„Jurnalul unui mag” de Paulo Coelho

      Niciun comentariu la „Jurnalul unui mag” de Paulo Coelho

Paulo Coelho - Jurnalul unui magAceastă carte a fost una dintre puţinele cărţi pe care nu le-am citit atunci când m-am apucat de seria scrisă de Coelho. Mi-au plăcut mult romanele lui şi le-am savurat pagină după pagină, pentru că are un stil unic, care te prinde şi, indiferent de tema tratată, te captivează până la ultima pagină. Dar nu ştiu cum tocmai această carte mi-a scăpat din vedere atunci când citeam carte după carte, toate scrise de Coelho. Şi iată că aşa, după atâta timp, am revenit la acest autor şi m-am bucurat că mai aveam ce citi din cărţile scrise de el.

„Jurnalul unui mag” este povestea pelerinajului lui Paulo Coelho, din 1986, către Santiago de Compostela. Este o poveste filozofică, care ne descrie profunzimea căutărilor autorului, arătându-ne drumul pe care l-a parcurs pentru a descoperi propria cale în viaţă şi descoperirea miracolelor ascunse în cele mai banale situaţii. Cartea este plină de exerciţii pe care Coehlo le-a învăţat şi practicat de-a lungul pelerinajului său, exerciţii descrise în detaliu care pot fi înţelese şi practicate de oricine. Această carte despre călătoria lui iniţiatică este fascinantă şi mi-a luat ceva mai mult timp să o citesc pentru că nu vroiam să fie doar încă o carte citită de mine, ci vroiam să o trăiesc, să îi cuprind înţelesurile ascunse şi să înţeleg ce se întâmpla pe parcursul acestui pelerinaj plin de capcane şi tentaţii.

Recomand această carte celor care simt că există ceva dincolo de cotidianul banal, celor care simt că au o cale de urmat în viaţă şi, nu în ultimul rând, celor care apreciază stilul autorului, care îşi pune pe hârtie această confesiune, aceste lucruri pe care el le-a experimentat pe parcursul pelerinajului său.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.