„Vreau Crăciunul înapoi” – L.M.Aria

L.M. Aria - Vreau CRĂCIUNUL Înapoi
L.M. Aria – Vreau CRĂCIUNUL Înapoi

Întotdeauna mi-au plăcut poveştile de Crăciun, deşi majoritatea cărţilor pe care le-am citit anul acesta au avut la bază o poveste tristă, care făcea Crăciunul să pară o perioadă tristă pentru personaje. Nu îmi pot imagina de ce ar alege cineva moartea ca început al unei cărţi, dar iată că am trecut peste acest aspect şi am continuat cu acestea. Însă mereu am apreciat cărţile care mă fac să cred în magie, să simt că într-adevăr se petrece ceva magic în preajma Crăciunului. Dar dincolo de magia Crăciunului, cartea despre care vreau să vă povestesc astăzi este o poveste mai neobişnuită. Am descoperit această carte anul trecut (este incredibil că încă îmi vine să zic anul acesta, deşi 2023 a trecut), la târgul de carte Gaudeamus şi mi-a atras atenţia pentru că eram în căutare de cărţi pe care să le citesc în perioada sărbătorilor. Aşa că nu am stat pe gânduri şi mi-am luat-o, ba chiar am şi citit-o. Mi-a plăcut la nebunie acţiunea, am urmărit cu drag personajele şi am stat cu sufletul la gură până la final ca să aflu care va fi explicaţia pentru tot ce s-a petrecut în carte.

Jessica este o fată de 24 de ani care urăşte Crăciunul, deoarece de Crăciun, în urmă cu mulţi ani, i-au murit părinţii. În prezent, este într-o relaţie cu Mike, un băiat bun, extrem de bogat, care o iubeşte, în felul lui. Jessica urmează să îi cunoască părinţii lui Mike, la o cină la care a fost invitată, acasă la acesta. Ea se simte inconfortabil datorită diferenţei de clasă socială dintre cei doi, pe care o simte şi mai evidenţiată de îndată ce ajunge acasă la băiat. Când acesta o cere în căsătorie, luând-o prin surprindere, Jessica fuge acasă, îşi face bagajele şi pleacă la aeroport. Dar, în loc să ajungă la destinaţie, avionul trebuie să aterizeze forţat, într-un sat numit Murrenna. Astfel ajunge prinsă într-un loc necunoscut, unde ninge abundent. În încercarea de a găsi un loc unde să se cazeze provizoriu, până reuşeşte să îşi continuie zborul, îl cunoaşte pe Philip, care o ajută să închirieze o căsuţă lângă pădure. Jessica începe să îl placă pe Philip, petrecând mult timp împreună. Însă lucruri ciudate încep să se petreacă în casă, iar Jessica află că nu este nebună, ci casa este bântuită. Astfel primeşte o misiune pentru care nu era pregătită, să îl ajute pe fratele lui Philip, care era pe moarte, în comă, la spital. Aflând despre povestea acestuia şi a soţiei sale, Jessica chiar simte că îi poate ajuta, aşa că până la urmă, face o minune şi îl salvează. Şi deşi credeam că ştiu cum se va termina cartea aceasta, am avut parte de o surpriză mare de tot atunci când am ajuns la final. Mi-a plăcut felul în care supranaturalul a fost integrat cu atâta uşurinţă în paginile acestei cărţi, cum nu doar magia Crăciunului a făcut posibilă minunea de la final şi cum totul s-a terminat cu bine, chiar dacă nu în felul imaginat de mine. Cartea, deşi extrem de mică, a fost o lectură plăcută, la care îmi doresc cu siguranţă să revin cândva în anii care urmează.

Recomand această carte celor care vor să citească o frumoasă poveste despre speranţă, care nu trebuie să moară niciodată, celor care vor să aibă în perioada sărbătorilor o lectură specială, plină de magie şi supranatural, dar şi celor care vor să aibă alături o carte drăguţă, care se citeşte repede şi uşor, dar care ne face să simţim atâtea lucruri.