Cartea aceasta a fost motivul pentru care m-am apucat de seria „Miss Peregrine”. Ştiu că poate părea ciudat, dar nu obişnuiesc să încep să citesc o carte dacă se face referire la ea în altă parte şi mi-am imaginat că ar trebui să ştiu întâi cine sau ce sunt „deosebiţii” ca mai apoi să pot înţelege poveştile lor. De fapt, auzisem de ceva timp de această carte, dar abia la Bookfest mi-am făcut curaj să o iau, pentru că ştiam că dacă îmi iau cartea asta va trebui să mă apuc şi de seria scrisă de acelaşi autor. Ei bine, cartea „Poveştile deosebiţilor” chiar a adus nişte poveşti „deosebite” în viaţa mea. A fost o lectură uşoară şi frumoasă şi mi-a făcut mare plăcere să îmi petrec timpul în compania ei. A fost şi prima mea lectură pe plajă de anul acesta, deci, cu atât mai mult, m-a captivat (era să mă ardă soarele din prima zi din cauza cărţii ăsteia, deci aveţi grijă pe unde o citiţi că s-ar putea să nu o mai puteţi lăsa din mână!).
„Poveştile deosebiţilor” cuprinde 10 poveşti din literatura „deosebiţilor”, care se presupune că sunt transmise din generaţie în generaţie, pe cale scrisă sau orală. Iar de data aceasta poveştile sunt incluse într-o ediţie alcătuită de Millard Nullings, unul dintre personajele „deosebite” din seria „Miss Peregrine” (v-am zis eu că am făcut bine că am citit întâi acea serie, pentru că altfel nu aş fi ştiut prea multe despre Millard, un băiat invizibil). Cele 10 poveşti sunt un fel de fabule de-ale noastre, poveşti cu morală, care ne învaţă şi câte ceva despre câţiva dintre „deosebiţi”, dar servesc şi ca lecţii de viaţă. Una dintre poveşti este despre prima ymbryne (cine nu ştie ce sunt ymbryne-le să citească seria scrisă de autor şi o să afle) şi cum a alcătuit ea buclele în timp ce a căutat şi pe altele ca ea, ca să poată salva cât mai mulţi „deosebiţi”. O altă poveste este despre nişte canibali care se hrăneau cu membrele regenerabile ale unor deosebiţi. Însă preferata mea poveste este cea a unei fete care vedea fantome şi încerca să se împrietenească cu ele, iar o altă poveste care mi-a plăcut a fost cea a unei prinţese „deosebite” care abia limba despicată, ca de reptilă, şi solzi pe spate şi din cauza aceasta toţi, inclusiv tatăl ei, au renegat-o, dar până la urmă şi-a găsit un loc în regatul tatălui ei unde a putut fi apreciată şi nu a mai trebuit să îşi ascundă felul ei de-a fi. Există şi o poveste despre dragoste, a unui băiat care nu s-a simţit iubit de către tatăl său, dar şi-a găsit o lăcustă care îl iubea aşa că s-a transformat într-o lăcustă mare cât un câine.Şi toate acestea sunt doar câteva dintre poveştile incluse în cartea asta. Mi-au plăcut textele astea datorită faptului că fiecare avea o morală a ei, ilustraţiile de la începutul poveştilor sunt foarte bine realizate şi mi-au mai plăcut şi notele de subsol, care erau intervenţii ale lui Millard pentru a explica anumite lucruri sau a adăuga altele nespecificate, dar pe care cititorul nu ar avea de unde să le ştie.
Per total, cartea aceasta mi-a plăcut la fel de mult ca seria „Miss Peregrine”, fiind o lectură uşoară şi plăcută pe care o recomand tuturor fanilor autorului şi seriei, celor care cred că mai pot învăţa lecţii importante de viaţă chiar şi dintr-o carte, care poate fi considerată de unii „pentru copii”, cât şi celor cărora le plac aventurile şi basmele pline de mesaje ascunse printre rânduri, care stau şi aşteaptă, gata de a fi descoperite de cititorii cu minţile şi inimile deschise.