În noiembrie la Târgul de Carte Gaudeamus, când am vizitat standul editurii Quantum, am luat şi cartea asta, deoarece mi s-a părut interesant titlul şi am zis că trebuie să fie drăguţă (bine, recunosc că şi coperta a avut un rol în decizia de a alege şi cartea asta). Ce mi se pare foarte drăguţ zilele astea este că din ce în ce mai mulţi bărbaţi scriu cărţi despre aventurile lor din liceu şi nu numai şi au curaj să spună ceea ce gândesc (în scris, bineînţeles) şi sunt atât de amuzanţi încât se şi vând cărţile astea. Mie personal îmi place să citesc despre asta şi mă distrează pe cinste astfel de cărţi. Chiar mă întreb cum de nu se supără cei care apar ca personaje în cărţile astea (colegi, iubite, profe, etc.) când citesc cărţile astea, că celor din poveste bănuiesc că nu li se pare la fel de comic, mai ales când păţesc câte o nefăcută sau când află de prin carte nişte chestii despre care nu ştiau şi anumite detalii care explică multe. Oricum nu pot să zic că am murit după cartea asta, dar a fost o pauză bine-venită între lecturile mele serioase şi am râs la întâmplările descrise şi mi-a fost milă de săracul tip, cel puţin o dată. Şi exact cum scrie pe copertă, „Zânele, unicornii şi rozul sunt pentru poveştile clasice de dragoste, iar aceasta nu este o poveste de dragoste, dar conţine dragoste. Ce-i drept, altfel.”
„Fraiero!” descrie viaţa autorului din anii de liceu, când se gândea doar la băutură şi femei (omul voia să îşi trăiască viaţa!) şi descrie amănunţit toate năzbâtiile pe care le făcea pe atunci şi cum se tot îndrăgostea de diverse fete. Subliniez totuşi că nu este o poveste de dragoste. Tot timpul pe la majorate, naratorul îşi petrecea timpul printre tone de băutură şi o mulţime de fete frumoase. Tot el era şi cel care mai mereu punea la cale tot felul de farse colegilor, mai ales în excursii, şi era cel mai amuzant dintre toţi. Aş vrea să vă zic mai multe despre acţiunea cărţii, dar… nu prea e mult de zis, deoarece dacă intru în detalii o să ajung să o rescriu. Pe scurt, cum am mai zis: băutură şi ieşiri în oraş. În ceea ce priveşte fetele, avea un noroc pe care nu i-l doresc nimănui. Mereu ieşea cu câte cineva, dar nu prea avea parte şi de sex. Mă şi gândeam la un moment dat, cum naiba ajunsese el cel mai ghinionist, de mereu se întâmpla ceva în ultimul moment şi fata ba trebuia să plece, ba îi pierea cheful (d-aia nu e bine să ai telefonul pe sonerie/ vibraţie când eşti cu cineva… că poate sună cineva şi te scoate din ritm). Un singur cuvânt pentru experienţele astea: trist! Oricum cartea e super amuzantă! Nu mi s-a părut cea mai tare carte de gen citită, pentru că am citit „Suge-o Ramona!” şi aceea a fost cumva mai bună decât asta sau cel puţin mie mi-a plăcut mai mult! Acum nu zic că este o carte proastă, doar că am simţit că îi lipseşte ceva, dar na, nu toţi au parte în viaţă de aceleaşi experienţe şi nici nu ar putea toţi să scrie la fel că m-aş plictisi. Şi nu m-am plictisit deloc citind cartea asta pentru că am râs singură citind-o, ceea ce înseamnă că e chiar simpatică. Ce mi-a mai plăcut a fost stilul fără înflorituri, fiind scrisă atât de simplu încât probabil şi un imbecil ar înţelege ce se povesteşte acolo. De fapt, nici nu îmi dau seama exact dacă publicul ţintă au fost băieţii sau fetele, pentru că e posibil ca fetele să râdă cu lacrimi, iar băieţii să rezoneze cu problemele naratorului. Acum partea interesantă este că a apărut şi un volum doi. Probabil că la un moment dat o să îmi fac curaj să citesc şi volumul doi, dar doar atunci când o să mă plictisesc maxim şi o să am nevoie de o pauză de la lecturile mai serioase.
Recomand cartea asta fanilor cărţii „Suge-o Ramona!” pentru că este scrisă în acelaşi stil, este la fel de amuzantă şi se citeşte super repede, celor care s-au săturat de cărţile tradiţionale de dragoste şi celor cărora le place să citească jurnale şi biografii, despre întâmplările din vieţile celor suficient de curajoşi să le povestească.