Ultima provocare pe care am avut-o pentru luna aceasta a fost să citesc o carte al cărei autor să fie de culoare. După ce am înjurat în gând pentru faptul că anul trecut am citit cartea „Povestea mea” de Michelle Obama, rămânând astfel fără idei despre ce aş putea să citesc, am început să caut prin toată biblioteca (şi am 1000 de cărţi pe acolo) o carte care să fie scrisă de un autor de culoare. Când bucuroasă că am găsit m-am apucat să citesc o carte, mi-am dat seama că, de fapt, şi pe aceea o citisem. Apoi am continuat cu o căutare pe google, dar m-am dat bătută, aşa că atunci când am dat tura prin Piteşti (v-am povestit în articolul anterior despre vizita mea la Diverta) am făcut rost şi de cartea asta. Când am văzut câte pagini are cartea asta (550 de pagini mai exact) m-am gândit: Oare oamenii ăştia de culoare nu se pot limita şi ei la un număr decent de pagini când scriu o carte? (nu de alta, dar şi cartea „Povestea mea” tot un număr mare de pagini are). Aşa că m-am apucat să o citesc. Şi ce am descoperit a fost o poveste care mi-a adus aminte de cartea „Fetele de la ţară”, una din cărţile citite de mine prin 2019 (care culmea şi ea a avut 752 de pagini), subiectul celor două fiind asemănător. Nu mi-a plăcut nici această carte, pentru că trec printr-o perioadă în care am nevoie să găsesc o oarecare doză de optimism în cărţile pe care le citesc, nu să mă întristeze cu povestea tristă a două fete, dintre care niciuna nu a reuşit în viaţă.
„Swing Time” este povestea a două fete mulatre, care visează să ajungă dansatoare, dar numai una dintre ele, Tracy, are talent la dans şi face orice pentru a îşi urma visul. Interesant de menţionat este că numele celeilalte fete nu este niciodată spus. Cele două fete se cunosc în copilărie, se împrietenesc şi împărtăşesc pasiunea pentru ritm, muzică şi dans, dar în timp ce Tracy urmează calea ei, fiind acceptată într-un ansambu de dans şi se luptă cu greutăţile vieţii de adult, cealaltă încearcă să se descurce cum poate, pleacă din cartierul unde locuia şi călătoreşte prin toată lumea, fiind asistenta unei cântăreţe faimoase, Aimee, trăind printre cei bogaţi şi cunoscând o lume diferită de cea pe care o lăsase în urmă. La un moment dat, acţiunea se mută din Londra în Africa de Vest, unde Aimee decide să construiască într-un sat sărac o şcoală pentru copiii localnicilor. Africa este prezentată ca fiind locul în care străinii vin pentru a îşi găsi rădăcinile, tinerii îşi părăsesc locul natal, riscând totul pentru o viaţă mai bună sau pur şi simplu diferită, femeile au dansul în sânge şi unde există inegalităţi atât de profunde între oameni, încât străinii ies în evidenţă imediat. Povestea asta este despre prietenie, cele două fete, deşi nu ţin legătura tot timpul rămân în contact până la finalul cărţii, despre diferenţe sociale, pentru că este o diferenţă ca de la cer la pământ între viaţa în Londra şi cea din Africa şi diferenţa de mentalitate dintre personajele cărţii, care sunt prinse fiecare în propriul conflict, în propria luptă cu viaţa. Sunt atâtea tipuri de personaje în cartea asta, încât aş putea să vă scriu despre ele pagini întregi şi totuşi să nu ajung să ating toate faţetele personalităţilor lor, iar opoziţia dintre ele este prezentă pe tot parcursul cărţii. Subiectele principale ale cărţii sunt chestiunea rasei şi claselor sociale, fiind evidenţiate prin intermediul personajelor şi al acţiunilor acestora. Probabil că mi-ar fi plăcut cartea asta dacă prietenia dintre cele două fete ar fi fost mai intensă, pentru că mie mi s-a părut cel puţin superficială, ca să nu zic că am avut impresia pe tot parcursul cărţii că Tracy nici măcar nu îşi apreciază prietena. De asemenea, felul în care Aimee o atrage pe această fată nenumită în lumea ei plină de bani, petreceri, faimă şi strălucire şi, deşi îi dă impresia că sunt prietene şi că îi pasă de ea, până la urmă o aruncă ca pe o cârpă veche, atunci când nu mai are nevoie de ea. Deci nici nu se pune problema de prietenie adevărată. Dragostea a lipsit şi ea cu desăvârşire, povestea a fost doar plină de contraste, sărăcie şi viaţă irosită. Din acest motiv am zis la început că nu are niciun pic de optimism cartea asta, prezintă totul într-o nuanţă gri toate întâmplările. Nici măcar finalul nu a salvat această carte, fiind cel mai anost final pe care l-am citit în ultima vreme.
Recomand cartea asta celor care sunt fascinaţi de poveştile despre rasă şi clasă socială, celor care vor să citească o carte plină de personaje diverse, însă la fel în nefericirea lor şi celor care nu sunt încă suficient de deprimaţi, deoarece după ce citesc cartea asta o să ajungă şi acolo.