Iată că am ajuns să vă vorbesc şi despre volumul trei din seria „Dory Fantasmagory” (care nu este ultimul volum, deoarece mai este unul), care este şi prima carte citită de mine în luna februarie, ca fiind parte din provocarea primită (şi acceptată) de la începutul anului. Până acum, cu toate că sunt puţin în urmă cu scrisul, am reuşit să termin atât provocarea pentru luna ianuarie, cât şi pe cea pentru februarie, aşa că de acum şi până la sfârşitul lunii o să pot să citesc orice carte care îmi atrage atenţia din biblioteca mea şi nu numai. Trebuie să recunosc că luna aceasta am avut şi ajutor pentru a reuşi să fac rost de cărţile pentru provocare, dar există librari minunaţi, care m-au ajutat şi despre care am să vă povestesc mai multe imediat ce încep să vă spun de cele două cărţi recomandate de o doamnă care nu s-a mirat de ce caut ceea ce caut şi m-a ajutat să aleg cărţile potrivite atât pentru provocare cât şi pentru mine. Dar acum să revin la Dory. Deja de pe la al doilea volum mă tot gândesc ce ar mai putea fi de spus în introducere despre cartea şi seria asta, ceva ce nu am mai spus deja. Aşa că nu vă spun decât că mi s-a părut acest volum la fel de drăguţ ca şi celelalte, la fel de pline de acţiune şi personaje fermecătoare, de care îmi e dor de când am terminat de citit seria.
În acest volum, Dory Fantasmagory se transformă în Căpitanul Aghiuţă, având superputeri, superviteză şi superimaginaţie. Dar adevărata super-putere pe care trebuie să şi-o cultive este să înveţe să citească. Şi ea chiar îşi doreşte să citească, pentru că majoritatea copiilor ştiu să citească la vârsta asta, chiar şi Rosabelle citeşte cărţi complicate, pentru copii mai mari, iar ea nu prea reuşeşte. Dar Dory află că cititul ajută la dezvoltarea imaginaţiei, iar ea este o fetiţă cu o imaginaţie debordantă, ba chiar nu e nimeni ca ea. Şi într-una dintre cărţile pe care trebuie să le citească o întâlneşte pe Miţa, o oiţă neagră simpatică, care iese din carte şi o urmăreşte pe Dory peste tot. Doamna Hoaţa Cotoroanţa revine pentru a încerca să fure oiţa lui Dory, care reuşeşte până la urmă să o salveze şi o duce înapoi la familia ei, o turmă de oiţe de pe altă planetă. Dorinţa lui Dory de a învăţa să citească este de admirat, pentru că ea chiar vrea să înveţe asta, chiar dacă îi este mai greu la început pentru că realizează că cititul o va ajuta să pătrundă în lumi nebănuite şi să aibă parte de aventuri noi. Şi de data aceasta este înconjurată de prietenii ei, Mary, monstrul de sub pat, domnul Nuggy, zâna cea bună, cât şi prietenii ei de la şcoală, toţi fiindu-i aproape pe drumul ei spre lumea cărţilor. Când am citit cartea asta mi-am adus aminte de primele momente când am încercat să citesc o carte, cum toate cărţile fără ilustraţii mi se păreau plictisitoare şi cum îmi doream să termin mai repede toate paginile pe care le aveam de citit ca să pot ieşi afară să mă joc cu prietenii. N-aş fi crezut nici moartă dacă ar fi venit careva să îmi spună că peste câţiva ani voi renunţa la recreaţii si să fiu atentă la ore doar ca să mai citesc un capitol sau că voi ajunge să citesc atâtea cărţi pe an. Cititul este o pasiune interesantă şi atunci când, copil fiind, ai la dispoziţie cărţi specifice vârstei, părinţi care să te inspire prin exemplul personal şi ceva curiozitate, poţi ajunge să descoperi că de fapt nu este o corvoadă, ci un moment de relaxare, un moment pentru tine, momentul pe care ţi-l dedici ţie, pentru a trăi într-o lume diferită de cea reală. Şi nu o să vă ţin acum prelegeri kilometrice în care să vă spun ce şi cum şi cât să citiţi, dar, în încheiere, vreau să vă povestesc un episod din viaţa mea pe care nu îl voi uita niciodată şi pe care poate nu l-am înţeles de la început, dar îl preţuiesc acum. Bunica mea, acum foarte mulţi ani se ruga de mine să citesc şi mi-a zis că nu trebuie să existe zi care să treacă fără să citeşti măcar 50 de pagini dintr-o carte, orice carte, doar să citeşti. Ei bine, la început am gândit că pot să dorm foarte bine şi dacă nu am citit cele 50 de pagini, dar acum îmi dau seama că timpul nu poate fi dat înapoi şi foarte multe cărţi, bune sau nu, pe care ar fi trebuit să le citesc în diverse stadii ale vieţii mele, vor rămâne necitite, din lipsă de timp şi volumul mare de cărţi care se publică încontinuu. Aşa că citiţi, pe cât posibil zilnic, deoarece ziua de azi nu se mai întoarce.
Recomand cartea aceasta tuturor copiilor, adulţilor cu suflet de copil, cât şi celor care vor să descopere magia cărţilor şi a cititului, lumea plină de imaginaţie a lui Dory şi toate întâmplările comice cu personajul care mă amuză cel mai tare: doamna Hoaţa Cotoroanţa.