N-am crezut că o să termin cartea asta vreodată! De obicei îmi plac cărţile de dezvoltare personală, dar cartea asta este prea de tot. Prima impresie: este o carte pentru cei care vor să se sinucidă şi îşi mai dau o şansă citind-o, după care, văzând ce naşpa e se sinucid oricum. Eu înţeleg că autoarea vrea să ne inspire pe noi, cititorii, cu povestea vieţii ei (tristă ca naiba) ca mai apoi noi să nu repetăm greşelile făcute de ea, dar ceva nu prea i-a ieşit.
Împărţită în 15 capitole, reprezentând lucrurile la care ar trebui să renunţăm ca să fim fericiţi, cartea ne prezintă viaţa şi experienţele triste pe care le-a avut autoarea. În fiecare capitol ne prezintă câte un fragment din viaţa ei şi apoi ne spune unde şi cu ce a greşit, până a ajuns să scrie „minunea” asta de carte. Mi s-a părut trist felul în care în primii ani de viaţă (cel puţin primii 25) a trăit cam degeaba, fără să înveţe ceva din ce i se întâmpla, ca apoi la sfârşit să scrie o carte despre viaţa ei tristă şi să mă întristeze şi pe mine. Şi mai şi zice la început, după ce ne povesteşte pe scurt ce viaţă nefericită a avut cât timp a trăit tatăl ei, că nu are nevoie de mila noastră. Serios?
Daca cineva nu este destul de convins că ştie să îşi trăiască viaţa cum trebuie şi nu învaţă din propriile experienţe (sau măcar din alte cărţi de dezvoltare personală), atunci să îşi încerce norocul cu cartea asta, că poate cine ştie găseşte aici alte răspunsuri. Eu doar mă bucur că am avut răbdarea necesară să termin cartea!