Ultima carte pe care am citit-o luna trecută şi cea cu care mi-am petrecut ultimele zile la mare a fost „Cina cu Picasso”. Aveam aşteptări mari de la această carte, despre care am auzit atâtea şi pe care am văzut-o la o grămadă de prieteni şi cunoştinţe, aşa că am ales-o ca să mă bucur de ea în ultimele zile ale lunii iulie. Cartea asta stătea de puţin timp la mine în bibliotecă şi, sinceră să fiu, chiar mi-am dorit să ajung să o citesc repede. Astfel că, bucurându-mă de faptul că, am terminat provocarea lunii iulie ceva mai devreme, i-a venit şi ei rândul. În primul rând, la această carte m-a atras coperta. După cum am mai spus, nu sunt vreun mare fan al artei şi nici nu m-a interesat vreodată viaţa vreunui pictor, însă în ultima vreme descopăr că îmi place să citesc despre chestiile astea. Am început cu „Maestrul de la Prado” şi acum am continuat cu Picasso, ambele fiind nişte cărţi foarte bune, chiar dacă iniţial am zis că nu sunt chiar genul meu. Dar iată că un pic de cultură nu strică niciodată şi chiar am avut parte de zile pline de aventură şi descoperiri nebănuite citind astfel de cărţi.
În „Cina cu Picasso” autorul ne povesteşte despre viaţa în Riviera Franceză în primăvara anului 1936. Ondine (personajul principal) este o fată de 17 ani, care lucrează împreună cu mama ei la Cafe Paradis, un mic restaurant de familie, care servea bunătăţi din bucătăria tradiţională franceză. Într-o zi, însă, apare un client misterios care doreşte să ia prânzul în vila pe care a închiriat-o în apropiere, pentru a nu fi deranjat de nimeni. Iar acest om misterios este nimeni altul decât faimosul şi controversatul Picasso. Ondine se îndrăgosteşte pe dată de acest misterios „Patron”, aşa cum îl numeşte ea, şi întâlnirea cu el îi schimbă complet viaţa. De asemenea, acţiunea se întrepătrunde cu capitole din prezent, unde, aflată în New York, nepoata lui Ondine, Celine, află de la mama sa, Julie, că bunica i-a gătit şi i-a pozat lui Picasso, iar acesta i-a dăruit un tablou cu ea. Uimită de această descoperire şi vrând să afle secretele de familie, Celine pleacă în căutarea faimosului tablou. Datorită unui curs de gătit cu un chef faimos, Celine ajunge în orăşelul în care Ondine şi-a petrecut ultimele zile din viaţă şi aici descoperă frumuseţea şi cultura locală, delicioasele mâncăruri pe care le pregătea şi bunica ei şi, în mod neaşteptat, se îndrăgosteşte. Cartea aceasta are toate ingredientele pentru a fi o lectură nemaipomenită. Mi-a plăcut cum autorul a combinat arta culinară cu pictura şi intriga cu dragostea. Ca şi minunatele mâncăruri pe care le făcea Ondine, autorul a pus toate ingredientele posibile în această carte. Reţete care îţi lasă gura apă şi suspans, toate au fost prezente aici. Povestea celor trei femei, Ondine, fiica ei, Julie, şi nepoata ei, Celine, este povestea a trei femei puternice, care nu s-au lăsat până nu au luptat pentru ce au vrut, fie că a fost vorba de dragoste sau recunoaştere, cele trei sunt genul care nu s-au lăsat până la final. De asemenea, mi-a plăcut felul în care Ondine l-a descris pe Picasso ca fiind Minotaurul, o creatură mitică. În paralel cu viaţa lui Ondine, am descoperit şi foarte multe lucruri despre viaţa lui Picasso şi mi-a plăcut să citesc despre asta. Cartea asta, exact cum este şi coperta ei, este o operă de artă, scrisă bine şi interesantă!
Recomand cartea aceasta celor care caută mai mult decât ficţiune într-o carte, celor care sunt îndrăgostiţi de gastronomie, dar şi celor care vor să citească o poveste despre dragoste şi artă, plină de intrigi şi alcătuită în jurul unui nume atât de cunoscut precum Picasso.