Astăzi am revenit ca să vă povestesc de cea mai proastă carte citită de mine. Chestia asta este relativă, unii ar zice că nu există aşa ceva, însă depinde. Pentru mine cartea asta a fost o ilustră pierdere de vreme. Câteodată, din păcate pentru mine, nu foarte rar, dau peste câte o carte din asta al cărui sens nu îl înţeleg. Simt că anumite cărţi nu îmi inspiră nimic, ca un bilet informativ pe care l-am citit, am pierdut timpul făcând asta şi apoi nu pot face nimic altceva decât să îmi trăiesc în continuare viaţa; cam aşa am simţit citind cartea asta. Unele poveşti din biblioteca mea sunt frumoase, însă şi cand dau peste vreuna ca asta, mă întreb ce naiba a fost în neregulă cu mine de mi-am cumpărat-o (probabil m-a atras coperta sau poate ceva din poveste cu care am crezut că rezonez, însă nu s-a întâmplat). Iar acumm să revin puţin la ideea de cărţi bune şi cărţi proaste. Ştiu că depinde foarte mult de cititor (vârsta, sexul, starea de spirit, etc.) atunci când i se pare că o carte este bună sau nu. Probabil anumite cărţi citite în anumite perioade ale vieţii au sens, însă mai există şi cărţi care nu au sens niciodată (şi da, se poate ca asta să mi se întâmple numai mie, să nu pricep o carte indiferent când o citesc), cărţile pe care nici măcar nu pot să zic că le detest, pentru că nici atât nu simt, ci poate doar dezamăgirea de a fi pierdut timpul cu ele. Iar în această categorie intră şi povestea asta.
„Povestea asta este despre Sarah” nu este neapărat o carte în care ni se vorbeşte despre Sarah, ci mai mult este povestea de dragoste a unei profesoare tinere dintr-un liceu din Paris (care pe deasupra mai are şi o fetiţă, pe care o creşte singură, deoarece tatăl a dispărut) care se îndrăgosteşte de Sarah, pe care o întâlneşte pentru prima dată la o petrecere de Anul Nou de nişte cunoştinţe comune. Sarah este o tânără violonistă, care iese în evidenţă prin frumuseţea ei aparte şi gesturile care o definesc. După numeroase ieşiri la concerte la Filarmonică, la teatru şi la cinematograf, cele două femei se apropie şi Sarah îşi mărturiseşte până la urmă iubirea faţă de naratoare. Ele împreună cunosc iubirea, aventura, însă şi suferinţa şi teama. Până la urmă, călătoriile şi absenţele lui Sarah sunt resimţite de amândouă ca un chin. Relaţia începe să se destrame puţin câte puţin, iar până la urmă naratoarea se simte forţată de împrejurări să fugă şi să se refugieze la Trieste. Pasiunea devoratoare o mistuie încet pe naratoare, care chiar dacă se simte mulţumită de noua ei viaţă, îi duce dorul iubitei sale Sarah. Totul se termină în mod neaşteptat (chestie care de această dată nu mi se pare deloc interesant), iar povestea m-a lăsat cu un gust amar. Culmea este că, de această dată, nu m-a impresionat nici povestea de dragoste, nici suferinţa celor două atunci când distanţa dintre ele era mai mare. Iar la final, am fost bucuroasă că am reuşit să termin cartea asta, deşi timpul pierdut cu ea nu a fost deloc scurt. Dar aşa mi se întâmplă, de obicei, cu cărţile care nu îmi plac, trag de mine să le termin, iar la final nu simt nicio bucurie. Interesant este titlul cărţii acesteia, care ne-o aduce în prim-plan pe Sarah, aşa cum este ea în inima naratoarei, însă trăirile şi toate întâmplările sunt povestite din punctul de vedere al naratoarei. Însă povestea aceasta este plictisitoare şi deloc captivantă, în concluzie o pierdere de vreme.
Recomand cartea aceasta celor care vor să se plictisească şi mai tare, celor care vor să citească o poveste de dragoste dintre două femei total diferite, dar şi celor care vor să citească o poveste despre degradarea sentimentelor, distanţarea persoanelor aflate într-o relaţie şi alte chestii plictisitoare şi demoralizante.