Anul acesta l-am început cu nişte cărţi de dezvoltare personală. Nu pot să zic că mă dau în vânt după astfel de cărţi, de fapt, dacă ar fi să aleg, le-aş fi ocolit eu mult şi bine, dar s-au tot strâns prin bibliotecă şi nu mai am loc de alte cărţi din cauza lor. Aşa că m-am apucat de ele şi tot am sentimentul că ştiu exact ce scrie acolo, deşi nu prea pun niciodată în practică nimic, nici din cele citite, nici din cele ştiute. Şi totuşi poate vă întrebaţi cum şi mai ales de ce îmi cumpăr astfel de cărţi, mai ales că nu sunt pe placul meu neapărat şi tot mă dau mare cunoscătoare a tuturor secretelor pe aici. Păi în primul rând pe mine mă atrag titlurile cărţilor, aşa că mereu îmi iau cărţi ale căror titluri mă intrigă sau pur şi simplu sună bine. Însă acesta nu a fost cazul acestei cărţi, ea a avut o poveste puţin mai specială. Acum mult timp, într-una dintre vizitele mele la Piteşti, am cunoscut un domn care are un chioşc cu cărţi. Nu are foarte multe titluri, dar sunt cărţi pentru toate gusturile. Însă nu chioşcul m-a impresionat, ci povestea domnului. În timp ce mă uitam la cărţi mi-a povestit că orice bănuţ îi iese din cărţile pe care le vinde, îl pune deoparte şi călătoreşte. Astfel, îmi povestea el, călătoreşte o dată prin intermediul poveştilor pe care le citeşte, iar apoi cu banii care îi rămân din vânzarea cărţilor. Povestea aceasta m-a impresionat aşa că, de fiecare dată când trec pe lângă standul lui, cumpăr de acolo câte o carte. Şi aşa am ajuns să citesc şi cartea asta.
În cartea „Unfu*k Yourself”, Gary John Bishop încearcă să ne înveţe cum să ne trăim viaţa la maxim, fără frici, fără aşteptări, fără să privim în trecut. Avem şapte capitole care conţin propoziţii motivaţionale care să ne înveţe cum să ne schimbăm viaţa şi să avem tot ce ne dorim. Întâi ne arată cum să ne dăm seama de ce ne dorim cu adevărat şi cum putem ajunge să avem tot ce ne dorim. Apoi încearcă să ne convingă că suntem învingători, în ciuda tuturor obstacolelor şi piedicilor, dar mereu trebuie să riscăm, să încercăm să ne luăm viaţa în propriile mâini şi să nu mai lăsăm obişnuinţele să ne ţină pe loc. Un alt lucru pe care îl auzisem şi cu alte ocazii era ideea că indiferent ce ne trece prin cap, trebuie să facem ceea ce trebuie să facem pentru a ne atinge scopul. Un exemplu personal ar fi că nu îmi place neapărat să merg la sală, aş găsi o mie de motive să nu mă duc, dar în timp ce mă gândesc la toate astea îmi fac geanta şi plec la sală, pentru că ştiu că este bine pentru mine. Astfel sunt stăpână pe viaţa mea, fac ceea ce este bine pentru mine şi la final chiar îmi pare bine că am făcut asta, mă simt mai bine şi astfel câştig lupta cu obişnuinţa şi gândurile mele, trecând la fapte. Cartea continuă şi cu alte sfaturi utile, aş zice eu, care ne pot ajuta să avem viaţa pe care ne-o dorim, dragostea pe care ne-o dorim, banii şi puterea pe care ne-o dorim, ba chiar şi corpul mult visat. Desigur, nimic din toate astea nu e posibil fără să conştientizăm unde greşim şi să remediem asta, iar apoi să urmăm sfaturile din cartea asta ca să începem să ne bucurăm de tot ceea ce are viaţa mai frumos şi mai bun să ne ofere. Totul pleacă din mintea noastră, noi suntem singurii responsabili pentru viaţa pe care o trăim şi poate că ar fi bine dacă am ieşi din modul „automat” de a trăi şi ne-am schimba gândirea şi viaţa.
Recomand cartea aceasta tuturor celor care nu înţeleg de ce viaţa lor merge înainte pe pilot automat, celor care simt că atrag acelaşi gen de persoane şi probleme în viaţa lor, dar şi celor care nu ştiu să îşi trăiască viaţa, pentru că aţi putea afla câte ceva despre voi, despre cum funcţionează mintea umană şi cum să vă bucuraţi din plin de ceea ce viaţa vă poate oferi.