Citisem undeva un citat din cartea asta, care mi s-a părut a fi o parodie la „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” pe care am citit-o acum mult timp şi am zis să mă amuz şi eu puţin, să fac o pauză de la citit cărţi „serioase” şi să mă relaxez. Ei bine, nu numai că nu m-am amuzat cine ştie ce, dar m-a şi stresat un pic pentru că trebuia să o termin de citit ca să pot trece la o altă carte care, poate, merita timplul investit în ea. Noroc că am răbdare suficientă cât să şi scriu despre cartea asta, atât de tare m-a enervat.
Trebuie să recunosc că a început bine, cu unele lucruri drăguţe, dar la un moment dat, aşa de tare m-a plictisit încât căutam scuze ca să o las şi să o termin mai târziu.Cartea asta îmi aduce aminte de un film pe care l-am tot văzut pe la televizor în ultima vreme, în care un tip şi o tipă ajung să facă împreună o emisiune radio şi au mare succes pentru că se jignesc reciproc şi e o discuţie între ei de genul femei vs. bărbaţi. Ei bine, exact aşa e şi cartea asta, doar că filmul a fost bun până la urmă că s-a terminat cu cei doi dându-şi seama că se iubesc, în timp ce cartea s-a terminat… în pom. Deşi ideea cu cartea asta le-a venit autorilor datorită rubricii „Bătăi în dialog”, din „Caţavencii”, umorul nu prea este prezent. Adică am râs mai puţin decât am stat să mă gândesc: „Oare ăştia au de gând să o ţină tot aşa la infinit?”. Adică ideea e bună, dar totul pare dus la extreme care par exagerate, atât de exagerate încât, dacă la început îţi venea să râzi, mai apoi îţi vine să arunci cartea pe geam.
Dacă nu ai simţul umorului, să nu cumva să citeşti cartea asta că o să îţi vină să o arunci cât colo. Deci recomand cartea asta celor care vor să îşi piardă timpul cu ea, celor care au prea mult timp liber şi celor curioşi.