Astăzi am să vă povestesc despre cel de-al patrulea volum al seriei „Am murit, din fericire”. Deşi de multe ori mi s-a întâmplat să mă plictisesc de seriile de cărţi, după primele volume, cu această serie nu a fost cazul, deoarece mi-a plăcut până la ultima pagină a ultimului volum. Ba mai mult, de abia am aşteptat să ajung să şi scriu despre ultimele volume ale acestei serii, poate, cine ştie, mai insipir pe câte cineva să îi dea o şansă, asta în cazul în care mai există cineva care să nu o fi citit, deşi au trecut câţiva ani de când a apărut. Dragostea mea pentru cărţile lui Theo Anghel a pornit de la o altă serie, „Păcatele fiului”, serie pe care, dacă aş putea, aş pune-o în ramă, dar drept dovadă că mi-a plăcut, o am la loc de cinste în biblioteca mea, de unde sper să nu plece niciodată. Şi se poate vedea cât de tare mi-a plăcut acea primă serie, după faptul că m-am apucat şi de aceasta, deşi are câteva volume. Cât despre cum am descoperit seria „Am murit, din fericire”, nu pot spune decât că eram la Gaudeamus, îmi doream să mai citesc ceva scris de autoare, m-am dus la standul editurii şi am aflat că o avea pe aceasta şi încă una, care era abia la primul volum. Cum nu îmi place să aştept până apar şi alte volume (v-am zis că am o mare problemă cu reţinutul numelor şi a ceea ce se petrece într-o carte, ba chiar uit detalii de la un volum la altul), am luat seria care era deja terminată şi am făcut o alegere grozavă!
„Purgatorio” ne aduce iar în satul unde Oriana, îngerii şi prietenii ei îşi făceau veacul, după ce au scăpat de diavoli, de sălbatici şi, în sfârşit, au găsit un loc unde să se simtă puţin mai în siguranţă. Dar siguranţa Orianei este ameninţată. Viaţa ei este în pericol, deoarece ea şi-a păstrat ceasul, şi-a ţinut în viaţă îngerii şi are nişte obiecte, lucruri care, însumate, o pot ajuta să se întoarcă pe Pământ. Dar ea nu ştie lucrurile acestea, deoarece este mult prea ocupată să îi atragă atenţia lui Marc şi să se răzbune pe mama ei, înger care a venit împreună cu recuperatorul ca să o ajute. De data aceasta avem mult-aşteptata poveste de dragoste dintre Oriana şi Marc, care pentru mine a fost cel mai aşteptat moment. Îi ador pe cei doi, două personaje puternice, în sfârşit dornice să lupte şi pentru dragostea lor, nu doar pentru misiunile lor sau supravieţuire. Povestea celor doi, din acest volum, a fost de-a dreptul delicioasă, ba chiar nu îmi mai amintesc când am stat cu sufletul la gură, cum mi s-a întâmplat pagină după pagină în această serie. Am râs şi mi s-a făcut inima cât un purice pe parcursul cărţii, ba chiar am răsuflat uşurată la final, deşi apoi m-a întristat puţin acesta. Din punctul de vedere al poveştii de dragoste, dar luând în considerare doar aceste prime patru volume despre care v-am povestit până acum (asta ca să nu vă dau spoilere despre ce se petrece mai departe, că despre asta o să vă vorbesc cu altă ocazie), acesta a fost volumul meu preferat, iar asta spune multe, având în vedere că această serie are atâtea cărţi şi totuşi nu m-am plictisit şi de abia aşteptam să ajung şi la finalul seriei.
Recomand seria „Am murit, din fericire” tuturor celor care vor să citească nişte cărţi pline de acţiune, unde neprevăzutul apare la tot pasul şi fiecare personaj trăieşte nişte experienţe total neaşteptate, celor care vor să afle cum se ajunge la o frumoasă şi intensă poveste de dragoste, dar şi celor care cred că dincolo de lumea aceasta mai există şi altceva, Rai sau poate şi ceva mai mult de atât.