De fiecare dată când mă apuc să scriu câte un articol, am nevoie să am aproape cartea despre care scriu. Cumva, uitându-mă la ea, îmi revin în minte toate detaliile, tot ce mi-a plăcut şi tot ce am simţit când am citit-o. Simţind-o aproape, îmi vine mai uşor să scriu, Aşa că iată-mă acum, stând cu o mână pe laptop şi scriind despre cartea asta, care mi-a luat aproape două săptămâni să o termin. Adevărul este că răsuflu uşurată că am terminat această serie. Am început acum câţiva ani să o citesc şi de atunci tot trag anual de mine să mai citesc măcar un volum. Nu este neapărat vorba că este o carte proastă, însă nu pot să o transport cu uşurinţă după mine, volumele fiind de peste 400 de pagini fiecare şi formatul este imens. Dar am simţit un imbold să o termin şi nevoia de a merge mai departe fără să mă tot întreb ce se mai petrece oare în următorul volum, aşa că iată, am dat-o gata. Astfel de cărţi, cu multe volume, mă disperă. Prefer să citesc destul de repede o poveste, iar cărţile care au continuări mă ţin legate de ele până la final, deşi nu îmi plac neapărat. De principiu, eu nu las cărţile pe care le încep neterminate. Mereu le duc la capăt şi dacă urăsc ceea ce citesc, deoarece, deşi nu toate se schimbă, unele chiar m-au surprins cu câte un final care m-a dat pe spate şi brust au prezentat mai mult interes pentru mine. Din orice carte avem de învăţat câte ceva, aşa că mereu vreau să văd cum se termină poveştile pe care le citesc. Şi aşa mi-am făcut curaj să aflu cum se termină şi aceasta. Ei bine, a fost o serie mare şi dezamăgitoare de la început până la final. De curiozitate o să mă uit la film să văd dacă acolo au făcut o treabă mai bună, însă cartea nu merită prea multe cuvinte de laudă.
Ultimul volum al seriei „Instrumente mortale” ne aduce împreună aceeaşi prieteni: Jace şi Clary, Alec şi Magnus Bane, Izabelle şi Simon, care luptă împotriva lui Sebastian Morgenstern. Pocalul Infernal transformă din ce în ce mai mulţi nefilimi în întunericiţi, armata acestuia crescând. Astfel Sebastian, bazându-se pe demonii şi cu elfii cu care stabilise alianţe şi pe armata sa cea nouă, se pregăteşte de atacul final. Ascuns în Edom, tărâmul demonilor, încearcă să obţină victoria finală asupra nefilimilor şi să o aibă pe sora lui alături de el. Clary şi ceilalţi îl caută ca să îl omoare. Ceea ce nu ştie Sebastian este că au şi un plan bine pus la punct. Deşi finalul pare iniţial o victorie a binelul asupra răului, aşa cum era şi de aşteptat, cartea se termină în cel mai groaznic mod, ceea ce ne arată că nefilimii nu se schimbă, nu învaţă din greşelile lor şi refuză să îşi schimbe modul de gândire, indiferent de situaţie. Acest final, pe care l-am aşteptat cu atât drag, a fost pentru mine o dezamăgire. Probabil mă aşteptam la ceva mai grandios, având în vedere numărul de cărţi al seriei şi numărul de pagini al fiecăreia. După atâţia demoni, întunericiţi, elfi, vampiri, vârcolaci, magicieni şi nefilimi, chiar simt nevoia de o pauză de la tărâmurile lor, aşa că probabil următoarea carte pe care o voi alege să o citesc va fi ceva de dragoste sau de copii. Ah, şi vorbind despre copii, cum naiba se face să nefilimii ăştia, care sunt cei mai buni războinici ai îngerilor, apărătorii omeniei, nu sunt în stare să aibă grijă de copiii lor, să îi ţină departe de pericole şi să îi împiedice să facă acţiuni în urma cărora pot muri? Adică nefilimii erau apărătorii omenirii, dar nu prea erau în stare să apere doi – trei copii, cum vine asta? Ba mai mult, aceşti copii, reuşesc mereu ceva ce niciun adult nu poate: să îl omoare pe Sebastian. Chestia asta mi se pare de necrezut, însă cineva trebuia să ajute şi binele, deci de ce nu nişte copii? Acestea fiind zise, vă urez lectură plăcută indiferent ce citiţi voi pe acolo.
Recomand cartea aceasta celor care ştiu că binele învinge, dar aici victoria binelui este puţin umbrită, celor care adoră să citească cărţi cu vampiri, vârcolaci şi alte creaturi supranaturale, pentru că în cartea asta le găsiţi pe toate acestea şi încă multe altele, dar şi celor care adoră povestea de dragoste dintre Clary şi Jace, pentru că măcar asta merge ceva mai bine în cartea asta.