„Din Spania cu dragoste” – Elena Armas

Elena Armas - Din Spania cu dragoste
Elena Armas – Din Spania cu dragoste

După Italia şi Franţa, mi-am continuat călătoria literară şi am ajuns în Spania. Deoarece anul acesta nu prea am călătorit în viaţa reală, mi-am propus să fac acest lucru prin intermediul cărţilor pe care le citesc. Deşi am vizitiat în trecut atât Italia cât şi Franţa, în Spania nu am ajuns încă, dar voi remedia acest lucru în viitorul nu foarte îndepărtat. Până atunci am zis să văd dacă această carte mă poate purta prin acele locuri neexplorate încă de mine. Trebuie să vă zic de la început că nu ştiu nici italiană, nici franceză, aşa că atunci când am citit cărţile anterioare şi existau replici în aceste două limbi mă tot uitam după traduceri, dar aceastp carte, presărată pe alocuri cu replici în spaniolă a fost ca o oază pentru ochii mei. Întotdeauna am avut o atracţie pentru această limbă, îmi place cum sună, îmi plac oamenii care o vorbesc şi i-aş asculta cu orele, fără să mă plictisesc. Asta nu înseamnă că sunt un fan al telenovelelor, însă mereu mi-a plăcut muzicalitatea acestei limbi şi tot ce ţine de Spania. Dar acum să revenim la cartea despre care vă voi vorbi astăzi. „Din Spania cu dragoste” este lectura perfectă pentru vară, atât pentru cei care pleacă în vacanţă, cât şi pentru cei care trebuie să lucreze în această perioadă; poate fi citită uşor şi oriunde, la birou sau pe plajă, iar povestea descrisă este una grozavă.

Catalina Martin este o fată hotărâtă, încăpăţânată şi pasională în tot ce face. Ea s-a mutat din Spania în urma unui conflict cu un iubit, lăsând în urmă totul, pentru a o lua de la capăt în America, unde nimeni nu o cunoştea şi unde putea să dovedească tuturor adevărata sa valoare. A muncit din greu şi s-a afirmat la firma la care s-a angajat ca inginer, în ciuda faptului că era femeie şi din altă ţară. Însă acum trebuie să se întoarcă în Spania, pentru că sora ei se căsătoreşte cu fratele fostului ei iubit şi nu se poate duce singură, aşa că are puţin timp la dispoziţie pentru a îşi găsi pe cineva care să o însoţească în calitatea de iubit. Şi toată familia şi fostul iubit abia aşteaptă să îl cunoască pe presupusul ei iubit american, care, de fapt, nu există. Într-o zi însă, când stătea de vorbă cu o colegă de servici despre problema ei, apare Aaron Blackford, un tip pe care Catalina nu îl avea deloc la suflet, şi acesta se oferă să fie partenerul ei. Din disperare, deoarece ziua cea mare se apropia, iar alt bărbat nu avea mari şanse să găsească până atunci, ea acceptă oferta acestuia, fiind singura ei soluţie. Problema pe care şi-o pune este dacă într-adevăr va putea să îşi păcălască familia, făcându-i să creadă că este îndrăgostită până peste cap de un tip pe care îl consideră antipatic şi enervant. Probabil că vă imaginaţi cu toţii cum se va termina această poveste, însă chiar dacă finalul nu a fost imprevizibil, am adorat fiecare pagină a acestei cărţi. Poate pentru că era iunie şi vacanţă când am citit-o sau pur şi simplu pentru că sunt o romantică, povestea aceasta mi-a mers la suflet. Am îndrăgit personajele şi povestea lor de dragoste mi s-a părut de-a dreptul adorabilă şi mai pot spune că a fost una dintre puţinele cărţi care m-au făcut să trăiesc cu sufletul la gură anumite scene. Şi deşi am citit o mulţime de cărţi de acest gen, vara nu mă pot plictisi de poveştile acestea de dragoste.

Dacă sunteţi încă acasă şi vă pregătiţi bagajele pentru vacanţă nu uitaţi să puneţi şi această carte în valiză, chiar dacă este foarte mare, merită citită, iar dacă încă sunteţi la birou şi vacanţa a trecut sau întârzie să vină, vă puteţi sustrage realităţii pentru câteva momente şi, în pauze, să citiţi povestea asta de dragoste care, cu siguranţă, vă va cuceri de la primele pagini.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.