De obicei citesc întâi o carte și abia apoi mă uit la ecranizarea cărții respective, pentru că, în cele mai multe cazuri, cartea diferă de film și îmi plac mai mult cărțile decât filmele făcute după ele (e și o excepțiela chestia asta și anume „Vălul pictat”, unde filmul mi s-a părut mult mai mișto decât cartea). Ei bine, de data asta am făcut exact invers și m-am uitat întâi la film. Inutil să vă spun că după chestia asta abia mi-am făcut timp să citesc și cartea, dar până la urmă am zis să scap și de chestia asta și am citit-o. Dacă vă întrebați de ce mi-a luat atât ca să mă apuc de cartea asta, ei bine, nu prea mi-a plăcut filmul, așa că nu prea am avut chef să citesc și cartea. După ce am citit și cartea, pot spune că mi-a plăcut de Simon și, în general, s-a aplicat aceeași regulă și mi-a plăcut mai mult cartea decât filmul. Și, în cazul în care nu știați despre ce e cartea, vă zic eu: este despre recunoașterea orientării sexuale a unui băiat care este gay. Și nu mă întelegeți greșit, nu am nimic cu cei care sunt gay, dar am zis să vă avertizez ca să știți la ce să vă așteptați în continuare, iar cei care au vreo problemă cu chestia asta să închidă repede pagina asta și să continue cu ceea ce făceau înainte.
În cartea „Simon și Planul Homo Sapiens” este vorba despre Simon, un adolescent, în vârstă de șaisprezece ani, care este gay și nu știe cum să dezvăluie acest secret, deoarece îi este teamă de faptul că lumea îl va critica sau va râde de el. El vorbește prin mailuri cu un alt băiat, a cărui poreclă este Blue, de care se îndrăgostește treptat. Dar Blue este foarte rezervat în ceea ce privește identitatea lui, vorbind doar cu Simon liber despre dragoste și celelalte subiecte. Dar într-o zi, într-un moment de neatenție, îi descoperă un coleg (Martin) mailurile, le salvează și apoi îl șantajează cu acestea, amenințându-l că dacă nu îl ajută să se combine cu o prietenă de-a lui Simon, Abby, va face publice conversațiile dintre el și Blue. Simon încearcă să îl combine pe Martin cu Abby, dar până la urmă, pentru că nu reușește, Martin publică un articol pe un site al școlii în care spune că Simon este gay și bate un apropo la relația dintre el și Blue. Simon este bucuros totuși că Blue nu a văzut postarea, dar se luptă cu prejudecățile celor din jur. Până la urmă, Simon îl cunoaște personal pe Blue și… nu vă spun cum se termină, că nu îmi place să dau spoilere. Acum să vă spun câte ceva despre cum mi s-a părut mie cartea asta. Simon mi-a plăcut foarte tare ca personaj, l-am îndrăgit de la început și i-am apreciat evoluția pe parcursul cărții. Mi-a părut rău de felul în care i-a fost dezvăluit secretul, fără ca el să aibă șansa să spună tuturor că este gay, ăsta ar fi fost un lucru pe care numai el a fi avut dreptul să îl dezvăluie, nu să îi fie negată această șansă. Simon este un tip foarte curajos, înconjurat de prieteni dar și un adolescent tipic, plin de dileme și probleme cu care se confruntă. Sincer chiar mi-a plăcut și povestea de dragoste dintre el și Blue, felul simpatic în care evoluează lucrurile între cei doi și cum trec, ca orice cuplu, de la discuțiile „nevinovate” la conversații din ce în ce mai pasionale. Față de film, Martin, băiatul care îl șantajează pe Simon, în carte parcă nu pare chiar atât de rău și de înverșunat în a îi face rău lui Simon, iar la final regretă sincer ce a făcut. Ce nu a apărut și prin carte, deși mi-ar fi plăcut, este replica lui Simon care spune că ar trebui ca toată lumea să își recunoască orientarea sexuală, nu doar persoanele gay, așa ar fi corect pentru toată lumea. Chiar mi-a rămas în minte chestia asta din film, cam singura care mi-a plăcut din film.
Recomand cartea asta celor care vor să citească ceva ușor, o carte simpatică cu și despre adolescenți și problemele lor, celor care nu au o problemă cu persoanele gay, pentru că, chiar dacă nu sunt mulți, și ei se confruntă cu aceleași probleme ca toți ceilalți copii și celor care au văzut filmul, pentru că mie tot mi-a plăcut cartea mai mult.