„Soţia” – Meg Wolitzer

În ultima vreme am fost cam ocupată, aşa că mi-am propus ca dacă nu pot participa la niciun club de lectură, fiind prezentă fizic acolo, măcar să reuşesc să particip la unul online, deoarece este mai simplu să nu trebuiască să mă deplasez sau să pierd timp pe drum. Dar nici măcar asta nu mi-a ieşit. Pentru ultimul club de carte online a fost propusă cartea „Soţia”, aşa că m-am grăbit să fac rost de ea şi să o şi termin până la data stabilită. Ideea era că de terminat o puteam termina oricum, deoarece are un număr mic de pagini, 286 (şi da, mi se pare mică, pentru că după ea am citit doar cărţi cu peste 400 de pagini), ceea ce am şi făcut. Acum problema a fost din nou timpul, pentru că am reuşit cu mult înainte să o termin, dar nu am apucat să scriu despre ea. De ce? Ei bine, pentru că atunci când citesc o carte care nu îmi place, trag groaznic de mine să şi scriu despre ea. Şi cum nu am putut să scriu la timp despre cartea asta, am zis să nu particip nici la clubul de lectură, pentru că acolo, tot citind părerile altora şi discuţiile, mă pot influenţa sau pot prezenta ceva ce eu nu am realizat în legătură cu cartea asta, astfel încât nu aş mai fi putut apoi să scriu prima impresie pe care mi-a făcut-o cartea şi ceea ce am simţit citind-o. Aşa că am preferat să continui să încerc să mă conving să scriu câte ceva despre cartea asta, despre care nu pot spune că mi-a plăcut sau că este genul meu, dar pe care am terminat-o în speranţa că până la final va fi ceva impresionant la ea (lucru care nu s-a întâmplat).

Cartea „Soţia” începe cu Joe şi Joan Castleman, în timpul călătoriei cu avionul, deasupra oceanului. Cei doi se gândesc la lucruri foarte diferite pe parcursul acestui zbor: Joe la premiul internaţional literar pe care urmează să îl primească, în timp ce soţia sa, Joan, îşi aminteşte şi ne povesteşte viaţa ei, de dinainte şi după ce l-a cunoscut pe Joe, pentru ca să înţelegem motivele pentru care vrea să îşi părăsească soţul. Joan a fost o tânără talentată care a avut ghinionul să îl întâlnească şi să îl iubească pe Joe Castleman, un autor nu foarte talentat, care publicase nişte opere groaznice. Dar Joan şi-a înnăbuşit propriul talent, pentru a îşi susţine iubitul, care mai apoi i-a devenit soţ. Pe parcurs i-a tolerat toate infidelităţile şi atitudinea, pentru că îl iubea, iar acesta a profitat de ea pentru a îşi face un nume în lumea literară. Joe era şi foarte dependent de soţia sa, ştiind că nu ar fi ajuns niciodată atât de departe fără ea, fără talentul ei, fără sfaturile ei. Dar a profitat la maxim de toate acestea fără să îi ofere şi ei ceva, în afară de numele lui. Astfel, sătulă de viaţa pe care o duce alături de soţul ei, Joan se hotărăşte că este momentul să îl părăsească şi să îşi trăiască viaţa cum o şti ea mai bine. Dar ceea ce nu ştie ea, este faptul că el nu ştie să trăiască fără ea, fără sprijinul lui, ceea ce face sfârşitul cărţii unul neaşteptat. „Soţia” este ilustrarea faptului că în spatele unui bărbat de succes stă o femeie remarcabilă, o femeie puternică, gata oricând să îl sprijine şi să îl sfătuiască, punându-se în umbra lui, ca el să poată străluci. Mie cartea asta nu mi-a plăcut, pentru că mereu, indiferent ce făcea Joan, mereu ieşea pe locul doi, mereu îl urma pe soţul ei ca o umbră şi îi oferea talentul ei ca jertfă, ca el să fie cel mai bun scriitor. Mi s-a părut enervant că îl urma la toate petrecerile, ba chiar şi când se întâlnea cu o prostituată şi el îi povestea ce făcea cu alte femei ca mai apoi să poată scrie împreună despre asta (chiar nu pot să înţeleg de ce se lăsa călcată în picioare în felul acesta de un bărbat). Enervant de plictisitoare, am citit cartea asta foarte încet, pentru că nu găseam prea multe motive să o termin, dar sperând totuşi la un final remarcabil, care nu a venit până la urmă. Diferenţele dintre viaţa publică, ceea ce afişau cei doi protagonişti (părând cuplul perfect din exterior) şi viaţa privată, cum era el de fapt, atitudinea egoistă faţă de ea şi felul în care profita cât putea de ea şi de talentul ei, erau atât de mari încât m-a enervat la culme. Întotdeauna există diferenţe între ceea ce arăţi lumii şi ce se întâmplă în interiorul tău, dar aceste diferenţe de obicei nu afectează pe ceilalţi, în timp ce în cartea asta, toate acţiunile lui sunt cu urmări pe care ea trebuie să le suporte, iar asta mi se pare foarte trist. Nici măcar finalul nu a salvat părerea proastă pe care mi-am făcut-o despre această carte, fiind dezamăgită de ce am citit, cu toate că ştiu că astfel de lucruri se mai întâmplă şi în viaţa reală, dar în încercarea mea de a evada din realitate, am sperat să nu citesc despre aşa ceva în vreo carte.

Recomand cartea asta celor care vor să vadă cât este dispusă o femeie să sacrifice pentru bărbatul iubit, susţinându-l şi iertându-i toate greşelile, celor care caută o carte cu o acţiune simplă şi cu nişte personaje deloc uimitoare, dar şi celor care vor să citească o carte uşoară şi mică, pe care o pot strecura uşor în bagaje în concediu.