Ultima carte citită de mine în luna noiembrie a fost „Nopţile amanţilor”. Am ales această carte pentru că se citeşte uşor şi aveam doar două zile să o termin. De ce? Păi în fiecare an, începând cu luna decembrie caut prin bibliotecă toate cărţile cu tematică de Crăciun şi mă apuc să citesc numai d-astea până pe 25 decembrie, după care revin la ordinea aleatorie în care aleg de obicei să citesc cărţile. Ei bine, să revenim la „Nopţile amanţilor”. Între noi fie vorba, nu aveam de gând să citesc cartea asta, ci următorul volum, „Amanţii 3.0” care era mai subţire, dar când am citit pe ele şi am văzut că, de fapt, acesta urmează m-am apucat de ea, ca să le citesc în ordine. Cumva am amânat cât mai mult să citesc aceste continuări, pentru că nu prea mi-a plăcut primul volum, dar se pare că fie nu eram eu într-o pasă prea bună când l-am citit, fie cel de-al doilea volum este mai bine scris, dar cert este că mi-a plăcut mai mult acest al doilea volum decât primul. Şi dacă vă întrebaţi cum de am mai multe volume dintr-o carte care nu mi-a prea plăcut, ei bine, răspunsul este foarte simplu: am auzit de ele şi le-am comandat împreună fără să ştiu dacă o să îmi placă sau nu (chestie pe care nu o mai fac sau pe care mă abţin maxim să o fac, tocmai ca să evit să am mai multe volume ale unei serii de cărţi care nu mi-a plăcut).
„Nopţile amanţilor” continuă povestea lui Mircea şi a lui Cati. Cati suferă după Mircea, care nu s-a despărţit de soţia lui şi dintr-un impuls de moment acceptă să se căsătorească cu Epaminonda (încă mă uit în carte de zece ori şi încă de o sută de ori după ce scriu ca să fiu sigură că nu greşesc numele ăstuia şi să dea naiba în el de nume dacă sunt sigură că îl scriu corect), deşi nu îi place foarte tare de el şi nici pe plan sexual lucrurile nu stau bine deloc între ei. Apropo, prefer porecla pe care i-a pus-o Mircea lui Epaminonda şi anume: Epicur (măcar asta ştiu sigur că pot scrie corect), aşa că de acum încolo o să scriu aşa când îl pomenesc că deja prea m-am chinuit de două ori să îl nimeresc corect. Şi Cati se căsătoreşte cu Epicur până la urmă, deşi nu face niciun fel de efort în a pregăti această nuntă, prietenele ei probând şi cumpărându-i rochia de mireasă, iar Boss are grijă de toate pregătirile pentru nuntă, totul de la local până la luna de miere şi locuinţa în care se vor muta după ce se vor întoarce acasă. Deşi totul este de vis, Cati tot se gândeşte la Mircea, pentru că este încă îndrăgostită de el, iar faptul că Epicur nu se atinge de ea nu prea ajută să îl uite pe Mircea. Până la urmă, după căsătorie, pentru că nu este fericită cu soţul ei, fuge de acasă cu Mircea şi stau împreună câteva zile la o pensiune. Finalul cărţii este foarte drăguţ şi total neaşteptat, aşa că o să mă apuc destul de curând şi de următorul volum pentru că am rămas maxim de curioasă de ce va face Cati mai departe. Mi-a plăcut cartea asta puţin mai mult decât volumul anterior şi culmea e că nu îmi dau sema de ce. Aceleaşi personaje, unele se schimbă, altele nu, dar Cati şi Mircea în continuare nu reuşesc să fie împreună, chiar dacă Mircea a plecat definitiv de acasă, iar ea şi-a lăsat soţul ca să stea cu Mircea la o pensiune. Acţiunea este destul de alertă, se întâmplă o grămadă de chestii în cele 26 de capitole. Chiar se citeşte repede cartea asta şi finalul neaşteptat m-a surprins. Aşa că, per total, pot spune că a fost o lectură plăcută şi relaxantă şi voi reveni şi cu informaţii despre următorul volum după Crăciun.
Recomand cartea asta celor care au citit primul volum, indiferent dacă le-a plăcut sau nu, pentru că, după părerea mea, este mai bine scrisă, celor care vor să citească o poveste de dragoste în contratimp şi celor care vor să citească o carte care să îi ţină cu sufletul la gură şi să îi surprindă pe tot parcursul ei.