleacă nicăieri, rămâne în biblioteca mea cu cărţi preferate.
Cartea începe cu povestea celor trei fetiţe, Jude, Taryn şi Vivienne, care stăteau acasă cu părinţii şi un străin, pe nume Madoc, vine, îi omoară pe aceştia şi le ia cu el acasă, în Înalta Curte a Tărâmului Zânelor. Vivi află că este fiica lui Madoc, dar celelalte două fetiţe sunt oameni. Pentru cele două fetiţe este foarte greu să se adapteze în acest loc, care le va fi casă. După zece ani, Jude îşi doreşte să aparţină tărâmului zânelor, să scape de persecuţia acestora şi să fie recunoscută ca una dintre ale lor, chiar dacă este o simplă muritoare. Însă printre cei care detestă oamenii se află şi prinţul Cardan, fiul cel mai mic al Înaltului Rege. Jude îşi doreşte mai mult decât orice să ajungă cavaler, iar pentru aceasta acceptă chiar să fie spion pentru prinţul Dain, cel care urma să fie numit rege de către tatăl său. Însă în final are loc o bătălie demnă de a fi comparată cu povestea din „Urzeala tronurilor” şi lucrurile se schimbă, Jude reuşind să deţină puterea mult dorită. Nu am citit multe cărţi cu şi despre zâne, dar mi-a plăcut foarte mult cum sunt prezentate în această carte: fără milă faţă de oameni, pe care să nu te poţi baza, pentru că, chiar dacă nu pot minţi, pot răstălmăci vorbele ca să fie în avantajul lor, de o frumuseţe extraordinară, trăind în tărâmul lor, nemuritoare. Cu toate că pericolele le pândeau la tot pasul pe cele două fetiţe umane, mai ales că trăiau, învăţau şi îşi petreceau timpul în preajma zânelor, Jude a fost foarte curajoasă, învăţând să mânuiască sabia şi nu s-a temut de nimic. Câteodată, pe măsură ce citeam cartea asta, mă şi întrebam cât o să mai dureze până când o să îşi pună viaţa în pericol, cât este dispusă să sacrifice pentru scopul ei. Dar Jude este un personaj extraordinar, pe care l-am îndrăgit de la prima pagină, deşi nu pot să zic că sunt de acord cu alegerile ei, deoarece eu una, dacă aş fi prinsă pe tărâmul zânelor, dar aş putea să mă întorc printre oameni aş face-o fără să mă gândesc de prea multe ori, dar îmi place curajul ei, hotărârea de care dă dovadă şi mai ales spiritul ei luptător, care nu o lasă să dea bir cu fugiţii din faţa nimănui, nici măcar când este vorba să îşi înfrunte tatăl adoptiv. Acţiunea m-a ţinut lipită de cartea asta, ba aproape uitasem să aleg citate din ea pentru agenda mea, aşa de concentrată am fost pe ce se întâmpla. Am încercat să o citesc mai încet, pentru că, după cum am mai spus, puţine cărţi îmi plac aşa de tare, dar când am ajuns la sfârşit m-am bucurat şi mai tare pentru că a reuşit să mă surprindă. Iar acum că am terminat cartea asta, mă bucur că am şi celelalte volume pe care le pot citi (cu o mică pauză între volumul 2 şi trei, pentru că încă aştept coletul, dar între timp mai termin nişte cărţi din provocarea aceea despre care vă vorbeam).
Recomand cartea asta tuturor celor care sunt fascinaţi de creaturi de toate felurile, pentru că zânele din această carte sunt încântător de surprinzătoare, celor care vor să citească o poveste frumoasă despre lupta pentru putere, deoarece exact despre asta este vorba, despre cine deţine puterea, dar şi celor care sunt curioşi de ce cartea asta este una dintre cele mai bune cărţi citite de mine anul acesta şi care a primit cinci stele de la mine (deşi nu sunt foarte darnică cu steluţele astea).